0 3 minute 2 luni

Claudiu Stratone

09.10.2025

Presa sportivă din Republica Moldova așteaptă cu interes partida de fotbal pe care selecționata țării o va susține joi seară la București, împotriva României.

Federația Română de Fotbal (FRF) a publicat joi dimineață lista finală a jucătorilor care vor fi în lotul pentru meciul amical de astăzi dintre naționalele României și Republicii Moldova.

Din lista inițială, anunțată acum trei zile, lipsesc doi fundași experimentați, însă motivul absenței lor din lot nu este specificat, au remarcat jurnaliștii de la moldfootball.com.

Astfel, contra Republicii Moldova în această seară nu vor evolua Andrei Rațiu, în vârstă de 27 de ani, de la Rayo Vallecano, Spania (33/1), și Andrei Burcă, în vârstă de 32 de ani, de la Yunnan Yukun, China (43/1).

„Reamintim că, la conferința de presă dinaintea meciului, selecționerul echipei României, Mircea Lucescu, a afirmat că va trimite pe teren acei jucători care au evoluat mai puțin pentru națională în ultima perioadă, sau care nu și-au făcut încă debutul”, notează jurnaliștii moldoveni.

Naționala României va disputa joi, de la ora 21:00, pe Arena Națională, un meci de pregătire înaintea duelului cu Austria de duminică, din preliminariile CM 2026.

„După mai bine de 18 ani, selecționatele celor două țări vecine se întâlnesc din nou într-un meci în România”, se arată în comunicatul FRF, publicat pe site-ul propriu. „Va fi un meci amical, dar și o sărbătoare a prieteniei și a legăturii dintre cele două țări înfrățite, unite de istorie, cultură și aceeași pasiune pentru fotbal. De asemenea, va fi un ultim test înaintea unui final de campanie pentru Mondial, în care tricolorii încearcă să obțină calificarea la Cupa Mondială de anul viitor”, au punctat reprezentanții Federației.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole