Vedere din Anglia: Trăim într-o eră a știrilor false și a discursului orwellian
Georgiana Arsene, director New York Magazin România
29.09.2024
Acesta este paradoxul frecvent observat al culturii de anulare – puțini oameni se supără atunci când adversarii lor sunt anulați, dar majoritatea sunt indignați atunci când aliații lor sunt, scrie David Wootton, profesor emerit la Universitatea din York la Engelsberg Ideas.
Trăim într-o eră a știrilor false și a discursului orwellian și ne confruntăm cu noi apeluri la cenzură, menite să servească unui dublu scop: să expună știrile false selectate ca fiind minciuni și să susțină exemplele aprobate de discurs orwellian ca fiind incontestabile.
Una dintre primele acțiuni ale ministrului educației din noul guvern britanic, Bridget Phillipson, a fost anularea punerii în aplicare a unei legi care proteja libertatea de exprimare în campusurile universitare. Au existat apeluri de la nivel înalt pentru înăsprirea Legii britanice privind siguranța online. Yvette Cooper, ministrul de interne al Regatului Unit, a promis să ia măsuri drastice împotriva celor care „promovează convingeri dăunătoare și pline de ură”. (În Regatul Unit nu există o constituție scrisă și, prin urmare, nici un drept constituțional la libertatea de exprimare. Discursul este protejat, în anumite limite, de Convenția europeană a drepturilor omului). Apelurile la cenzură au devenit respectabile. Cu toate acestea, toată lumea știe că cenzura este adesea stupidă și arbitrară.
Care ar putea fi răspunsul la aceste noi cereri de cenzură? Răspunsul standard este acela de a susține că, într-o luptă între minciună și adevăr, adevărul va câștiga, astfel încât cenzura nu este necesară.
Este surprinzător faptul că abia în 1919 se vorbește despre un „comerț liber al ideilor”, iar termenul aparent evident (pentru noi) de „piață a ideilor” apare abia în 1953. (Ambele provin de la Curtea Supremă a SUA.) Nu este o coincidență faptul că discuția despre o piață a ideilor este ulterioară revoluției bolșevice și se cristalizează în timpul Războiului Rece: conceptul de piață a ideilor a servit la justificarea unei francize universale în cadrul unei economii de piață.
Privind retrospectiv, este evident că încrederea că ideile bune vor elimina ideile rele depindea de o piață dominată de ziare, posturi de radio și edituri deținute de persoane care împărtășeau angajamentele față de piață și democrație. Prin urmare, limitele libertății de exprimare erau atât sociologice și economice, cât și juridice, deoarece doar o minoritate avea acces la mijloacele de comunicare. De aici și convingerea bolșevică că o revoluție începe prin înființarea unui ziar de partid, scrie sursa citată.
David Wootton susține că au existat trei mari faze ale cenzurii în Occident. În primul rând, a existat vânătoarea de erezii, care a devenit sistematică în Europa o dată cu înființarea ordinului dominican în 1216 și a avut ca scop inițial eradicarea ereziei dualiste cathare. Înainte de apariția tiparului, vânătoarea de erezii a funcționat: ultimul catar francez a fost ars în 1321. Apoi a existat cenzura de stat. Licențierea publicațiilor a început aproape imediat ce a fost inventată presa tipografică, în jurul anului 1440. Licențierea pieselor de teatru în Anglia datează din 1581. Tipografii și librarii, teatrele și trupele de actori sunt relativ ușor de localizat și de controlat. În Europa, cenzura presei a fost destul de eficientă, până cu puțin timp înainte de Revoluția franceză.
Internetul a transformat comunicarea. Acesta creează noi oportunități pentru ascunderea comunicațiilor.
Mai presus de toate, acesta transformă diseminarea ideilor. Internetul este peste tot, spre deosebire de teatre și librării; este rapid, spre deosebire de tipografie; o mare parte din el este gratuit; și aproape oricine îl poate folosi pentru a comunica idei și informații altor persoane. Cenzurarea internetului necesită, prin urmare, o „moderare” intensivă sau blocarea anumitor site-uri. Să presupunem că sugestia ca Twitter să fie interzis în Regatul Unit a fost acceptată: oricine are un VPN ar putea în continuare să îl acceseze; numai un program chinez complet de control de stat ar putea bloca accesul la X în Regatul Unit.
