0 4 minute 5 luni

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

10.05.2024

Monarhia în România a fost în aceste 3 decenii de postcomunism iluzia/speranță vehiculată periodic în societatea românească. Lozinca ”Monarhia salvează România” a însoțit ca un refren lunga tranziție a țării.

Regele Mihai, cu lungile sale tăceri, dar și familia sa, timidă în folosirea limbii române, au reușit să devină un soi de simbol al unei demnități pierdute și al unei istorii idealizate.

De altfel, românii au trăit cu fascinația unei ”vârste de aur” a propriei lor istorii, identificată cu perioada regalității și mai ales cu perioada interbelică.

Evident, orice istoric onest poate să spună că în timpul României regale sunt puține de regretat și foarte puține de idealizat. Cu toate acestea, mitul unei Românii ”mai bune” de sub regi, a făcut să hrănească și mitul regelui și al regalității.

Însă ce este interesant este că, deși au fost momente de favorabilitate ridicată față de ideea de monarhie, nu a existat voința politică pentru a face pași în sensul unei restaurații.

În schimb, ne-am ales cu un fenomen instituțional paradoxal: deși republică, avem o instituție monarhică bugetată de stat, Casa Regală a României.

Doamna Margareta a României (acesta este numele său de familie) și soțul dumneaei sunt recunoscuți de către republica românească după titlurile lor princiare iar statutul familiei lor este receptat ca literă de lege de către statul român.

Astfel, o republică are funcția de ”Custode al Coroanei” sau pe cea de ”Principe consort”, titularii având pașapoarte diplomatice, buget și angajați bugetați de către statul republican român.

De asemenea, această instituție bate (la Monetăria statului) decorații, ordine și distincții pe care le acordă cu generozitate pentru pansarea orgoliilor și, să fim onești, snobismelor multor oficialități altfel foarte republicane.

În același timp, monarhia nu are niciun rol în actul de guvernare sau în politica internă românească. Avem o monarhie, de facto, din moment ce ne adresăm cu titluri de ”Majestate” sau ”Alteță” unor cetățeni români, dar care nu oferă în schimb nimic statului care o finanțează și o proclamă (rămânând totuși republican).

Întrebarea este cât va mai continua această șaradă, acest spectacol de operetă, ”Monarhia republicană”, care se desfășoară, totuși, pe banii noștri, cu cheltuieli bugetare ale statului român?

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole

Vamos!

2 minute 3 luni