Cristina Danilov: Colacul de salvare
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
19.05.2025
M-am întâlnit cu ea în timp ce urcam pe scările unei instituții și am salutat-o. Opintită între două trepte, avea privirea în telefon, probabil glisa pe facebook, o reclamă la lenjerii de pat, mai apoi un reels, cred, cu niște elefanți zgomotoși au rupt tăcerea ce părea sacră în clădire. Nu a răspuns. Mi-am imaginat că nu a auzit , deși o salutasem ferm și de la o distanță la care orice ureche ar fi putut percepe sunetele.Am repetat salutul, oprindu-mă lângă ea. După câteva secunde bune,luându-și cu greu ochii din dispozitivul unde se dezlănțuiseră parcă animalele sălbatice , trecând pe lângă mine, și-a continuat drumul. V-am salutat, i-am spus, cu un aer naiv, de fetiță care aleargă să salute învățătoarea, iar învățătoarea, prinsă într-o discuție cu o persoană importantă, se face că nu o aude. Am auzit, am auzit…a replicat, la capătul scărilor, făcându-mi parcă o favoare. Probabil o fi salutat, dar eu n-am mai auzit salutul, eram deja la etajul doi. Cu siguranță, e preocupată de ceva, mi-am spus, excluzând cu desăvârșire ideea că, o doamnă ca ea, cu pretenții elitiste, ar avea vreo lipsă de ceea ce numim, adeseori, bun simț.
Bunul simț ne spune că trebuie să facem totul să ne salvăm, în caz de pericol. Și nu doar pe noi, ci și pe cei din jurul nostru. Bunul simț ne spune: „fă loc agitatului!”, când șoferul nesăbuit din spatele nostru claxonează cu disperare și începem să schimbăm benzile să-i facem loc, deși cea mai bună soluție ar fi să rămânem unde suntem și să ne vedem liniștiți de drum. Bunul simț ne spune să obținem un credit ipotecar la o rată bună și să ținem cont de posibilitatea că în câțiva ani ne-am putea afla în incapacitate de plată, iar sumele mari împrumutate nu le-am mai putea restitui. Bunul simț e cel care ne oprește să nu-i răspundem cu aceeași monedă unui hater care ne injură, din lipsă de preocupări, pe rețelele de socializare. Un oficial, de exemplu, aparține un sistem, de regulă a celui ce l-a propulsat. Scopul sistemului este de a-și menține propria stabilitate și de a crește bunăstarea structurilor sale superioare. Prin urmare, dacă face o fraudă, un act de corupție, un jurnalist, investingând situația, nu va primi de la el un răspuns care să fie în concordanță cu bunul său simț, o descriere a exact ceea ce se întâmplă în spatele actului de corupție.Va primi o minciună, oficialul va apela la răspunsuri pe care el le consideră de bun simț pentru apărarea sistemului care l-a propulsat. Soacra va pune lucrurile în ”ordine” în mod corect, ar spune ea, în viețile proaspeților căsătoriți, pentru că este mai în vârstă, știe cum stau lucrurile și, de asemenea, multe din lucrurile noi nu s-au întâmplat în tinerețea ei, ceea ce înseamnă,nu?, că nu ar trebui să fie altfel decât le știe ea. Aceste convingeri nu sunt întotdeauna chiar conștiente, dar, adesea, bunul ei simț intră în conflict cu bunul simț al tinerilor care trăiesc, poate, în discreție și sunt ghidați de alte principii decât cele ale generațiilor anterioare.
De ce bunul simț este atât de diferit între oameni ? Acest concept oferă răspunsuri diametral opuse. Când se diminuează bunul simț ? Sunt câteva din întrebările legate de acest subiect pe care le-am auzit în anii anteriori. Cineva m-a întrebat : În cîteva ședințe m-ați putea învăța cum să am mai mult bun simț?
