
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
26.04.2025
După ce euro a intrat într-un trend ascendent raportat la dolar, președintele francez Emmanuel Macron a chestionat-o pe șefa băncii centrale, Christine Lagarde, cu privire la perspectivele cursului de schimb în cadrul unor conversații private la Bruxelles, potrivit unor surse citate de Bloomberg, preluate de Yahoo!Finance. Lagarde încercase să-i convingă pe liderii Uniunii Europene că revenirea lui Trump oferă oportunități blocului comunitar, au declarat persoanele respective.
În timp ce președintele SUA distruge strategia economică a națiunii sale – creând turbulențe pe piețele globale – o parte din elita politică europeană simt o fereastră de oportunitate pentru moneda unică a continentului.
„Nu ar trebui să ne ascundem, euro a fost un mare succes timp de 25 de ani”, a declarat președintele Bundesbank, Joachim Nagel, într-o vizită în capitala franceză. „În cele din urmă, dacă ne poziționăm ca fiind mai competitivi, atunci euro ca monedă de rezervă va beneficia mai mult.”
Președintele francez, fost bancher de investiții, a profitat de ocazie pentru a-și promova viziunea asupra Europei ca o forță geopolitică cu adevărat autonomă.
Oportunitatea este deschisă chiar de Trump care zguduie fundațiile dolarului ca monedă globală. El răstoarnă comerțul cu tarife vamale și atacuri verbale atât la adresa prietenilor, cât și a dușmanilor, slăbind angajamentele față de NATO, iar consilierii au vorbit despre un așa-numit Acord Mar-a-Lago care ar putea reordona finanțele globale.
Însă o schimbare structurală a rezervelor globale de la dolari la euro este o idee pe termen foarte lung, dacă este posibilă. Speculațiile din trecut despre depășirea monedei americane s-au dovedit în mod repetat nefondate.
Ultimele cifre arată că euro reprezenta doar 20% din rezervele valutare din întreaga lume, în timp ce dolarul are aproape 60% – o dominație care s-a schimbat puțin în timp.
Și, în timp ce ostilitatea administrației Trump îi îndeamnă pe politicienii UE să facă pași semnificativi, eforturile de a finaliza piața unică a UE cu o uniune bancară completă și o uniune a piețelor de capital au fost blocate de ani de zile.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com