0 5 minute 6 luni

Daniel George

17.04.2024

Bruxelles, „capitala Uniunii Europene”, a fost scena unor secvențe parcă desprinse dintr-un film tragicomic având ca subiect dictaturile comuniste ori sud-americane: Poliția a întrerupt o conferință organizată de conservatori, pe motiv de „amenințare fascistă”.

Este bine cunoscută teama autorităților UE față de orice mișcare „populistă”, care nu se aliniază „directivelor de la centru”. Marți seara, ceasuri rele, această aversiune s-a manifestat în toată splendoarea ei.

Politicieni de orientare conservatoare din mai multe țări au organizat, sau mai bine zis au încercat să organizeze, la Bruxelles, o conferință denumită NatCon. Aceasta urma să se desfășoare în zilele de 16 și 17 aprilie. Printre participanții la eveniment se numără Eric Zemmour, fost candidat la alegerile prezidențiale din Franța, premierul maghiar Viktor Orban și Nigel Farage, inițiatorul Brexitului.

Încă de la sfârșitul săptămânii trecute, organizatorii se chinuiau să găsească un spațiu care să găzduiască manifestarea. Au rezervat o sală de recepție, dar acolo a căzut brusc curentul electric, se pare că sub presiune politică, după cum notează cotidianul France 24. Au încercat să se mute la un alt hotel, s-au înțeles cu administratorii de acolo, dar aceștia s-au răzgândit luni seara, aparent temându-se de o întrerupere a adunării, informează cotidianul citat.

Până la urmă au găsit un spațiu. Câteva sute de persoane s-au prezentat pentru a asculta speakerii evenimentului, inclusiv oficiali aleși din întreaga UE, pe teme precum „De ce ar trebui să preferăm propria noastră cultură?” sau „Provocarea Woke, o problemă internațională”.

Dar tot nu au reușit să susțină conferința până la capăt. Nigel Farage a izbutit să rostească un discurs, pe fondul zvonurilor că evenimentul era pe cale să fie închis. Apoi a vorbit Suella Braverman, fost ministru de Interne al Marii Britanii. A vorbit doar câteva minute, nu a mai apucat să își încheie speech-ul. Pentru că a intervenit Poliția, invocând o interdicție, și a închis adunarea. Ordinul de interdicție a fost emis de „autoritățile de la Bruxelles”, scriu jurnaliștii de la France 24. Care autorități, cele europene sau primăria orașului?

Ce știm sigur este că Guvernul Belgiei nu este de acord cu intervenția polițiștilor. Prim-ministrul Alexander De Croo a condamnat închiderea evenimentului, considerând că acțiunile poliției sunt „inacceptabile” și încalcă libertatea de exprimare, protejată de Constituția belgiană.

La fel de indignat se arată și Executivul de la Londra. Un purtător de cuvânt al premierului Rishi Sunak, a numit decizia „extrem de deranjantă”.

Mai tranșanți, Viktor Orban și Nigel Farage au comparat închiderea conferinței cu acțiunile comuniștilor.

La rândul lui, Eric Zemmour și-a exprimat nemulțumirea într-o notă de patetism, făcând trimitere la istorie. În trecut, Belgia l-a primit în exil pe Victor Hugo. De acum înainte, această țară trăiește între califat și dictatură, a scris Zemmour, pe rețeaua de socializare X.

Intervenția polițiștilor a fost criticată în termeni duri în mediile conservatoare.

Prin atacurile împotriva NatCon, autoritățile europene și locale de la Bruxelles inventează un pericol fascist, sub presiunea organizațiilor extremiste, comentează jurnaliștii de la The European Conservative, într-un articol intitulat NatCon Bruxelles: Inventarea unei amenințări fasciste.

După ce au fost forțați de două ori să schimbe spațiul de desfășurare, organizatorii conferinței care a demarat marți, 16 aprilie, în capitala Belgiei, se află acum sub o blocada polițienească, o blocadă care împiedică intrarea oricăror noi vorbitori. Participanții sunt supuși la ceea ce echivalează cu o stare de asediu, deoarece furnizorii de servicii responsabili de buna funcționare a conferinței au interdicție de a intra în sală, au completat jurnaliștii citați.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole