Bloomberg: Europa nu și-a revenit niciodată după căderea Zidului Berlinului
Daniel George
03.11.2025
Punctul culminant al anului 1989 a declanșat o criză prelungită care a lăsat continentul vulnerabil în fața lui Donald Trump și Vladimir Putin. Căderea Zidului Berlinului a fost un moment de triumf, dar și de catharsis, o revărsare de energie acumulată care a semnificat o ruptură cu trecutul, dar nu a reușit să definească un viitor clar, se arată într-o analiză Bloomberg.
Europa a avut o șansă supremă de a urma calea către stabilitate, pace și prosperitate. În schimb, liderii au luat ceea ce este acum clar că au fost multe căi greșite. În cele patru decenii care au dus la 1989, Europa a răspuns în mare parte corect la marile întrebări – privind apărarea, economia fiscală, banii, comerțul și coeziunea socială. În aproape patru decenii de atunci, a greșit multe dintre ele.
Sfârșitul Războiului Rece, semnalat de evenimentele din 1989-91, a inaugurat ceea ce putem considera acum a cincea mare criză a echilibrului de putere european de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, după tulburările provocate de Franța lui Napoleon, Kaiserul Wilhelm al II-lea și Adolf Hitler în Germania.
Prima reacție la căderea Zidului a fost, fără îndoială, bucurie și ușurare – amestecate cu unele dintre presimțirile prezise despre perspectiva unei Germanii mai mari, unite, care ar putea fi tentată încă o dată să-și exercite influența. În cele din urmă, SUA au profitat mai mult decât orice altă națiune (inclusiv Germania) de pe urma refluxului tensiunilor est-vest și a prăbușirii la fel de neașteptate a Uniunii Sovietice în 1991. Pentru toate națiunile occidentale, căderea Zidului Berlinului a însemnat atât triumf, cât și necaz.
Totuși, tumultul de după 1989 a pus la încercare o ordine mondială care nu a fost niciodată pe deplin stabilită; aceasta dă acum loc unui set de structuri mult mai difuze și imprevizibile. „Bătrânul Continent” este extrem de prost pregătit pentru atacul a doi președinți – Donald Trump și Vladimir Putin – asupra preceptelor fundamentale ale ordinii post-1945.
Realitatea de astăzi este dureroasă și paradoxală. În 40 de ani de redresare după al Doilea Război Mondial, Europa, împreună cu SUA, a câștigat majoritatea disputelor privind supremația capitalismului și eșecurile comunismului. Din 1989, a pierdut multe dintre noile argumente, și-a pierdut poziția de lider și s-a rătăcit. Rezultatele pot fi observate în patru sfere vitale ale economiei politice: energie, apărare, industrie și monedă. În fiecare domeniu, slăbiciunea relativă a Europei față de SUA și dependența de aceasta au crescut semnificativ. Europenii ajung să suporte majoritatea consecințelor.
De la Monnet la Draghi
Uniunea economică și monetară a conferit o tendință deflaționistă generală. Măsurile succesive de prevenire a prăbușirii monedei euro au afectat, în general, cererea și nu au generat creștere atât pentru țările creditoare, cât și pentru cele debitoare. Țările europene care au crescut cel mai rapid în ultimii 30 de ani au fost cele care nu au aderat la moneda euro. Liniile de falie nord-sud au împiedicat capacitatea Europei de a prezenta un front unit împotriva SUA și Chinei. În mai 2013, președintele Băncii Centrale Europene de atunci, Mario Draghi, a deplâns că „nimeni nu și-a imaginat vreodată” o diviziune între „creditorii permanenți și debitorii permanenți” în cadrul uniunii.
Modelul se repetă și astăzi. Draghi a oferit o evaluare sumbră și amplă a perspectivelor continentului în raportul său privind competitivitatea europeană pentru Comisia Europeană din septembrie 2024: „În timp, vom deveni inexorabil mai puțin prosperi, mai puțin egali, mai puțin siguri și, prin urmare, mai puțin liberi să ne alegem destinul.”
Omul de stat francez Jean Monnet alansat un dicton: „Europa se va făuri în criză”. Într-adevăr, ne aflăm astăzi în criză. Poate Europa să valorifice explozia de adrenalină pentru a avansa mai departe pe calea unității? Cu greu. Succesiunea crizelor economice din ultimii 20 de ani a creat obstacole din ce în ce mai mari în calea oricărui tip de structură europeană de tip statal. Uniunile politice stabile necesită încredere reciprocă între membrii lor; crizele, mai ales dacă cauzele lor profunde rămân nerezolvate, generează suspiciune, nu încredere. Departe de a oferi Europei o nouă șansă de viață, tulburările și tulburările actuale par să dezlănțuie forțe centrifuge debilitante.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