Bunul simț este o parte esențială a conștiinței de zi cu zi, permițându-i omului să existe și să-și îndeplinească funcțiile generice și de specie. În zona conștiinței reflexive, luarea în considerare a adevărurilor de bun simț exprimate prin înțelepciunea lumească – reprezintă un nivel superior al activității cognitive – teoretice și filozofice. A te ridica la acest nivel înseamnă a depăși inerția gândirii, a avea capacitatea de a vedea lucrurile din exterior pentru a te convinge de corectitudinea lor, de valoarea lor, sau invers – de a putea concluziona că ele sunt învechite și a venit timpul să le înlocuiești cu altele pentru a merge mai departe.Pentru mulți, bunul simț este, dacă nu piatra filosofală a existenței , atunci, cu siguranță, o necesitate . Ei căuta să o găsească în acțiunile soacrei, în răspunsurile oficiale ale statului și autorităților, în acțiunile șoferilor pe drum, în modul de a se comporta al celor din jur, dar fără rezultat.Pentru că fiecare are propriul bun simț. Eu am avut propriul meu bun simț, femeia de care spuneam în poveste, altul. De ce? Findcă am trăit și am evoluat în medii diferite. Și pentru că fiecare dintre noi a depășit sau nu inerția gândirii. Ar putea fi un răspuns.
Este posibil să ne imaginăm un bun simț pe care locuitorii din fiecare punct cardinal al lumii să îl accepte unamim? Nu. Pentru o femeie din Alaska este de bun simț să facă sex cu musafirul, la recomandarea soțului ei. Sub semnul spiritualităţii, locuitorii din Groenlanda practică un ritual care se numeşte „jocul stingerii luminii”. Acesta este o combinaţie de rugăciune și orgie romana. Cuplurile căsătorite se adună într-una din locuințe, șamanul contactează spiritele, se sting luminile, fiecare persoană are raporturi sexuale cu una de sex opus cu care nu este căsătorita apoi se aprind din nou luminile. Ideea este aceea de a obține cooperarea spiritelor.A da drumul după masă unei râgâieli zgomotoase reprezintă un gest extrem de nepoliticos în multe colțuri ale planetei. Dar, în Arabia Saudită este pe deplin acceptat să regurgitezi după masă, lucru ce-i transmite bucătarului mesajul că ceea ce a pregătit pentru tine a fost excelent. În timp ce majoritatea culturilor consideră scuipatul o lipsă a bunului simț, tribul Maasai îl folosește în semn de afecțiune sau salut. Tatăl își scuipă fiica în ziua nunții, în semn de noroc și prosperitate în căsnicie. Membri tribului scuipă și un bebeluș nou născut, în același fel, ca să se asigure că cel mic nu va fi blestemat. A arăta cuiva din țările arabe talpa pantofului reprezintă o insultă gravă, fie că o faci stând picior peste picior, fie că îți întinzi picioarele în fața cuiva. Pantoful este considerat murdar, mai ales talpa, motiv pentru care este obligatoriu ca atunci când intri în unele locuri să te descalți. La noi și în multe alte țări, îți torni singur băutura atunci când îți este sete. În Japonia, cel care își toarnă singur în pahar este considerat lacom, chiar narcisist. Cu alte cuvinte ești lipsit de bun simț. Merită să adăugăm ca o concluzie a acestor exemple că omul cu bun simț nu este un reprezentant specific al uneia și aceleiași realități, ci cel care demonstrează congruență: la locul de muncă aderă la regulile și principiile de stabilitate în organizație, iar acasă, ghidat de sentimente și valori, tratează pe cei dragi cu respect și amabilitate. Fiecare e fericit în cultura lui, dacă are bun simț așa cum e prevăzut acesta în cultura fiecăruia.
Cu toate acestea, bunul simț nu este suficient pentru ca o persoană să se ridice la nivelul de cunoaștere științifică sau filozofică a realității din jurul său. Dar, în același timp, bunul simț permite oamenilor să perceapă realitatea destul de adecvat și practic, să renunțe la diverse clișee propagandistice și să reziste la tot felul de scheme ideologice exagerate. Și, din păcate, sunt multe dintre ele în viața noastră. Prin urmare, fără bun simț, este foarte ușor să te încurci între noțiunile de bine și rău. El te ajută să faci diferența. Datorită bunului simț, putem înțelege destul de bine multe situații de viață chiar și fără a o cunoaștere completă a realității și astfel evităm greșeli evidente și inutile în comunitatea în care trăim.
