Masochismul industrial al „Europei verzi”
Daniel George
30.08.2025
Dacă un autoproclamat lider constată că nimeni nu îl urmează, există o conducere prezentă? Poate. Următoarea întrebare ar putea fi: încotro se îndreaptă liderul? – scrie Samuele Furfari în American Thinker.
Dr. Samuele Furfari este profesor de geopolitică energetică la Bruxelles și Londra, fost înalt funcționar în cadrul Direcției Generale Energie a Comisiei Europene și membru al Coaliției CO2. A publicat 18 cărți, printre care„Insecuritatea energetică: distrugerea organizată a competitivității UE”.
Aceste întrebări ar putea fi adresate factorilor de decizie din Uniunea Europeană în materie de politici energetice, care se consideră pionierii unei presupuse tranziții de la combustibilii fosili în favoarea tehnologiilor „verzi”. (Ghilimelele sunt necesare deoarece turbinele eoliene și panourile solare au numeroase dezavantaje pentru mediu).
Dar, conform datelor recente ale Institutului pentru Energie, liderii europeni nu conduc un tren în care lumea sare, ci mai degrabă un dric care se îndreaptă spre autodistrugere.
Alegerile politice ale UE au condus la așa-numitele surse regenerabile – în principal eoliene și solare – care constituie mai mult de o treime din mixul energetic european, depășind cărbunele cu o marjă semnificativă.
La nivel global, energiile regenerabile cresc rapid în termeni absoluți. În 2024, energia eoliană, solară și alte energii regenerabile au contribuit cu 5,6% la mixul energetic global.
Cu toate acestea, creșterea surselor regenerabile de energie nu ține pasul cu cererea globală tot mai mare de energie. În ultimul deceniu, consumul de combustibili fosili a înregistrat o creștere de peste 7 ori mai rapidă decât creșterea surselor regenerabile de energie. Contrar relatărilor din mass-media, producția de cărbune a crescut cu peste 10% în ultimul deceniu.
Combustibilii fosili – cărbune, petrol și gaze naturale – au reprezentat 87% din energia mondială în 2024, în timp ce ponderea surselor regenerabile de energie rămâne la o singură cifră, în ciuda faptului că în ultimii 20 de ani s-au cheltuit peste 5 trilioane de dolari pentru energia eoliană și solară.
Anul trecut, oferta globală de energie a crescut cu aproape 2%, determinată de majorarea cererii pentru toate tipurile de energie. Regiunea Asia-Pacific, care reprezintă 47% din consumul mondial de energie și unde se arde 83% din cărbune, a contribuit cu 65% la această creștere. Împreună, China, India și Indonezia au produs 71% din cărbunele de pe glob.
În ultimii 10 ani, cererea de energie a Uniunii Europene a scăzut cu aproape 6 exajuli(EJ), în timp ce utilizarea la nivel mondial a crescut de 13 ori – aproape 77 EJ.
Comisia Europeană continuă să propună obiective utopice, cum ar fi o reducere cu 90% a propriilor emisii până în 2040. Dar cea mai recentă ediție a Raportului Statistic privind Energia Mondială al Institutului Energetic demonstrează clar acest eșec.
Realitatea este că industria europeană se estompează, locurile de muncă se mută în alte părți, iar cetățenii se satură să suporte costurile unei politici climatice care duce inevitabil la sinucidere economică. Da, UE poate atinge emisii net zero, dar va fi zero în toate domeniile: zero industrie, zero prosperitate și zero influență globală.
Așadar, iată realitatea: UE este campioana politicilor care nu pot face nicio diferență în ceea ce privește clima, precum și a masochismului industrial.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
