Vedere din SUA: Europa se află în pragul războiului civil
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
18.06.2025
Europa se găsește în pragul unui război civil, consideră filosoful conservator american Rod Dreher, stabilit în Europa, într-un editorial publicat pentru The European Conservative.
Totul se îndreaptă inexorabil spre un război civil, consideră acesta. Acesta îl citează și pe David Betz, specialist în războaie civile de la King’s College London, care a tras un semnal de alarmă. Betz a publicat în revista autorizată Military Strategy un al doilea eseu despre considerațiile strategice pe care liderii europeni trebuie să le ia în considerare în fața riscului tot mai mare de război civil în Marea Britanie și pe continent.
Betz afirmă că cel puțin zece țări europene se confruntă cu perspectiva unui război civil. Marea Britanie și Franța sunt în frunte, Germania și Suedia fiind la un pas de aici.
Dintr-o perspectivă strategică, problema centrală este ascensiunea „orașelor sălbatice”, definite ca „o metropolă cu o populație de peste un milion de locuitori într-un stat al cărui guvern și-a pierdut capacitatea de a menține statul de drept în limitele orașului, dar rămâne un actor funcțional în sistemul internațional mai larg”. Acestea sunt orașe, precum Parisul sau Bruxellesul, care găzduiesc populații mari și agitate de migranți, străini și musulmani.
Al doilea factor are legătură cu infrastructura critică ce face posibilă viața urbană în mediul rural. Populațiile native care au fost alungate din orașe de migranți și de infracțiunile comise de migranți se pot răzbuna pe populațiile urbane sălbatice și pe clasa conducătoare care a permis apariția acestei situații intolerabile. Betz conchide:
Punerea laolaltă a acestor factori permite conturarea traiectoriei viitoarelor războaie civile. În primul rând, orașele mari devin inguvernabile.
În al doilea rând, aceste orașe sălbatice ajung să fie văzute de mulți dintre acei indigeni ai naționalității titulare care trăiesc acum în afara lor ca fiind efectiv pierdute din cauza ocupației străine. Apoi atacă direct sistemele de sprijin ale orașelor expuse, cu scopul de a provoca prăbușirea lor printr-un eșec sistemic.
Nu ignorați evenimente precum profanarea monumentelor naționale de către gloate politice sau etnice de bătăuși, avertizează el. Betz scrie că guvernele trebuie acum să elaboreze planuri pentru a proteja comorile culturale semnificative în cazul izbucnirii unui război civil general. Oricât de extraordinar ar fi de contemplat, ele trebuie să dezvolte și strategii pentru a proteja arsenalele nucleare naționale, așa cum au trebuit să facă succesorii imediați ai sovieticilor.
Și guvernele trebuie acum să stabilească planuri pentru a stabili „zone securizate” defensive în afara orașelor, unde populațiile pot fugi în siguranță și unde o aparență de viață normală poate continua în timpul conflictului.
Ne-am putea gândi: Aceasta este o nebunie. Nu se poate întâmpla niciodată aici. La acest lucru, profesorul Betz, care studiază războiul civil ca specialitate academică, avertizează cu tărie împotriva „prejudecății de normalitate”. Indicatorii bine stabiliți ai viitorului război civil sunt acum prezenți în diferite țări.
Istoria ne oferă o mulțime de exemple de elite ale clasei conducătoare care nu au reușit să citească semnele vremurilor și care au fost cuprinse de tulburări sociale violente pe care nu le-au prevăzut. Europa și America – chiar și America lui Trump – sunt încă în strânsoarea unei prejudecăți de normalitate, puternic întărite de mesajele media și de politicile statului.
Pe de altă parte, istoria nu este predestinată. Încă avem libertate de acțiune. Dar pentru a aborda crizele metastatice, trebuie mai întâi să recunoaștem că problemele există.
