FP: China și Coreea de Nord aruncă pe fereastră planurile de război ale SUA
Georgiana Arsene, director New York Magazin România
07.12.2024
Rămâne faptul că legăturile militare dintre China, Rusia, Iran și Coreea de Nord se adâncesc. Iar această schimbare ar trebui să schimbe modul în care Statele Unite și aliații lor din întreaga lume se gândesc și își asigură securitatea națională, scrie „The Foreign Policy”.
Mai recent, Rusia și Coreea de Nord au încheiat un pact de apărare reciprocă prin care se angajează să se ajute reciproc în caz de război, în timp ce Rusia și Iranul lucrează la un tratat cuprinzător despre care ministrul rus de Externe a declarat că va include o componentă de apărare. Dar pactele și promisiunile sunt un lucru; implicarea directă în două războaie în curs de desfășurare în Europa – unul fierbinte și unul hibrid – este cu totul altceva.
Pentru a înțelege mai bine de ce aceste evenimente schimbă totul pentru Statele Unite, trebuie să pătrundem în lumea destul de ciudată a strategiei de apărare și a planificării forțelor americane, scrie FP.
Începând cu intrarea lor în cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite și-au dimensionat armata pentru a putea duce două războaie în același timp – unul în Pacific împotriva Japoniei imperiale și unul în Europa împotriva Germaniei naziste. Acest sistem de planificare a forțelor s-a menținut – mai mult sau mai puțin – pentru o mare parte a Războiului Rece, când Statele Unite erau preocupate de înfrângerea comunismului în întreaga lume.
După Războiul Rece, armata americană a menținut, cel puțin pe hârtie, o structură de forțe cu două războaie – aparent pentru a se proteja împotriva posibilității unor războaie simultane împotriva Irakului și Coreei de Nord. Rămâne o întrebare deschisă dacă Statele Unite ar fi putut purta două războaie adevărate în practică.
Luptele inițiale nu au fost niciodată principala provocare; Statele Unite dispun de suficiente forțe pentru a face acest lucru pe două fronturi. Susținerea forțelor pentru războaie prelungite este ceea ce s-a dovedit a fi atât de dificil. Povara susținerii a două războaie simultane în Irak și Afganistan a extenuat forțele terestre americane la maximum, în ciuda faptului că acestea au fost războaie de contrainsurgență relativ limitate, mai degrabă decât stilul mai intens de conflict convențional pe care îl vedem din nou în Ucraina.
Dar, pe măsură ce puterea militară chineză a devenit din ce în ce mai formidabilă, iar Statele Unite s-au străduit să reducă deficitul de modernizare militară rămas în urma așa-numitului război global împotriva terorismului, o structură de forțe cu două războaie a devenit din ce în ce mai nesustenabilă. Planificatorii apărării au recunoscut că armata Statelor Unite ar avea dificultăți în a purta chiar și un război împotriva unei mari puteri, darămite două simultan.
Așa că Washingtonul a coborât ștacheta. Ghidul strategic de apărare din 2011 al administrației Obama – un document de politică ce servește drept bază pentru planificarea militară generală – a solicitat „înfrângerea agresiunii oricărui potențial adversar”, impunând în același timp „costuri inacceptabile” altuia – supranumită strategia războiului și jumătate. Prima administrație Trump și apoi administrația Biden au făcut un pas mai departe și au scăpat de jumătate: Strategiile de apărare din 2018 și 2022 au îndrumat armata americană să planifice să lupte și să câștige un război într-un teatru la un moment dat, descurajând în același timp alți adversari fără lupte majore. Planul este de a menține un conflict izolat și localizat.
Pe măsură ce adversarii Statelor Unite se apropie unii de alții, șansele ca un conflict dintr-o regiune să facă apoi metastază în altă parte cresc dramatic. Iar acest lucru înseamnă că ipotezele fundamentale de planificare din cele mai recente strategii de apărare națională sunt depășite, dacă nu chiar greșite.