Propoziția „Bunul simț este lucrul cel mai bine răspândit în ființe umane”, scrisă de René Descartes, la deschiderea „Discursul metodei”, în 1637, indică o ironie, întrucât „nu este suficient să ai un bun simț, principalul lucru este să știi să-l aplici bine”, avertizează Descartes. În prezent constatăm o lipsă de bun simț în rândul autorităților ale căror acțiuni politice provoacă prejudicii societăților ”orbite” ca să nu le spunem, manipulate. Este curios că, deși lipsa de bun simț a autorităților și efectele sale nocive au fost dovedite de nenumărate ori, o parte din populație alege să rămână străină de acest aspect nociv. Bunul simț acționează ca o barieră, te impinge să judeci cu mintea ta. Ceea ce spuneam, te ajută să depășești inerția gândirii. În vremurile de pandemie de coronavirus-Covid19, în Statele Unite, oamenii și-au injectat detergent sau au îngurgitat clor pentru a ucide coronavirusul, la sugestia, credem, ironică, a președintelui Donald Trump. Deci unde este bunul simț în aceste acte necugetate? Cum putem susține civilizația și perspectivele de viitor în timp ce coexistăm cu mișcări pro-dictatură, marșuri antiștiință, obscurantismul religios și teoriile conspirației? E o altă întrebare pe care o considerăm de bun simț.
Prin definiție, bunul simț este puterea de a ști să distingem adevăratul de fals, corectul de greșit, știind să gândești și să acționezi coerent, prezicând efectele cuvintelor și gesturilor tale. Este folosirea adecvată a raționamentului. Bunul simț este capacitatea unei persoane de a alege cum să se prezinte în mod rezonabil, adică persoana este avertizată de schema sa mentală, internă pentru a evita să provoace rău ei, altuia, societății. În acest sens, bunul simț este asemănător cu etica însăși și cu virtutea prudenței.Dacă nu răspunzi la salut, te poți aștepta la orice e rău. De pildă, la dispreț din partea celuilalt, la lipsă de respect, la ignoranță, asta nu va dovedi că ai avut prudență în relația cu celălalt. Dacă refuzi să faci sex cu musafirul, în triburile eschimoșilor, vei fi ucisă chiar de propriul tău bărbat. Aceasta este etica, nu răspunzi corespunzător ești vinovat., nu ai aderat la regula bunului simț. În ceea ce privește lipsa de bun simț. nu găsim nicăieri spus ”rău simț” deși există un obicei de a exprima contrariul folosind parafraze de tipul ” lipsă de bun simț”. Aceasta presupune , dacă intrăm în profunzimea parafrazei, o lipsă de abilitate de a prevedea anumite consecințe în anumite situații. Mulți se pot întreba: cum știm că cineva are bun simț? Începem prin a observa dacă are sau nu rețineri în cuvintele și acțiunile ei. Bunul simț poate chiar autoriza folosirea înjurăturii după ce persoana a suferit lovitura unui ciocan peste degete, de exemplu. Dar nu autorizează folosirea de cuvinte și gesturi greșite și jignitoare în timpul unei întâlniri cu colegii sau cu noua prietenă sau în cadru oficial. Nu este vorba doar de a fi sau de a părea civilizat, ci bunul simț implică o schemă internă, așa cum spuneam, de semne etice a unei persoane – a unui grup, conducător, societate – dispusă să „facă ceea ce trebuie” pentru binele tuturor. Cu toate acestea, se pare că bunul simț al unor oameni, pierdut în timpul alegerilor, cum am văzut pe rețelele de socializare, poate fi recuperat ulterior. Atunci vehemenți, aruncând cu jignirile la adresa adversarilor lor, ulterior, mulți și-au revenit la viața normală, liniștită, la treburile de zi cu zi. Alții au rămas în aceeași schemă, încrâncenați, agresivi, puși ca pe jar. Prin urmare, există speranță pentru cel care și-a pierdut bunul simț, temporar. Pe de altă parte, o persoană sănătoasă mintal poate comite niște nebunii „normale”, pe care în general nu le recunoaște ca atare. De exemplu, oamenii îndrăgostiți dau semne adeseori de lipsă de bun simț, imprudență, izbucniri de gelozie. Cineva a spus că pasiunea amoroasă supraviețuiește tocmai din cauza lipsei de bun simț. Literatura arată cum pasiunea amoroasă face să dispară bunul simț în aceste situații, să ne amintim de Madame de Bovary (Flaubert), doamna de Rênal în Roșu și negru (Stendhal) sau Don Quijote (Cervantes), exemple de mari îndrăgostiți. Nici nu e nevoie să facem apel la literatură, să facem un efort să ne reamintim cam ce făceam noi în asemenea situații.
