Presa franceză: Ursula von der Leyen vrea „să se elibereze de toate tabu-urile” în materie de apărare
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
20.02.2026
Preeminența Germaniei în Europa este acum evidentă ca lumina zilei, comentează o analiză publicată de Boulevard Voltaire. „Cuplul franco-german” mitizat a făcut loc unuia mult mai serios, poate mai puțin „sexy”, dar la fel de solid ca o mașină-unealtă germană: cuplul „germano-german”. Pe scurt, cuplul Merz-von der Leyen!
Avantajul este că amândoi vorbesc germana – desigur! – ceea ce facilitează comunicarea în cadrul cuplului, mai comentează ironic articolul citat. Comunicarea este importantă în cadrul unui cuplu. Și ce se întâmplă cu Franța în toate acestea?
Cel mai recent exemplu: cele ale ministrului de externe, Johann Wadephul. Înainte de a merge mai departe, haideți să facem o scurtă digresiune. Johann Wadephul este ministru al Afacerilor Externe.
Să trecem mai departe. Wadephul, intervievat luni, 16 februarie, la postul public de radio Deutschlandfunk, a declarat că eforturile de apărare ale Franței au fost „insuficiente”. Nu foarte diplomatice pentru un ministru al Afacerilor Externe.
”Este încă dureros să auzim, având în vedere că bugetul apărării al Franței a fost de 32 de miliarde de euro în 2017, va ajunge la 57,1 miliarde de euro, excluzând pensiile, în 2026 (cu 6,7 miliarde de euro mai mult decât în 2025) și că legea programării militare (LPM) alocă 413 miliarde de euro pentru perioada 2024-2030. Este adevărat că o mare parte din acest efort financiar (care va trebui să se traducă în livrări tangibile de echipamente) vizează recuperarea restanțelor acumulate după decenii, dar acest efort este fără precedent. În același timp, nu putem fi în totală dezacord cu germanul atunci când adaugă că Franța ar trebui să reducă cheltuielile sociale, ceea ce ar elibera resurse financiare pentru, tocmai, finanțarea apărării noastre.
Aceste remarci au atins cu siguranță o sensibilitate, dar, în același timp, depășesc lecțiile de management solid pe care Merkel însăși a avut plăcerea să le dea Franței nu cu mult timp în urmă, când țara sa nu avea angajamentele internaționale ale Franței și nu trebuia să suporte costul descurajării nucleare.
În 2023, directorul general al armamentului ne-a reamintit că descurajarea nucleară, pentru perioada 2019-2023, a costat 25 de miliarde de euro. Nu este o sumă mică. Totuși, existența descurajării nucleare franceze aduce „o contribuție puternică și esențială la securitatea Europei”, așa cum afirmă fără echivoc Ministerul Forțelor Armate. Din câte știm, Franța nu a trimis niciodată Germaniei o factură pentru partea sa.
Așadar, Franța nu face suficient. Și pentru cine, pentru ce? Pentru „suveranitatea europeană”, afirmă ministrul german care, ne putem imagina – Germania fiind mai degrabă patria simfoniilor decât a spectacolelor improvizate, adică a improvizațiilor – nu a spus, fără îndoială, acest lucru fără a fi la unison cu cancelarul Merz. Emmanuel Macron, spune el, „evocă întotdeauna, pe bună dreptate, aspirația noastră la suveranitatea europeană”. „Aspirația noastră”? Înțelegem, așadar, că includerea „suveranității europene” pe agenda europeană este acum practic o certitudine. Să subliniem, de asemenea, că, din perspectiva franceză, această consacrare aproape statutară a acestei cvasi-dogme își găsește legitimitatea exclusiv pe alegerea (aproape) unică a lui Emmanuel Macron în 2022… Ceea ce, în contextul sfârșitului actual al unei președinții și al absenței unei majorități parlamentare, este încă destul de slabă.
La rândul ei, cealaltă membră a parteneriatului german – și anume Ursula von der Leyen – a făcut o declarație la Conferința de la München care ar trebui luată în considerare împreună cu remarcile ministrului german de externe. Să o cităm:
„Cred că a venit momentul să implementăm clauza de apărare reciprocă a Europei. Apărarea reciprocă nu este opțională pentru Uniunea Europeană; este o obligație stipulată în propriul nostru tratat, la articolul 42, alineatul 7. Pe bună dreptate: este angajamentul nostru colectiv de a ne sprijini reciproc în caz de agresiune.”
Nu mai este nimic de spus în această privință. Dacă Germania sau Polonia sunt atacate mâine, Franța trebuie să le vină în ajutor în temeiul articolului 42, pe care, întâmplător, Franța l-a invocat în 2015, când a suferit teribilele atacuri ale ISIS pe teritoriul său. Dar președintele Comisiei merge chiar mai departe. „Dar acest angajament are greutate doar dacă se bazează pe încredere și capacitate.”
Ea continuă: „Trebuie să fim pregătiți colectiv, trebuie să luăm decizii mai rapid, iar asta poate însemna să ne bazăm pe rezultatul unei majorități calificate, mai degrabă decât pe unanimitate.” Prin aceste câteva cuvinte, Ursula von der Leyen dezvăluie planul: în numele eficienței (germane?), transferul final, cu eliminarea regulii unanimității (adică a dreptului de veto), către Uniunea Europeană – cu alte cuvinte, către Germania – a celei mai suverane decizii pe care o poate lua un stat.
Decizia de a purta sau nu război, decizia de a trimite sau nu soldați la moarte. Aceasta este ceea ce ea numește dorința de a „se elibera de toate tabuurile”. Și ce se întâmplă cu Franța în toate acestea, încă o dată? Va trebui să contribuie, să ofere, să își plătească partea, să accepte eforturi mai mari în materie de apărare, dar vocea sa nu va mai fi suverană, adică mai liberă.
Evident, parteneriatul german este remarcabil de eficient. Așteptăm cu nerăbdare crescândă discursul lui Emmanuel Macron – un Macron a cărui reputație a scăzut, atât pe plan intern, cât și internațional – pe această temă a apărării europene, programat pentru sfârșitul lunii. O intervenție care, se spune, ar putea chiar fi amânată. Fără îndoială, acest lucru ar fi mai prudent.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