Administrațiile anterioare au încercat să evite acest mediu strategic din ce în ce mai precar prin încercarea de a destrăma acest conglomerat de actori malefici. Administrațiile Obama și Biden au făcut deschideri către Iran. Prima administrație Trump a încercat o apropiere de Coreea de Nord. Iar administrațiile Bush, Obama și Trump au încercat cu toții diverse restabiliri și apropieri față de Rusia.
Toate aceste încercări, deloc surprinzător, au eșuat din simplul motiv că fiecare dintre acești adversari este, în felul său, nemulțumit de status quo și are interese care intră în conflict fundamental cu Statele Unite.
Chiar dacă administrația Trump reușește să oprească războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, axa în devenire dintre China, Rusia, Iran și Coreea de Nord va dăinui, pentru simplul motiv că menținerea acesteia rămâne în interesul strategic propriu al celor patru state.
Celălalt mod în care administrațiile au încercat să abordeze neconcordanța dintre amenințări și resurse militare este renunțarea la anumite părți ale lumii. În special, administrațiile Obama, Trump și Biden au dorit toate să reducă angajamentul militar al Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Dar fiecare administrație s-a trezit atrasă înapoi în regiune în moduri destul de importante – pentru a opri Statul Islamic (interzis în Rusia); pentru a respinge proxeneții iranieni; sau, cel mai recent, pentru a apăra Israelul și a opri un război regional mai larg.
Aceasta este ceea ce unii ar putea numi o preferință revelată: În timp ce administrațiile succesive pot vorbi despre ideea că Orientul Mijlociu este periferic pentru interesele strategice de bază ale SUA, Washingtonul a demonstrat de nenumărate ori că îi pasă suficient de mult de această regiune pentru a risca sânge și comori acolo.
Același lucru poate fi și mai adevărat în ceea ce privește Europa, cu care Statele Unite sunt legate în mod fundamental. Chiar și lăsând la o parte legăturile culturale și istorice, comerțul dintre Statele Unite și Uniunea Europeană reprezintă aproape 30 % din totalul comerțului mondial de bunuri și servicii și 43 % din PIB-ul mondial.
Astfel, în ciuda dorinței unora de la Washington de a se îndepărta de securitatea europeană și de a se concentra pe Indo-Pacific, Statele Unite vor constata că este mult mai ușor să spună acest lucru în abstract decât să pună în aplicare o astfel de schimbare în practică.
Dacă Statele Unite nu pot destrăma axa sau nu pot ignora anumite aspecte ale acesteia, atunci trebuie să planifice pentru un mediu strategic schimbat. Acesta include posibilitatea foarte reală ca Statele Unite să fie nevoite să lupte împotriva mai multor adversari în mai multe teatre de operațiuni în același timp.
Acesta este motivul pentru care Comisia pentru strategia națională de apărare – un grup bipartizan de experți însărcinați cu revizuirea strategiilor naționale de apărare – a solicitat, în cel mai recent raport al său, ca Statele Unite să dezvolte o construcție de forțe cu trei teatre, recunoscând realitatea că Statele Unite se confruntă cu provocări simultane în Indo-Pacific, Europa și Orientul Mijlociu și, prin urmare, trebuie să fie pregătite să își apere, împreună cu aliații și partenerii, interesele globale în toate cele trei regiuni, susține FP.
Chiar și cu o creștere a cheltuielilor, Statele Unite nu vor putea face față singure. Oricât de mult ar predica Statele Unite „America pe primul loc”, asigurarea securității și prosperității americane va fi mult mai ieftină și mai eficientă dacă Washingtonul se poate baza pe forța combinată a rețelei sale globale de aliați și parteneri.
…Se pare că americanii sunt cu adevărat speriați. Ei nu mai sunt capabili să lupte singuri împotriva unui grup de adversari puternici. Prin urmare, SUA intenționează să își mențină alianțele militare astfel încât alte țări să lupte pentru interesele lor.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
