În Venezuela, Trump este pe cale să facă o greșeală de proporții epice
Teodor Ionescu
06.11.2025
După încă o săptămână de atacuri asupra navelor din Caraibe și Pacific, se pare că SUA se pregătește acum să atace ținte militare din Venezuela.
Condamnarea internațională a atacurilor a fost pe scară largă. De exemplu, Jean-Noël Barrot, ministrul francez al Afacerilor Externe și Europei, a acuzat SUA că ignoră dreptul internațional și maritim într-un interviu acordat joi. Însă lobby-ul neoconservator din cadrul administrației Trump se pare că este neclintit, comentează universitarul american Orlando Peres, pentru Responsible Statecraft.
Secretarul de Stat Marco Rubio, principalul susținător al schimbării de regim în Venezuela, a insistat asupra acestor acțiuni – se presupune că face parte dintr-un efort de a întări cartelurile de droguri, încadrând națiunea latino-americană sub acuza de „narco-terorism”.
Departamentul de Justiție l-a pus sub acuzare pe Maduro pentru acuzații de narco-terorism în 2020, dar imaginea de astăzi a amenințării legate de droguri arată diferit de această narațiune.
Din punct de vedere strategic, eticheta aliniază greșit scopurile și mijloacele: invită soluții militare la probleme pe care DEA și Garda de Coastă le caracterizează încă în principal ca fiind interdicții din partea forțelor de ordine.
De asemenea, simplifică o imagine geopolitică complexă, crescând în același timp riscul de a prinde SUA într-un conflict deschis în emisfera vestică.
Evaluările amenințărilor DEA pentru 2024-2025 identifică fentanilul drept principalul pericol pentru droguri în SUA, sintetizat în principal în Mexic cu precursori din China. Între timp, datele UNODC arată o cultivare record de coca și o producție de cocaină concentrate în Columbia, Venezuela funcționând în principal ca o rută de tranzit.
Cu toate acestea, retorica „antinarcotice” a Washingtonului s-a tradus deja într-o escaladare militară, iar odată cu aceasta vin riscuri diplomatice, economice și politice semnificative.
Escalada ar putea amenința interesele energetice ale SUA, în special licența limitată a Chevron de a importa țiței venezuelean, o gură de oxigen pentru rafinăriile americane de pe Coasta Golfului, care rămân dependente de petrolul țării.
Escalada ar putea, de asemenea, să-l consolideze pe Maduro, în loc să-l submineze. Pentru un lider a cărui „retorică antiimperialistă” sporește legitimitatea internă, agresiunea SUA este benefică din punct de vedere politic.
Caracas a intensificat deja desfășurarea de trupe și nave de-a lungul rutelor de coastă cheie și a încurajat mobilizarea forțelor auxiliare, legând explicit aceste mișcări de consolidarea frontului american în Caraibe.
Deși nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la efectele perturbatoare ale escaladării conflictului american cu Venezuela, un contraargument este că, dacă Washingtonul ar lansa o invazie terestră, Forțele Armate Venezuelene (FANB) nu ar putea concura cu puterea militară americană. Armata americană este cea mai avansată din lume – FANB, în termeni simpli, nu este. Loialitatea sa față de Maduro este tranzacțională, cumpărată prin privilegii specifice, mai degrabă decât prin angajament față de cauză. Sprijinul public pentru regim este, de asemenea, fragil.
Cu toate acestea, după cum bine știe SUA, superioritatea militară nu se traduce neapărat în succes politic, așa cum au demonstrat dureros de clar Irakul și Afganistanul.
Și chiar dacă regimul s-ar prăbuși, stabilizarea unei Venezuele post-Maduro ar necesita ani de angajament costisitor, lucru pentru care nici publicul american, nici conducerea sa nu par să aibă capacitatea de atenție sau voința politică.
O intervenție condusă de SUA – chiar și una limitată – ar avea un efect destabilizator asupra Venezuelei și a regiunii. Aceasta riscă să se extindă dincolo de granițele Venezuelei, atrăgând Columbia și chiar rutele maritime din Pacific într-un teatru de operațiuni tot mai larg. Ar putea crea vid umanitar și de securitate, determinând un nou val de migrație spre nord, către SUA.
Organizațiile internaționale pentru refugiați monitorizează acum peste 6,8 milioane de refugiați și migranți venezueleni în America Latină și Caraibe, cu mișcări continue. O perturbare a situației de securitate din Venezuela ar putea accelera fluxurile secundare spre nord, punând în dificultate și mai mult sistemele regionale de recepție care funcționează deja la capacitate maximă.
La nivel regional, Mexicul și Brazilia au criticat deschis atacurile și desfășurările de nave americane, iar experții ONU în drepturile omului au avertizat că „războiul împotriva narcoteroriștilor” încalcă dreptul la viață, crescând costurile de legitimitate pentru acțiunile unilaterale. Recenta dispută dintre președintele Trump și președintele Columbiei, Gustavo Petro, complică și mai mult calculul regional, deoarece cel mai apropiat vecin al Venezuelei este esențial pentru atenuarea efectelor de propagare ale unei intervenții. Schimbul de informații și activitatea polițienească comună se bazează pe încredere și legitimitate. Escaladarea ar slăbi ambele, subminând însăși abordarea multilaterală necesară pentru combaterea eficientă a criminalității transnaționale, cum ar fi traficul de droguri.
Cadrul de „narcoterorism” nu este nou. Totuși, utilizarea navelor de război Aegis și a interdicțiilor letale subliniază riscul ca un instrument retoric să conducă acum la un comportament militar escaladator, în loc de o activitate polițienească cooperativă.
O abordare mai înțeleaptă pentru Washington este să acorde prioritate schimbului de informații și cooperării în aplicarea legii cu aliații – în loc să se bazeze pe atacuri cinetice lansate de distrugătoare – și să se alinieze la strategia operațională a DEA și la istoricul Gărzii de Coastă.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
