Cultul președinției: Relația patologică a Americii cu puterea executivă
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
23.09.2024
Spre o republică prezidențială absolutistă? Gene Healy, autorul cărții The Cult of the Presidency: America’s Dangerous Devotion to Executive Power, revine cu o analiză amplă pentru Cato Institute, despre această ispită a societății americane: de a își vedea președintele ca pe un soi de monarh de drept divin, dar cu mandat limitat.
După 16 ani de la scrierea cărții, în 2008, autorul ajunge la concluzia că lucrurile au alunecat din rău în mai rău: cea mai puternică instituție din SUA (și din lume) a devenit tot mai puternică, căpătând o autonomie tot mai mare raportată la Congres, dar și o putere simbolică, în fața societății americane,care a dezvoltat o veritabilă ”relație patologică” cu oficiul președintelui, așa cum o definește autorul.
În acești 16 ani, constată autorul, a apărut ceva nou și negativ: valul de ură partizană și mentalitatea sectară în politică, care a dus la clivaje mult mai puternice în societate, dar și la investirea imaginii președintelui fie cu nuanțe mesianice, atunci când este cel votat, fie antihristice, când este din tabăra adversă. Președintele a încetat să mai fie un factor de unitate al societății americane ci a devenit tot mai mult un vector de diviziune.
În opinia lui Healy, ambele reacții sunt produsul „idolatriei americane”. Societatea americană modernă a investit instituția președintelui cu o semnificație quasi-mistică, de salvator și figură responsabilă pentru tot ceea ce se întâmplă, de la prețul benzinei, la ”sufletul națiunii”.
Implicit, și bătăliile electorale nu maii sunt simple lupte politice, devenind ”lupte pentru sufletul națiunii”. Iar retorica electorală este una demnă de predici religioase, nu de pragmatism politic.
Trump nu se teme să numească bătălia electorală din noiembrie folosind nuanțe apocaliptice, de Armaghedon: ”our Final Battle”, în timp ce retorica democrată vorbește de riscul ”haosului” republicanilor care ”nu trăiesc în lumina adevărului ci în umbra minciunilor”.
Trump este prezentat de adepții săi exaltați ca un om ”atins de Dumnezeu”, iar supraviețuirea sa în urma atentatului din 13 iulie i-a oferit o aură de erou curajos.
Kamala Harris a trebuit să se adapteze și ea acestei retorici religioase. Apare un ”cult al Kamalei”, cu încercări de a o asocia pe candidata democraților cu Statuia Libertății, Wonder Woman și Captain America.
Cu toate acestea sunt și semne pozitive. Însuși Trump, consideră autorul, a sabotat involuntar imaginea președintelui de drept divin prin comportamentul său din timpul primului mandat, când a suferit de ”inabilitatea geenerală de a acționa ca un om matur într-o poziție ce este pentru oameni maturi”. Nici președintele Biden, aflat la limita potențialului său psiho-somatic, nu a reușit să se ridice la înălțimea mitului prezidențial, erodându-l.
Însă președintele SUA nu este doar președintele SUA. El este și un personaj cheie în politica globală și, în ciuda declarațiilor, politica externă a SUA este o extensie a politicii interne și a imaginarului american cu privire la instituția prezidențială.
Cel mai bun exemplu este reprezentat, spune autorul, de administrația Obama. Aceasta venea după mandatele războinice ale George W. Bush cu promisiunea că va renunța la ”imperialismul american”. În fapt, Obama a fost cel mai afectat de complexul mesianic, atrage autorul.
În momentul în care a primit premiul Nobel pentru Pace, Obama se putea ”lăuda” cu mai multe atacuri cu drone ordonate decât președintele Bush Jr. Toate atacurile, desigur, în numele democrației, libertății și salvării oferite de către președintele american…lumii. În cei 8 ani de mandat, Obama a fost primul președinte din istoria SUA care nu a avut o singură zi în care SUA să nu fie în stare de război.
Însă lucrurile au mers mai departe în timpul administrației Trump. Abia instalat președinte, Trump a ordonat asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, devenind primul președinte american care a ordonat public asasinarea unui înalt oficial guvernamental din altă țară care nu este în stare de război cu SUA.
De asemenea, Trump a profitat cât a putut de mult de invocarea stărilor de urgență, pentru a își construi zidul despărțitor dintre SUA și Mexic.
El a deschis astfel poarta pentru noi consolidări abuzive ale puterii prezidențiale. Administrația Biden și-a consolidat puterea în detrimentul Congresului profitând de pandemia de Covid-19, mergând până- așa cum arată dezvăluiri recente- la presiuni pentru limitarea libertății de expresie și de informare pe rețelele de socializare.
Desigur, nu a fost loc doar de decizii totalitare ci și de decizii populiste, cum a fost încercarea, respinsă de Curtea Supremă a SUA, de a șterge datorii de peste 600 de miliarde de dolari, a 43 de milioane de americani (bani folosiți în credite de studiu).
Însă problema cea mai importantă rămâne, consideră autorul, cea a sectarismului politic, care a adus într-o veritabilă epocă a polarizării. Iar această polarizare radicală se face în termeni aproape religioși.
Demonizarea adversarilor se face în termeni religioși.Republicanii cred (în proporție de 72%) că democrații sunt mult mai imorali decât ei. Și 62% dintre democrați cred același lucru despre republicani. Dar aceasta este cea mai benignă dintre păreri.
Aproximativ 15% dintre republicani și 20% dintre democrați credeau în 2019 că dacă ar fi murit cea mai mare parte din partidul advers ar fi mult mai bine pentru SUA.
Situația este puțin probabil să se fi schimbat în bine, iar cele două atentate la viața lui Trump sunt un bun indicator al radicalizării societății.
Autorul nu este optimist. În opinia sa, instituția prezidențială americană a devenit un coșmar monstruos extraconstituțional și o amenințare reală pentru libertate în SUA și în lume. Singura speranță rămâne Dumnezeu, dar… ”se spune că Dumnezeu protejează pe nebuni, pe bețivi și Statele Unite ale Americii. Dar de asemenea este scris: ”Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău”. Cât de mult vrem să forțăm norocul nostru ca națiune?”, se întreabă autorul.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