La fel ca presa tipografică, internetul este o forță atât pentru bine, cât și pentru rău.
Dar caracterul decent și democratic al internetului înseamnă că verificările de calitate sunt mult mai greu de menținut decât în lumea presei scrise.
Minciuna zboară, iar adevărul vine șchiopătând după ea; astfel încât, atunci când oamenii ajung să fie dezamăgiți, este prea târziu, scria Swift.
O minciună a străbătut jumătate de lume înainte ca adevărul să-și fi încălțat cizmele. Sentimentul nu este nou, dar minciuna zboară mai repede decât înainte, iar lumea s-a micșorat.
Noua eră a informației creează astfel noi probleme atât pentru cei care susțin libertatea de exprimare (minciunile se răspândesc într-adevăr mai repede și mai departe), cât și pentru cei care susțin cenzura (nu se poate arde un meme). Libertatea de exprimare a devenit mai greu de apărat, dar, în același timp, cenzura a devenit mai greu de pus în aplicare.
Mișcările de cenzurare a știrilor false se lovesc de dificultatea evidentă că toate părțile sunt implicate, astfel încât ele devin, de fapt, apeluri de a permite difuzarea propriilor știri false („Președintele este apt pentru a servi”), în timp ce cele ale adversarului („Alegerile au fost furate”) sunt cenzurate.
Ce este de făcut? Cum să răspundem la minciuna performativă și la difuzarea deliberată de știri false? Cum să răspundem la criza mai largă prin care vechile elite și-au pierdut legitimitatea? Cum explicăm dorința tot mai mare a oamenilor de a fi înșelați?
Dacă oamenii doresc să fie înșelați, este pentru că sunt profund nemulțumiți de lumea actuală și nu văd nicio cale viabilă de îmbunătățire. Pentru că își amintesc de ceea ce pare (cel puțin retrospectiv) o lume mai bună, cu comunități unite și valori comune, se îndreaptă către soluții fantastice și salută minciunile performative. Marea epocă a creșterii nivelului de trai a fost, de asemenea, epoca pieței de idei; a spune adevărul merge mână în mână cu optimismul. Prin urmare, ideile singure, fără prosperitate în creștere și coeziune comunitară, nu vor rezolva criza actuală.
Astfel, societatea noastră este sfâșiată de o contradicție fundamentală: ea promite visul prosperității și, în același timp (pentru a lua un exemplu mic, dar elocvent), guvernul britanic anulează plățile pentru combustibilul de iarnă pentru pensionari.
Aceasta este marea problemă; dar în interiorul ei se află problema imediată a libertății de exprimare versus cenzură. Aceia dintre noi care cred că avem nevoie de mai multă libertate de exprimare, nu de mai puțină, trebuie să se îndepărteze de platitudinile ocazionale (cum ar fi „piața ideilor”) pe care ne-am bazat. Argumentul fundamental pentru libertatea de exprimare este simplu. Winston Churchill spunea că democrația este cea mai rea formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte. Libertatea de exprimare, având în vedere imperfecțiunile naturii umane, este cel mai rău mod de a gestiona dezacordul, cu excepția tuturor celorlalte.
Concurența între idei poate fi mult mai puțin eficientă decât concurența între întreprinderi, iar ideile proaste pot prospera adesea, dar concurența face posibilă distrugerea creativă, inovarea și, ocazional, progresul. Desigur, este ușor să credem că concurența între idei nu va fi afectată de cele mai recente propuneri de sporire a cenzurii – că doar discursul instigator la ură este amenințat – dar rețineți referirea ministrului britanic de interne la „convingerile dăunătoare, spune autorul articolului.
Noi (în Europa și Statele Unite) ne aflăm în stadiile incipiente ale unei crize în curs de dezvoltare, în care imigrația este punctul culminant, iar legea și ordinea, libertatea de exprimare și democrația sunt în pericol. Politicienii noștri nu sunt la înălțimea așteptărilor. Doar practicanții de kayfabe pot uita că principiile expuse de Keir Starmer în 2020 sau Kamala Harris în 2019 sunt foarte diferite de principiile pe care le îmbrățișează acum, aparent cu aceeași sinceritate.
Avem nevoie de o nouă conducere intelectuală. Și mai puțină cenzură, nu mai multă, consideră David Wootton.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
