Georgiana Arsene, director New York Magazin România
06.10.2024
NATO, cândva o simplă alianță defensivă, se confruntă acum cu o criză, scrie Stephen Bryen, fost subsecretar adjunct al apărării al SUA.
Astăzi, NATO este o uriașă alianță multinațională formată din 32 de țări, mult mai mare și acoperind mult mai mult teritoriu decât cele 12 țări inițiale. În cifre brute, are o forță militară potențială de 3,5 milioane de oameni și acoperă 25,07 milioane de kilometri pătrați (15,58 milioane de mile pătrate) de teritoriu.
Deși acest lucru pare a fi masiv, dintr-o serie de motive, puterea și capacitatea NATO depind de Statele Unite. Acest lucru a fost valabil de la început și rămâne valabil și astăzi. Inițial o alianță defensivă anticomunistă condusă de americani, NATO s-a transformat într-un bloc de putere condus de SUA care se extinde agresiv. Alianța nu se mai coordonează cu Organizația Națiunilor Unite (cel puțin în mod constant), în ciuda declarațiilor din Tratatul NATO.
În ciuda eforturilor de consolidare a prezenței sale în Polonia, România și Estonia, alianța se confruntă cu probleme semnificative: un deficit critic de armament, forțe armate netestate și cu un personal insuficient și o prezență americană care este încă în mare parte expediționară.
Deși NATO s-a extins și continuă să furnizeze arme Ucrainei, perspectiva ca Ucraina să supraviețuiască atacurilor rusești pare slabă. Între timp, Rusia a învățat foarte multe despre cum să facă față armelor NATO folosind apărarea sa aeriană și capacitățile sale de bruiaj electronic. Dulapurile din Statele Unite sunt vizibil goale ca urmare a conflictului și nu există nici un motiv să credem că, în afară de puterea aeriană, NATO ar putea face mai mult în Ucraina decât ucrainenii, spune expertul.
NATO este încă stridentă când vine vorba de Ucraina și de poziția sa față de Rusia. Unii non-factori, cum ar fi Uniunea Europeană, sunt chiar mai răi din punct de vedere retoric. Dar noul NATO se confruntă cu o situație gravă în Ucraina și cu riscul unui război european mai amplu. Va trece NATO Rubiconul conflictului sau va căuta o înțelegere cu dușmanul său declarat, Rusia?
Nu este puțin important faptul că alianța nu se mai concentrează asupra comunismului ca amenințare, ci mai degrabă asupra Rusiei ca amenințare la adresa Europei (și, prin extensie, a Statelor Unite). Angajamentul american față de Europa pune Washingtonul într-o poziție logistică și militară dificilă pentru a face față amenințării mult mai puternice a Chinei. Dar, se pare, factorii de decizie din SUA preferă să se ocupe de amenințarea rusă – poate pentru că aceasta asigură dominația SUA în afacerile europene și favorizează interesele americane.
Dacă Rusia ar fi o amenințare reală și dacă europenii ar fi cu adevărat dedicați propriei apărări, atunci Europa ar putea asambla cu ușurință o forță militară comparabilă, dacă nu chiar mai mare, decât orice ar putea aduna Rusia. Europa are o populație de peste 700 de milioane de locuitori. Prin comparație, Rusia are o populație mult mai mică (144,2 milioane), o economie mult mai mică și o armată de aproximativ 470 000 de soldați. (Armata SUA numără aproximativ 452 000 de militari activi).
Tratatul NATO definește alianța ca fiind defensivă. Dispoziția-cheie, articolul 5, prevede:
„Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele în Europa sau în America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, convin că, în cazul unui astfel de atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului de autoapărare individuală sau colectivă recunoscut de articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite, va asista partea sau părțile astfel atacate prin luarea imediată, în mod individual și concertat cu celelalte părți, a măsurilor pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea forței armate, pentru a restabili și menține securitatea zonei Atlanticului de Nord.”
Articolul 5 a fost utilizat o singură dată, la 12 septembrie 2001, la o zi după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite. O decizie a fost luată, după unele controverse, de către Consiliul Nord-Atlantic, partea de decizie politică a NATO. NATO a derulat un program numit Eagle Assist, trimițând avioane AWACS NATO pentru a patrula pe cerul SUA. Deși a reprezentat un simbol al sprijinului, intervenția NATO a fost în mare măsură lipsită de sens din punct de vedere militar. Ce puteau face avioanele AWACS ale NATO în spațiul aerian al SUA nu a fost niciodată explicat.
