0 4 minute 3 săptămâni

            Luni, 25 noiembrie, ora 19.00, la Sala Dalles din București (România) va avea loc Spectacolul „CĂLĂTORII DE toamnă” – un periplu muzical și coregrafic inedit prin culturile lumii – din Europa, în Asia, Africa, America de Nord și America Latină. Este un demers artistic și educativ, menit să aducă bucurie într-o lume agitată şi disarmonică, măcinată de conflicte, ce pare că şi-a piedut busola, să creeze o punte de legătură între oameni și popoare, un îndemn la introspecție, la pace, înțelegere și toleranță.

            Conceptul „Călătorii…” a fost inițiat în vara anului 2022, de artistul liric Alin Horia Mânzat, președinte al Asociației SmartArt, și coregrafa Carmen-Leocadia Pesantez și s-a dezvoltat prin colaborarea cu artiști consacrați români și străini și tineri talentați și entuziaști, fiind o continuare a unor proiecte mai vechi, cu tematică similară, inspirate din muzica și dansurile popoarelor. Este deopotrivă un omagiu adus unor artiști, oameni de suflet și prieteni care au trecut într-o Altă Dimensiune, dar ale căror creații rămân pentru eternitate, ne insuflă încredere în noi și ne îndeamnă să ne urmăm visele. Și de ce nu, poate fi materializarea unor „călătorii inefabile” pentru cei care „visează cu ochii deschiși” să evadeze din cotidian, să exploreze noi orizonturi, spații îndepărtate, locuri exotice adesea greu de atins, fără opreliști sau încorsetări…

            Spectacolul dezvăluie publicului unitatea în diversitate a tradiţiilor și obiceiurilor din diferite colţuri ale lumii, cuprinzând muzică tradiţională și prelucrări folclorice, ritmuri frenetice, bogate, piese captivante, încărcate de dinamism și culoare, dar și de o profunzime și sensibilitate aparte, costume și accesorii pline de rafinament și strălucire.

            Cu fiecare spectacol, protagoniștii oferă o experiență de neuitat, transpusă într-o multitudine de emoții și trăiri intense, prin redarea unor creații autentice ce transcend timpul și granițele, aducând oamenii împreună printr-o formă universală de comunicare – limbajul muzicii și al dansului.

             Pe parcursul a două ore, publicul va călători pe acorduri și ritmuri de sirtaki, fado, flamenco, samba, bossa nova, ranchera, country, attan, sârbe, hore și multe altele, fredonând melodii celebre, însoțite de vorbe de duh ce oglindesc frumusețea și înțelepciunea popoarelor.

            Momentele muzicale, coregrafice și de bună dispoziție sunt aduse pe scenă de îndrăgitul actor Cornel Palade alături de fiica sa, Ada Palade, de vocile exotice ale cântăreței de muzică indiană și arabă Naliny, interpretului peruan Itto Meza și cântărețului congolez Shiki L’artist (Shalana Ngala), de vocile clasice ale Mariei-Mădălina Constantin, Alin Horia Mânzat și a cantautorului Cezar Bălan, împreună cu dansatoarea și coregrafa Carmen-Leocadia Pesantez, Angelica Floareș, dansatorii de muzică grecească Costas Haraga și Leonard Ghiaur și Ansamblul Folcloric „Flacăra Prahovei”.

            „Călătorii de Toamnă” este o invitație de a (re)descoperi o lume adesea uitată, plină de expresie artistică, aspirații și liberă exprimare, frumusețe, bucurie, speranță, valori culturale, estetice și morale.

Biletele sunt disponibile pe Ticketstore.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previzualizare articole