Cristina Danilov: Sisteme și narcisiști
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
21.07.2025
„Care este diferența dintre Larry Ellison și Dumnezeu? — Dumnezeu nu crede că este Larry! a fost titlul cărții lui Mike Wilson, publicată în 2003, despre fostul CEO al Companiei Oracle, considerat unul dintre cei mai narcisiști lideri mondiali. ”Trebuie să te gândești la Larry Ellison așa cum te gândești la o mașină de tuns iarba. Nu-ți antropomorfizezi mașina de tuns iarba, mașina de tuns iarba doar tunde gazonul, dacă bagi mâna acolo ți-o va tăia. Nu zici: oh, mașina de tuns iarba mă urăște – mașinii de tuns iarba nu-i pasă de tine, mașina de tuns iarba nu te poate urî. ”Carisma și, desigur, ego-ul nesfârșit, definesc mulți lideri care se cred adeseori mai mari decât bunul Dumnezeu — Jack Welch, Bill Gates, Steve Jobs — lideri care apar lumii ca niște zei pe coperțile revistelor de afaceri de astăzi. Când psihanalistul american Michael Maccoby a scris articolul Narcissistic leaders, publicat pentru prima dată la începutul anului 2000, în Harvard Bussines Review, lumea afacerilor, ne spune articolul, era vrăjită de apariția internetului și a promisiunii sale revoluționare de a ne schimba viața. A fost o perioadă, a scris Maccoby, ce a cerut lideri care să poată vedea imaginea de ansamblu a societății și să picteze un portret convingător al unui viitor diferit de ceea ce așteptam noi, umilii cetățeni de rând. Și acesta, a susținut el, a fost unul dintre motivele care au creat ascensiunea fulminantă a managerilor- dumnezei: lideri grandioși, care se autopromovau activ, narcisișticare dominau piața afacerilor la acea vreme. Vorbitori calificați și strategi creativi, narcisiștii, spunea el, au viziune și o capacitate puternică de a atrage și inspira adepți.O opinie care a revoltat mulți dintre tributarii ideii că doar stilul de conducere democratic bazat pe colaborare aduce beneficii substanțiale organizațiilor.
Este util, dacă luăm în serios cele spuse de Maccoby, – aceea că dezvoltarea societății dar mai ales apariția tehnologiei au impus apariția liderilor narcisiști, -să analizăm anumite aspecte care pot juca un rol în promovarea sau în întărirea trăsăturilor narcisiste la nivel individual sau în sfera leadershipului. Se vorbește adeseori despre cultura individualismului excesiv. În societățile care promovează individualismul excesiv și competiția intensă, oamenii pot fi încurajați să-și priotizeze interesele personale și să caute recunoașterea și succesul personal în detrimentul colaborării și empatiei față de ceilalți. Aceasta poate fi un climat perfect pentru dezvoltarea trăsăturilor narcisiste. Expunerea la rețelele de socializare este un alt aspect de care trebuie să ținem cont, societățile moderne sunt caracterizate de o expunere constantă la mass și social media. Astfel, oamenii pot fi influențați de modelele de comportament narcisiste prezentate acolo, ceea ce poate contribui la dezvoltarea unei imagini exagerate de sine. Presiunea constantă pentru succes și vizibiltate socială, este o altă premiză a apariției narcisismului. Recunoașterea și admirația celor din jur pentru succesul profesional fac adeseori adepți ai acestui comportament în organizațiile și instituțiile din societate. Să nu uităm de competiția acută pentru poziții de succes în care liderii sunt încurajați să-și etaleze superioritatea și realizările chiar dacă, mulți dintre ei, la drept vorbind, nu le au. Și aici avem în vedere liderii politici.
