Perspectivă de la Londra: Împrumutul Europei către Ucraina este o miză proastă
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
29.10.2025
Schemele financiare complexe nu fac decât să fraudeze, notează un articol publicat de UnHerd. Dacă există un lucru pe care toată lumea ar trebui să și-l amintească despre criza financiară globală, este acesta: produsele financiare complexe, în special cele cu acronime de trei litere, servesc unui singur scop – să fraudeze. Singurul sfat financiar a fost ca, atunci când întâlnești un acronim de trei litere, să fugi repede.
S-ar fi putut crede că ultima criză economică ar fi pus capăt acestor escrocherii. Și într-un fel a și făcut-o: băncile nu le mai folosesc. Problema este că guvernele o fac. Și acronimele de trei litere au revenit.
Am văzut acest lucru abia săptămâna trecută, la Bruxelles, unde liderii UE erau pe punctul de a conveni asupra unui împrumut de 150 de miliarde de euro pentru Ucraina. Faptul că planul a eșuat s-a datorat faptului că Bart De Wever, prim-ministrul belgian, a analizat clauzele acordului. Când a descoperit că țara sa ar fi cea mai expusă de împrumut, le-a cerut celorlalți să împartă riscul. Ei au spus „Nu”. Așa că el a spus „Nu”.
UE va găsi o modalitate de a-l schimba pe De Wever. Anumiți cititori ar putea crede că acesta ar fi un rezultat bun: Ucraina are nevoie de bani pentru a se apăra împotriva unui agresor malefic. Dar să aruncăm mai întâi o privire mai atentă la detaliile acestui vehicul cu scop special – cunoscut și sub acronimul de trei litere SPV – sau „împrumut pentru reparații”.
Produsele financiare complexe, în special cele cu acronime de trei litere, servesc unui singur scop – de a frauda.
După începerea războiului din Ucraina, UE a înghețat active rusești în valoare de aproximativ 200 de miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestor bani se află în Belgia, la o companie financiară numită Euroclear. Aceasta nu este o bancă obișnuită, ci un depozitar, unde guvernele și băncile centrale din întreaga lume își dețin activele.
Inițial, unele state membre doreau ca UE să sechestreze direct banii rusești – să ia literalmente banii și să-i dea Ucrainei. Dar acesta ar fi fost un risc juridic și financiar mare. Instanțele străine ar fi declarat confiscarea ilegală și ar fi obligat Euroclear, care are birouri în întreaga lume, să despăgubească Rusia. Și, din moment ce Euroclear are sediul central în Belgia, guvernul belgian ar fi fost garantul suprem. Așadar, UE a conceput o schemă foarte similară cu escrocheria subprime de acum 20 de ani – o schemă cu unicul scop de a ascunde riscul, pentru a face imposibil accesul instanțelor străine la bani. Nu e de mirare că De Weever era nerăbdător.
Iată detaliile.
Pasul unu, UE creează un SPV – un vehicul cu scop special – în esență, un împrumut pentru reparații către Ucraina, bazat pe activele rusești. Aceasta înseamnă că banii rusești înghețați nu sunt mutați fizic; rămân în contul bancar înghețat de la Euroclear. Dar SPV-ul deține o creanță asupra acestor fonduri. În pasul doi, Comisia Europeană ar emite datoria, care ar fi garantată de statele membre. Acești bani sunt apoi plasați în SPV. În pasul trei, SPV-ul acordă apoi un împrumut cu acești bani europeni Ucrainei.
Ucraina primește banii. Dar nu își permite să-i ramburseze. Toată lumea știe asta. O bancă ar numi asta creditare cu rea-credință. Este exact ceea ce s-a întâmplat în timpul crizei subprime, care a început cu ratele dobânzilor ipotecare reduse. Băncile știau că, odată ce aceste rate se vor reseta, oamenii nu și le vor mai putea permite. Sub acoperirea SPV-ului, ideea este că Ucraina va rambursa împrumutul după ce va primi despăgubiri de război din partea Rusiei, ceea ce, după cum știm, nu se va întâmpla niciodată.