Cu toate acestea, NATO însăși a fost implicată într-o serie de operațiuni care au folosit forța militară – în Afganistan, Kosovo, Bosnia și Libia. De asemenea, NATO este direct implicată în Ucraina, deși nu cu trupe terestre.
Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991, NATO încă privea Rusia ca pe o provocare existențială. Această provocare, în viziunea NATO, a căpătat o gravitate sporită după ce Rusia a trimis trupe în Georgia (2008) și Ucraina (2014 și 2022).
Este ușor de trecut cu vederea faptul că NATO a avut propriile ambiții în Georgia și Ucraina și a promovat în mod activ NATO în ambele locuri, inclusiv încercând să îi forțeze pe ruși să plece, spune expertul american.
Astăzi, toate exercițiile militare, desfășurările de trupe și operațiunile NATO sunt axate pe oprirea unui atac rusesc. NATO și-a consolidat desfășurările de trupe și bazele pentru a proteja statele baltice (în special Estonia, pe care NATO o consideră vulnerabilă), Polonia și România.
În timp ce URSS se destrăma, NATO a început o rundă de expansiune fără precedent. În timp ce în 1991 și în anii următori nu existau motive palpabile de teamă din partea Rusiei, noile state independente aveau nevoie de ajutor pentru apărare. Majoritatea au fost complet dependente de armele rusești, iar acestea nu vor mai fi disponibile în viitor. În plus, acestea doreau să fie protejate. În timp ce rușii se plângeau din când în când și, uneori, primeau asigurări care se dovedeau false, NATO s-a extins.
De asemenea, NATO a demarat programe pentru a oferi Georgiei și Ucrainei statutul de viitor membru NATO. Oferta a fost însoțită de consilieri și specialiști NATO, arme și sprijin din partea serviciilor de informații. Liderii ruși au considerat aceste încercări drept amenințări, mai ales în ceea ce privește Ucraina. NATO, împreună cu UE, au exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru a se alătura Europei și a se separa de Rusia. La rândul său, Rusia a văzut NATO în Ucraina ca o amenințare viscerală la adresa securității sale, a explicat Bryen.
O dată cu extinderea NATO, alianța a adoptat o atitudine agresivă dincolo de mandatul său defensiv. Aceasta include operațiunile din Afganistan ale Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF), ale Forței de Implementare din Bosnia și Herțegovina (IFOR), ale Forței din Kosovo (KFOR) și ale Libiei (Operațiunea Unified Protector.) SUA au încercat să convingă NATO să sprijine războiul din Irak (2003), dar nu au reușit, Turcia opunându-se ferm. În schimb, SUA au creat o „Coaliție a doritorilor” (Forța multinațională, Irak) cu trupe din SUA, Australia, Marea Britanie și Polonia). Ulterior, alte state vor trimite contingente în Irak pentru a sprijini eforturile de stabilizare.
Viitorul NATO este legat de Ucraina. Pe măsură ce războiul ajunge la un punct final, Kievul fiind posibil să fie forțat să trateze cu Moscova, ministrul ucrainean al apărării depune toate eforturile pentru a convinge Washingtonul să ofere Ucrainei arme cu rază lungă de acțiune pentru a ataca teritoriul rus, în special Moscova și Sankt Petersburg. Ucrainenii știu foarte bine că, dacă Washingtonul cooperează pe deplin, războiul din Ucraina va provoca atacuri rusești și mai violente. Ei se bazează pe acest lucru pentru a atrage NATO și pentru ca trupele NATO să înlocuiască ucrainenii pe linia frontului. Este ușor de înțeles că, dacă NATO ar trimite efectiv trupe sau ar aduce puterea aeriană a NATO în fața operațiunilor rusești din Ucraina, războiul s-ar extinde rapid în Europa.
Acest colac de salvare pentru Ucraina ar plasa NATO în ochiul unei furtuni la care a contribuit deja în multe feluri. Ar putea fi NATO târât într-un război care va amenința orașele, infrastructura și bazele militare europene? În ciuda împingerii Ucrainei în zona Kursk din Rusia și a atacurilor cu drone pe scară largă asupra Rusiei, inclusiv bombardarea civililor din Belgorod, rușii nu au mușcat momeala, în afară de a continua să pună presiune pe armata Ucrainei (AFU). Cele mai multe rapoarte arată că armata ucraineană este suprasolicitată, are puțini oameni și începe să cedeze.
Întrebarea este – Ce urmează?, scrie fostul subsecretar adjunct al Apărării al SUA.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com