Este important să subliniem că nu toți liderii din societățile dezvoltate dezvoltă trăsături narcisiste, și că există și lideri care promovează valori precum empatia, colaborarea, stilul democratic. De asemenea, să nu uităm că personalitatea și comportamentul sunt influențate de o combinație complexă de factori genetici, de mediu și de experiențe individuale. Ca Larry Ellison nu poate ajunge chiar oricine, chiar dacă acesta are posibilitatea să ocupe o funcție de CEO, ci ajunge un Larry Ellison doar acel om care e înzestrat să poată face combinații similare ce pot conduce la un comportament și o stimă de sine exagerată precum a lui Larry. Fapt care ne determină să spunem că liderii se nasc lideri, nu se fac peste noapte, oricât de mult s-ar lucra și s-ar investi în ei. Vorbim despre lideri, nu despre indivizi propulsați politic în funcții cheie care taie și spânzură după bunul plac, fără nici un rezultat notabil la sfârșitul mandatului.
Când îți imaginezi șeful ideal, probabil că nu îți imaginezi pe cineva care își pune propriile interese mai presus de orice. De aici vin și multe din dezamăgirile salariaților. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de studii făcute de cercetători arată că narcisiștii pot deveni lideri extrem de eficienți pentru organizațiile sau companiile lor.
Să vedem, așadar. Narcisismul, așa cum știm cu toții, este încrederea unei persoane în propriul său excepționalism, o tendință de a-și exagera contribuția la cauza comună, înzestrată cu o dorință puternică de recunoaștere din partea celorlalți. Într-o măsură sau alta, aceste trăsături sunt inerente tuturor. Toți avem, că ne place să recunoaștem sau nu, tendințe spre narcisism, doar că la fiecare dintre noi narcisimul se manifestă cu intensitate diferită. Nu o spunem noi, a spus-o Freud. La un pol se află persoane cu o intensitate redusă de narcisism, iar la celălalt, persoane cu narcisism patologic.Un nivel, să-i spunem, redus de narcisism este destul de benefic. Ce se întâmplă când o persoană are un nivel redus de narcisism? Faptul acesta o face mai activă, înclinată să concureze cu ceilalți, încrezătoare în sine și ambițioasă, o face să se străduiască pentru succes, să-și stabilească obiective ambițioase și să încerce să le atingă din toate puterile. După cum vedem, Freud avea dreptate, toți avem aceste dorințe și deci, implicit, acest nivel de narcisism. Narcisismul patologic, la polul opus, interfereazăacut cu viața unei persoane, mulți lideri au suferit sau suferă de această tulburare, iar aceștia sunt dictatorii de azi.Politici, instituționali, ei există.
Maccoby are perfectă dreptate: de-a lungul istoriei, narcisiștii au părut să inspire oamenii și să construiască viitorul. Astfel de figuri precum Cezar, Napoleon sau Franklin Roosevelt, dăm doar câteva exemple,au acaparat agenda politică a vremurilor lor.Dar, din când în când, pe măsură ce afacerile au devenit o forță pentru schimbarea și dezvoltarea socială, ele au generat și ponderea de lideri narcisiști în acest domeniu. În acest secol, – dacă luăm doar cîteva exemple, oameni precum Andrew Carnegie, John D. Rockefeller, Ford sau Edison, care au folosit noi tehnologii și au restructurat și regândit industria americană, – era firesc ca acești lideri să devină personalități de necontestat.Practic, dacă luăm în calcul ce au făcut ei, vedem că au fost înzestrați cu un narcissism pe care îl putem numi productiv. Strategi talentați și curajoși care și-au asumat riscuri, i-au inspirat pe alții și și-au propulsat organizațiile către un viitor atractiv. Jack Welch sau George Soros ar putea fi alte două exemple, chiar dacă cel din urmă este contestat de mulți și blamat pentru implicările sale în viața politică mondială.
Freud a identificat trei tipuri principale de narcisiști: erotic, obsesiv și narcisist-pur.