Poate că europenii vor alege predarea și supunerea, așa cum a făcut Imperiul Roman de Vest sau așa cum i-a fost impus de propria slăbiciune în fața invaziilor barbare. În acest caz, rămâne o întrebare deschisă care este cel mai rău rezultat: un război civil pentru a salva Europa sau niciun război civil?
A spera pur și simplu că nu se va ajunge la asta nu este un plan. Deci, care este planul? Pentru că ceea ce face clasa conducătoare a Europei nu funcționează și, de fapt, nu face decât să accelereze o confruntare care, dacă va veni, va deveni rapid sângeroasă și va depăși capacitatea oricui de a o controla. Politicienii persecutați ai AfD mi se par patrioți germani. Și ei sunt niște canari în mina de cărbune europeană.
Același lucru este valabil și în Europa, desigur. În discursul său de săptămâna trecută la CPAC Ungaria, lidera AfD, Alice Weidel, a spus că în Germania „politicienii se tem de noi ca de niciun alt partid și pe bună dreptate”. Motivul, desigur, este că AfD spune adevărul simplu despre diversele crize care asediază Germania, în special cele cauzate de migrația în masă și islamizare. Establishmentul german ar prefera să-i demonizeze și să-i suprime pe toți cei care observă fracturarea țării lor decât să se ocupe direct de problemele pe care le-au cauzat propria lor ideologie globalistă și liberalismul managerial, autoritar. Nu știu, totuși, dacă europenii înțeleg cât de oribile sunt lucrurile în Germania pentru politicienii AfD și susținătorii lor. Vinerea trecută, am participat la o întâlnire privată cu câțiva parlamentari și oficiali ai partidului AfD care erau la Budapesta pentru CPAC.
Una e să citești despre cum statul german se străduiește să marginalizeze AfD. Cu totul alta e să auzi povești personale despre hărțuirea din partea statului și a instituțiilor private, de la oameni care, împreună cu membrii familiilor, le suferă. Raportul de o mie de pagini, divulgat pe care serviciul de informații interne german l-a pregătit pentru a justifica clasificarea AfD drept „extremistă” – un precursor al unei interdicții totale – conține „dovezi” precum un tweet de la un membru AfD care a spus pur și simplu pe rețelele de socializare că nu este nimic rușinos în a fi german.
Această frică patologică față de oamenii obișnuiți care gândesc și simt lucruri umane obișnuite a condus Germania la o stare a ceea ce Dreher numește „totalitarism blând”. Din nou, însă, mass-media nu are niciun interes să relateze despre acest lucru și nici nu are mai mult interes să relateze despre condițiile reale care determină partidele populiste și naționaliste, precum AfD, să câștige teren în rândul popoarelor europene.
La începutul acestui an, Centrul pentru Controlul Migrației din Marea Britanie a publicat un raport care dezvăluie că cetățenii străini sunt arestați pentru infracțiuni sexuale într-un ritm de 3,5 ori mai mare decât britanicii nativi. Patruzeci și opt de naționalități prezente în Marea Britanie au rate de arestare mai mari decât britanicii nativi, cinci națiuni islamice fiind în frunte: Albania, Afganistan, Irak, Algeria și Somalia. Dar guvernul Starmer pare mult mai îngrijorat de faptul că oamenii observă toate acestea și au gânduri rele despre musulmani („islamofobie”) decât de siguranța femeilor britanice.
Între timp, la Paris, în weekend, grupuri de tineri africani și arabi au organizat două nopți de atacuri violente în legătură cu victoria unei echipe franceze la fotbal. Două persoane au fost ucise și sute au fost rănite. Diversitatea a fost celebrată cu vigoare, tinerii etnici – unul purtând steagul palestinian – profanând o statuie a Ioanei d’Arc. Într-un tweet care conținea o imagine a spectacolului îngrozitor, europarlamentarul francez Marion Maréchal a comentat: „Nimeni nu poate încă susține că, continuând, ne vom îndrepta spre un viitor luminos de pace și coeziune națională. Schimbarea de traiectorie este imperativă și urgentă.”
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