De ce unii oameni își pierd autocontrolul într-o ceartă? Unde a fost bunul simț al acelor tineri care au bătut doi soți la ieșirea din market pentru că au refuzat să dea bani unui cerșetor? De ce au devenit rețelele sociale, create pentru comunicare și socializare, un spațiu al lipsei de bun simț, al grosolăniei și al urii? Prin urmare, nebunia nu este doar privilegiul nebunilor, ci și al oamenilor ” normali” care au preocupări, merg la muncă, au familie și se bucură de o sănătate normală. Lipsa bunului simț nu doar că domină simptomele psihoticilor, dar pare să câștige putere tocmai la acele persoane considerate normale, mai ales când sunt dominate de fanatism de orice fel, fanatism politic, fanatism religios, fanatism cultural. Psihopații și sociopații nu sunt nebuni, ci personalități cu defecte de caracter, lipsite de rezonabil, incapabile de empatie și de învățare a regulilor morale sau a eticii, de aici și delincvențele de tot felul. Psihopații știu să folosească inteligența – au abilitate – pentru a evita să fie prinși de lege. Dar oamenii pe care îi considerăm normali „fără bun simț” sunt și ei periculoși. Și devin și mai periculoși atunci când se unesc în societate, în comunități, în găști.
Revenind la întrebarea inițială: este posibil să înveți bunul simț? Dacă toți oamenii se nasc cu bun simț, așa cum a susținut Descartes, atunci de ce scade această calitate în populație? În timpul nostru, ce factori contribuie la declinul bunului simț? E un subiect care ar necesita o dezbatere.
Folosim expresia „bun simț” dacă vrem să ajutăm pe cineva. Și anume, exprimi capacitatea ta de a decide sau de a acționa corect. Considerația, rațiunea, înțelepciunea, perspicacitatea sau circumspecția sunt calități atribuite în mod obișnuit celor care au bun simț. Expresia este supusă unei doze uriașe de subiectivitate și prejudecăți, mai ales datorită prezenței „binelui”, care aparține grupului de cuvinte cu un grad mai mare de relativitate. În ceea ce privește „simț” situația este mai puțin tumultoasă: ”simț”- capacitatea de a gândi și a judeca clar. Interesant, în raport cu simțul, ceea ce observăm este lipsa lui și nu opusul său, deși „răul simț” există. Cineva nu este acuzat că are „prost sau rău simț”, dar o persoană care este nesăbuită, impulsivă, necugetată, inconștientă și iritantă va avea o lipsă de bun simț. De fapt, nici măcar nu este necesar să ne referim la „rău” pentru că „lipsa de simț” este suficientă pentru a transmite mesajul. E lipsit de capacitatea de a gândi și a judeca clar.
Calitățile celor care au simț sau lipsa acestuia vor fi supuse simțului celor care le evaluează, rezultând redundanță. Exact așa lucrăm atunci când încercăm să calificăm caracteristicile oamenilor, pur și simplu, recurgem adesea la bunul nostru simț atunci când evaluăm oamenii.De dragul clarității, adevărul ar trebui înțeles ca un set de credințe, prejudecăți, tranzitorii și volatile.Dar credem că am mai scris cândva despre asta.
Bunul simț este alcătuit din învățare care rezultă din experiența de zi cu zi și tot acolo, în rutinele noastre, îl aplicăm. Bunul simț se învață la orice vârstă, asta dacă nu ești bolnav psihic. Dacă n-ai învățat să saluți pănă la 50 de ani, poți învăța la 50 de ani. Nu e nevoie de consiliere psihologică , nici de psihoterapie ca să înveți să te comporți. Prin urmare, nu este nevoie ca termenul de bun simț să fie revizuit sau regândit. Totuși, există un pericol. Astăzi, toate tipurile de simțuri par să fie confuze. Pe de o parte, fiindcă știința ne trădează –investigații sau rezultate care servesc altor interese decât așa-numitul „adevăr științific” – lăsându-ne, de multe ori, să ne îndoim de concluziile sale, internetul care ne oferă conspirația drept adevăr, AI care ia locul realității. Pe de altă parte, ni se cere să ne adaptăm rapid la toate schimbările, lucru care poate crea nu doar anxietate ci și confuzie mentală. Ar fi necesar, pentru a face față, credem noi, să ne definim prin căutarea și folosirea bunul simț, ca mijloc de salvare care ne permite să cautăm nu numai faptele, ci și să să evaluăm tot ceea ce trăim, începând cu propriile noastre atitudini și prejudecăți.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
