Wokismul denaturează muzeele
Teodor Ionescu
25.03.2025
Muzeele sunt printre principalele victime ale ideologiei woke, atrage atenția un articol de pe platforma franceză Boulevard Voltaire.
Piticii au fost șterși din fresce, la Prado, peisajele lui Constable au fost acuzate de naționalism la Muzeul Fitzwilliam (Cambridge), Rodin a fost acuzat că e ˝grasfobic˝ și prea alb și tot așa. Dar cel mai recent exemplu de delir woke a fost „decolonizarea” locului natal al lui Shakespeare.
Șeful La Tribune de l’Art și maestru apărător al patrimoniului, Didier Rykner examinează deconstrucția istoriei artei realizată de un Occident masochist. Concret și usturător, studiul său, Mauvais genre au musée (Les Belles Lettres, 280 de pagini) întocmește un rechizitoriu implacabil al puterilor combinate ale ignoranței și ideologiei.
În 2007, ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor) a definit sarcina muzeelor în patru cuvinte: dobândirea exponatelor, conservarea, studiul, expunerea. Simplu. Eficient. Dar recent, ICOM și-a revizuit definiția. Noua definiție a muzeului acumulează clișee trezite: „locuri incluzive și polifonice de democratizare”, „participative și transparente”, muzeele trebuie „să contribuie la demnitatea umană și justiția socială, egalitatea globală și bunăstarea planetară”. De asemenea apar noi priorități: cerem femei…
În urmă cu zece ani, ni s-a spus că puține femei au avut șansa de a urma o carieră artistică. Acest lucru este fals, replică Didier Rykner. Nici mai mult, nici mai puțin invizibile decât mulți bărbați, multe artiste femei au avut exact soarta multor artiști bărbați. Posteritatea este un lucru curios și uitarea lovește ambele sexe. Depinde de cercetători să fie curioși!
Pe scurt, muzeele își doresc acum lucrări ale femeilor, cum ar fi Galeria Națională (Washington), care nu cumpără decât atât din 2021.
„Acest mod de a dori să expună cu orice preț lucrări ale femeilor […], indiferent de calitatea producției lor, este în cele din urmă un serviciu foarte prost pentru ei”, analizează Didier Rykner. O guașă semnată de Caterina Angela Pierozzi, „de mediocritate amiabilă” și vândută cu 6.800 de euro la Drouot, a fost revândută muzeului… cu 700.000 de dolari. Apropo, cineva inteligent a profitat.
Dar e nevoie și… de artiști variați rasial.
Aceștia, spune narativul ideologic woke, se presupune că sunt excluși veșnic dintr-o perspectivă occidentală neapărat rasistă.
Statuile albe sunt subiectul unei teorii a conspirației. Se spune că ele servesc „supremației albe” – chiar dacă orice persoană informată știe că au fost, în antichitate, pictate.
„Ce diferență există, practic, între cineva care crede că Pământul este plat și cineva care este sigur că sculpturile grecești sunt rasiste?˝, se întreabă Rykner. Deși sunt puțini pictori negri, muzeele caută să achiziționeze lucrări care îi reprezintă pe negri. „Și dacă este un sclav, este și mai bine”, spune șeful La Tribune de l’Art.
Picturile care prezintă condimente, tutun și ceai sunt ideale. O pictură Chardin din Galeria de artă Hunteriană din Glasgow înfățișează o femeie care bea ceai. Galeria din Washington (din nou) a anulat o expoziție de artă barocă planificată de mult la Genova: faptul că 90% dintre artiști erau bărbați și albi a fost inacceptabil.
Curatorul care a pregătit-o a fost concediat este bine impietatea sa filială „O cultură a recunoștinței – recunoștință pentru ceea ce ne-au lăsat strămoșii noștri, pentru civilizația care este a noastră și care este punctul culminant al secolelor de istorie – a fost înlocuită cu o cultură a ingratitudinii: strămoșii noștri au fost monștri, trecutul este rău, așa că trebuie șters. Și nega ceea ce face civilizația noastră.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
