Franța: ideologia transgender a pătruns în școli. Părinții, revoltați
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
05.11.2025
„Drepturile băieților: băieții au dreptul să poarte rochițe, oje, machiaj, să-i placă rozul, să se joace cu păpuși Barbie, să aibă părul lung, să se îmbrace ca o prințesă”: aceste câteva cuvinte, scrise în caietul său școlar de Gabriel, în vârstă de 9 ani, elev în CM1 (clasa a patra) la școala Jeanne-d’Arc din Trouville, Calvados, le-au atras atenția părinților săi.
Acesta nu era primul semn de avertizare pe care îl întâlneau de la începutul anului școlar. După ce s-au întors din vacanța de Ziua Tuturor Sfinților, după ce s-au confruntat cu un zid de rezistență din partea administrației școlii, părinții lui Gabriel au refuzat să permită copiluluisă rămână sub influența ideologică a educației LGBT, sub pretextul implementării programului EVAR/EVARS (educație în viața emoțională și relațională pentru preșcolari și școli primare/educație în viața emoțională și relațională și sexualitate pentru gimnaziu și liceu). Prin urmare, Antoine și Alicia au decis să-și retragă copilul de la școală. Au vorbit despre acest lucru cu Boulevard Voltaire.
Antoine și Alicia sunt medic și psiholog. Este de la sine înțeles că părinții lui Gabriel știu despre ce vorbesc atunci când își exprimă îngrijorarea cu privire la efectele nocive ale acestui tip de predare asupra „minților tinere la fel de maleabile” precum cea a fiului lor.
Cu mare entuziasm, acești părinți, originari din Indiile de Vest franceze și dornici să se stabilească în Normandia, și-au înscris fiul la această școală catolică privată din Trouville-sur-Mer în septembrie. D
in păcate pentru ei, speranțele lor au fost de scurtă durată: „Pe măsură ce săptămânile treceau, ne-am dat seama că, în cadrul programului EVAR (o noutate în acest an școlar 2025), lucrurile nu erau foarte clare.”
Timp de o oră pe săptămână, învățătoarea le dădea copiilor mici exerciții, cum ar fi desenarea băieților în fuste, crearea unui fel de carte a drepturilor băieților (machiajul, vopsirea unghiilor etc.) – considerată dogmă – alături de o cartă a drepturilor fetelor, care urma să fie atârnată pe peretele clasei. Alte mici lucruri au fost introduse în acest fel în mod recurent.
Acest lucru i-a alarmat pe Antoine și Alicia, care și-au dat seama repede că nu erau păcăliți: „Este evident o încercare de schimbare, de inversare a rolurilor. Este o adevărată inversare a regulilor care nu poate decât să-i supere pe acești copii, care abia au nouă ani și nu au maturitatea biologică sau mentală necesară pentru a-și asuma o astfel de responsabilitate. Este foarte pervers. Ca medici și psihologi, nu putem lăsa copiii expuși unei surse atât de semnificative de tulburare.” Tulburare care s-a manifestat rapid la fiul lor.
„Treptat, Gabriel părea din ce în ce mai inconfortabil până în seara aceea când, venind acasă de la școală, ne-a explicat: «Profesorul ne-a spus că părinții noștri vor obiecta la ceea ce spunem, dar ceea ce spunem la clasă, acesta este adevărul!»” O nouă etapă a fost atinsă atunci pentru Antoine și Alicia, pentru care „a apărut un conflict de loialitate între profesor și părinți pentru un copil care petrecea opt ore pe zi cu profesorul său, pe care îl plăcea.” Logic, au solicitat apoi o întâlnire cu școala și au alertat rețeaua Parents Vigilant cu privire la dificultățile lor.
Aceasta a fost o ocazie pentru ele să încerce să explice, pe baza experienței lor profesionale, „că la acea vârstă, jocurile de identificare (cu tatăl pentru un băiat, cu mama pentru o fată) sunt semnificative și că este destul de tulburător să te joci cu un fel de permisivitate în jurul travestitului”.
Totuși, acest lucru nu a reușit să o convingă pe directoarea școlii Jeanne-d’Arc, care, departe de a realiza perturbarea pe care o provoacă astfel de exerciții, pare „să nu știe absolut nimic despre stadiul de dezvoltare al copiilor, nici despre violența pe care o poate reprezenta o astfel de predare pentru ei”.
Ea se refugiază în spatele necesității acestui tip de predare „pentru a combate feminicidul”. „A mers chiar până acolo încât să ne spună: «Scoțienii poartă fuste, așa că nu văd problema», înainte de a concluziona că, din moment ce programul EVAR este obligatoriu la același nivel cu matematica sau franceza, nu trebuie să ne explice conținutul programelor”, adaugă Alicia, care recunoaște că se simte „tratată ca o reacționară”.
Ea refuză să „își sacrifice copilul”. Acest exemplu din viața reală scoate la iveală implementarea, în practică, a infamului program EVAR, care încalcă viața școlarilor francezi. Conceput anul trecut sub conducerea lui Élisabeth Borne, sub pretextul „prevenirii hărțuirii, combaterii discriminării și a tuturor formelor de violență, inclusiv a violenței sexiste și sexuale”, noul curs obligatoriu de educație sexuală pentru toți elevii francezi de la grădiniță până în ultimul an de liceu a generat deja controverse considerabile și a stârnit numeroase îngrijorări în rândul părinților și asociațiilor. Mai ales că, conform regulamentului, părinții cărora nu li se cere consimțământul copilului lor nu sunt informați cu privire la conținut, format sau orele sesiunilor.
Acest lucru oferă suficiente resurse asociației Parents Vigilants, apropiată lui Éric Zemmour, care lucrează cu părinți defavorizați. Aceștia colectează mărturiile lor, oferă sfaturi informate prin publicarea unui ghid concis și eficient – Educație sexuală: Cum să protejăm părinții? – pledează pentru retragerea acreditării asociației de planificare familială care operează în școli și, în final, publică anumite „cazuri din manuale” pentru a crește gradul de conștientizare a publicului. Printre exemple se numără studiul cărții „Scrisoare către Adama” de Assa Traoré la școala gimnazială Alexandre-Soljenitsyne din Aizenay, Vendée, și prezentarea „vulgară și nepotrivită” a piesei „Păsărica” într-un liceu din Gironde, în octombrie.
Antoine și Alicia spun că sunt „îndurerați de declinul sistemului școlar francez la toate nivelurile de-a lungul anilor”, dar „refuză să-și sacrifice copilul”. Acum au decis să apeleze la o metodă de predare alternativă pentru Gabriel și, considerându-se norocoși – pentru că au „resursele materiale și geografice, ceea ce nu este cazul pentru toți părinții” – vor să-și facă publică experiența. „Să-i ajute pe ceilalți și să-i avertizeze pe cei care nici măcar nu își dau seama ce se întâmplă în școala copiilor lor”. Pentru Antoine și Alicia, „a vorbi cu Părinții Vigilenți este o modalitate de a lupta pentru țara noastră și de a merge mai departe”.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