Pariul Europei cu împrumutul Ucrainei este la fel de riscant. În esență, succesul pariului UE constă în rezultatul unui viitor caz judiciar – ca o instanță internațională să angajeze Rusia la despăgubiri de război, declarând în același timp schema SPV legală. Așadar, pariem pe rezultatul unui caz fără precedent din punct de vedere juridic, într-un moment incert din viitor. Nu este diferit de a plasa bani pe rezultatul unui joc de Blackjack. Vă amintiți toate aceste opinii ale experților care ne-au spus că ipotecile subprime sunt sigure? Atenție!
În multe privințe, acest lucru este mult mai rău decât criza subprime.
Când Lehman Brothers s-a prăbușit în 2008, guvernele au salvat sistemul bancar, iar băncile centrale au tipărit cantități uriașe de bani pentru a menține economia mondială pe linia de plutire. De data aceasta, însă, guvernele însele sunt cele care se angajează în aceste tranzacții dubioase. Vor să acorde un împrumut de aproximativ 150 de miliarde de euro fără a fi nevoie să obțină aprobarea nimănui. Și dacă eșuează, cine le va salva?
Inevitabil, dacă UE pierde pariul legal, va trebui să plătească singure – statele membre fiind primele în linie. Ele sunt garanții împrumutului. Drept urmare, atunci când rușii „intră în incapacitate de plată” și nu plătesc daunele de război, pierderile vor cădea asupra contribuabilului european – o altă paralelă cu criza subprime. Dar pe atunci, băncile ascundeau riscul de investitori. Aici, politicienii încearcă să ascundă riscul de alegători.
Fac acest lucru pentru că au rămas fără sprijin politic pe plan intern. Fostul cancelar german Olaf Scholz a declarat că alegătorii germani nu ar finanța niciodată Ucraina dacă asta ar însemna să sacrifice cheltuielile interne. Cred că acest lucru este probabil valabil și pentru Franța și Marea Britanie – nu că ar admite.
Franța, aflată în pragul unei crize a datoriilor, nu cheltuiește aproape nimic pentru Ucraina. Marea Britanie și Germania sunt cei mai mari contribuitori, dar chiar și împreună nu pot începe să umple golul lăsat de decizia lui Donald Trump de a reduce la minimum sprijinul Americii pentru Ucraina.
Trump va furniza arme doar atâta timp cât europenii cu probleme financiare plătesc pentru ele. Dar, așa cum atestă cele mai recente statistici ale Institutului Kiel, Ukraine Support Tracker, a existat o scădere bruscă a sprijinului militar occidental pentru Ucraina. Acesta a scăzut de la o cheltuială lunară medie de puțin sub 4 miliarde de euro în prima jumătate a anului la puțin peste 2 miliarde de euro în iulie și august. Acest lucru se datorează în întregime cheltuielilor mai mici ale Europei. În esență, pentru a continua războiul, europenii trebuie să pună în aplicare schema lor dubioasă. Împrumutul lor de 150 de miliarde de euro către Ucraina ar trebui să mențină spectacolul în desfășurare pentru încă un an.
Dar apoi ce se întâmplă?
Europenii încă nu au o strategie pentru a pune capăt războiului, însă Vladimir Putin are motive întemeiate să creadă că își poate atinge obiectivul militar de a ocupa întreaga regiune Donbas. Cheltuiește mai mult decât Occidentul, are mult mai multe trupe și a făcut unele progrese recent. Având în vedere apărarea formidabilă a Ucrainei, ar putea să-i mai ia încă un an sau doi, dar șansele sunt în favoarea lui.
Dacă, așadar, Putin va învinge, discuțiile de pace nu se vor referi doar la terenuri și la aranjamentele de securitate postbelice. Rușii își vor dori înapoi activele confiscate. Așadar, Putin își va primi banii. Iar contribuabilul european, care nu a aprobat niciodată aceste împrumuturi, va trebui să plătească.
Schema prea deșteaptă la jumătate a UE va ajunge ca toate celelalte scheme financiare dubioase de trei litere – alegătorii fiind forțați să mănânce tocana toxică de fructe de mare a Bruxelles-ului.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