Majoritatea dintre noi avem elemente din toate trei, așa cum am spus. Dacă nu ar fi așa, nu am fi capabili să supraviețuim sau să nu afirmăm nevoile. Trebuie știut că o dinamică tinde să le domine pe celelalte, făcându-ne pe fiecare dintre noi să reacționăm diferit la succes și eșec. Definiția lui Freud privitoare la aceste trei tipuri de personalitate s-a schimbat, însă, în timp.
Vorbind despre tipul erotic narcisist, el, de regulă, nu se referă la o personalitate cu obsesie sexuală, ci una pentru care a fi iubit este principalul lucru în existență. Acest tip de persoană depinde de cei care, după cum i se pare, pot înceta să-l mai iubească. Sau să-l mai respecte. În calitate de manageri, sunt grijulii și încurajatori, evită conflictele dar în schimb îi fac pe oameni dependenți de ei. Prin dependență ei se simt admirați și iubiți. Obsesivii,pe de altă parte, sunt autonomi și foarte conștiincioși. Ei creează și mențin ordinea și sunt considerați cei mai eficienți manageri. Ei caută în mod constant modalități de a-i învăța pe oameni să asculte mai bine, să rezolve conflictele și să găsească oportunități pentru beneficii reciproce. Obsesivii, de asemenea, sunt de un superego strict și le place să se concentreze pe a conduce la locul de muncă, deoarece se încadrează în sentimentul lor de a poseda. Dintre aceștia, cei care sunt neproductivi și necooperanți devin specialiști cu viziuni înguste raportate doar la domeniul lor de activitate sau birocrați rigizi. Narcisiștii puri, al treilea tip, sunt independenți și greu de impresionat. Sunt inovatori conduși în afaceri de dorința de putere și faimă. Narcisiștii productivi sunt experți în industriile lor, dar merg dincolo de asta, nu se rezumă doar la atât. Vor să știe totul despre ceea ce afectează compania și produsele sale. Vor să conducă din umbră guverne, oameni politici în beneficiul lor. Și ne întoarcem iar la exemplul lui Soros. Spre deosebire de liderii erotici, ei vor să fie admirați, nu iubiți. Și, spre deosebire de obsesivi, nu sunt deranjați de prezența unui superego puternic, așa că pot fi foarte agresivi în atingerea scopurilor. Dintre cele trei tipuri, ultimul,narcisiștii-puri, prezintă cel mai mare risc de a se izola în momentul succesului. Datorită independenței și agresivității lor, ei caută în permanență să-și ”confecționeze” dușmani, uneori degenerând în paranoia sub influența stresului excesiv că dușmanii le pot lua locul oricând.
Din această perspectivă, chiar și narcisiștii productivi sunt extrem de sensibili la critici sau lipsă de respect, pe care le percep ca pe o sabie care le amenință stima de sine și încrederea în planurile lor. Acesta poate fi și motivul pentru care liderii narcisiști nu doresc să știe ce cred oamenii despre ei și nu vor să le audă obiecțiile decât dacă ei le creează o problemă reală.
Dar liderii narcisiști își pot ruina afacerile, compania, instituția pe care o conduc dacă excesele lor nu sunt controlate. E important ca ei să-și cunoască limitele. Pentru că, pe măsură ce obțin admirație și succes, acești lideri încep să se simtă invincibili, arătându-și supremația pe angajați. De exemplu, Steve Jobs se pare că își umilește public subalternii.Surzi la sfaturi, neținând cont de opiniile celor din jur încet, încet devin statui ale grandomaniei.Îi vedem prin guverne, președenții, primării, universități, companii diverse. Pericolul este nu dușmanul din afară, ci cel din interior: narcisismul poate deveni contraproductiv atunci când, din cauza lipsei de autocunoaștere și a limitelor, narcisiştii se transformă în visători nerealişti. Această tendință spre grandiozitate și neîncredere față de cei din jur este călcâiul lui Ahile al narcisistului. Din această cauză, chiar și cei mai străluciți dintre ei pot fi suspectați de a fi prea implicați pentru sine, de imprevizibilitate și – în cazuri extreme – de paranoia. De aici, este ușor de înțeles de ce leadershipul narcisist nu înseamnă întotdeauna succes. Avem în politica noastră suficiente exemple.
O consecință gravă a acestei hipersensibilități la critici este că liderii narcisiști adesea nu ascultă atunci când simți amenințați sau atacați. Putem lua în considerare reacția ministrului Agriculturii care, întrebat fiind cum va rezolva solicitările fermierilor, a spus „aceștia nu sunt fermieri, ci instigatori și protestatari”. O cunoștință veche, ajuns director la o editură din București, cu ai cărui doi-trei salariați eram într-o relație destul de apropiată fiind și foștii mei colegi de liceu, m-a întrebat într-o zi, întâlnindu-mă prin Iași cu el, cu o aparentă indiferență : „Acum, că suntem așa, între noi, poți să-mi spui cam ce părere au ei despre mine?Ție îți mai scapă una, alta….Le plac ca om, nu le plac?” . Nu mi-a fost prea ușor să-i răspund cinstit: ” Cred că ești foarte creativ și ai multe idei bune, nu se plâng de asta”, i-am spus, „dar au și impresia că uneori nu le asculți opiniile, dealtfel foarte bune.” „Scuză-mă, ce ai spus?” s-a prefăcut el că nu a auzit răspunsul meu. După cum a spus un altul, care își deschisese o mică făbricuță de produse cosmetice:„Nu aș fi ajuns aici ascultându-i pe alții! Salariații muncesc, execută, nu au opinii pe banii mei!”
În vremuri de schimbare radicală, lipsa de empatie poate fi, de fapt,un punct forte. Narcisiștilor puri le este mai ușor decât altor oameni să cumpere și să vândă companii, să cedeze angajați sau să-i concedieze în masă. Nici un curs în ascultare activă nu-i vor face mai sensibili, nu vor să se schimbe fiindcă nu cred că trebuie să o facă. Se spune că doar o cantitate infimă de inteligență emoțională ar fi asociată cu narcisiștii, dar aceasta, inteligența lor emoțională, este mai mult despre pricepere și abilități de supraviețuire decât despre empatie. Liderii narcisiști au un sentiment acut al datoriei dacă oamenii sunt cu adevărat alături de ei. Ei știu pe cine pot folosi pentru a învinge. Și acești oameni sunt exploatați, nu folosiți, cu cruzime. Acesta este motivul pentru care, – deși narcisiștii au, fără îndoială, un profesionalism exemplar, – acțiunile lor sunt adesea inacceptabile și blamate de angajați.
Dacă luăm în vizor câțiva dintre marii lideri narcisiști, putem simplu deduce că cel mai bun asistent pentru un asemenea lider este prietenul lui. Prietenii buni care pot corecta cu diplomație și tact viziunea liderului narcisist la momentul potrivit și îl pot aduce înapoi la realitate. Cei mai buni prieteni tind să fie tipuri de personalitate productive, meticuloase, care tac și fac. De exemplu, Bill Gates a putut contempla viitorul din stratosferă, deoarece Steve Ballmer, președintele dur și meticulous pe care l-a avut Microsoft, a deținut ani buni controlul în lipsa lui. Larry Ellison, despre care pomeneam la începutul articolului, a putut să se plimbe liniștit pe iahtul său și să mănânce icre negre în tihnă, în anii 90, deoarece îl avea mână dreaptă pe Ray Lane,strateg american specializat în tehnologie și finanțe, considerat catalizatorul succesului lui Oracle. Dar munca unui asistent – prieten, strateg, specialist, cum s-o numi el, – presupune mai mult decat realizarea ideilor liderului. Asistentul trebuie, de asemenea, să-și convingă liderul să accepte ideile noi. Pentru a face acest lucru, el trebuie să fie capabil să arate liderului cum ideile noi se potrivesc cu opiniile și interesele sale. Și n-am zice, ținând cont de cele spuse în acest articol, că este atât de ușor pentru el să o facă.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
