0 4 minute o lună

Daniel George

09.11.2024

Nu s-a așezat încă praful peste rezultatele alegerilor din 2024, dar acuzele din cadrul Partidului Democrat, privind prestațiile sumbre care au dus la eșec, au început să apară, scrie Axios.

De ce contează: Democrații din spectrul ideologic profită de acest moment greu pentru a încerca să redefinească, fiecare, partidul după imaginea lui.

În loc să spunem: „Cum pot oamenii să voteze pentru Donald Trump”, ar trebui să ne întrebăm „De ce votează oamenii pentru Donald Trump, ce a făcut el bine și ce am făcut noi greșit”. Este părerea emisă de reprezentantul Tom Suozzi.

Focus: senatorul Bernie Sanders a lansat o declarație usturătoare în care susținea că Partidul Democrat a „abandonat” clasa muncitoare, după cum a transmis Stephen Neukam de la Axios.

„Vor învăța cei cu interese mari și consultanții bine plătiți care controlează Partidul Democrat vreo lecție reală din această campanie dezastruoasă?… Probabil că nu”, a spus Sanders.

Câțiva alți membri progresiști ​​ai Congresului, cum ar fi reprezentanții Jamaal Bowman și Ro Khanna au criticat partidul, la rândul lor. „Au fost o mulțime de greșeli”, a spus Bowman.

Cealaltă perspectivă: Suozzi, un democrat moderat, a declarat: „Trebuie să încetăm să ne lămurim la bază și trebuie să începem să ascultăm oamenii… oamenii s-au săturat de extremism”. Suozzi a prezis că „va fi sancționat” pentru luările sale de poziție post-electorale.

Starea actuală: Democrații se simt abătuți și șocați de pierderea Casei Albe și a Senatului. „Niciunul dintre noi nu se aștepta la un asemenea rezultat și, cu siguranță, nu a fost ceea ce speram”, a spus reprezentantul Brad Schneider.

Imagine de ansamblu: Unii democrați din Camera Reprezentanților nutresc încă o speranță firavă că pot menține Camera și că îl pot împiedica pe președintele ales Trump să obțină controlul deplin asupra Congresului. Dar alții recunosc că acestea sunt deziderate foarte greu de atins.

„Calea lor este mai largă, iar a noastră este îngustă”, a spus Suozzi.

Un alt democrat al Camerei a prezis că „în cel mai bun caz” democrații vor avea cu un singur loc mai puțin decât majoritatea.

Ce urmează: Democrații încep, de asemenea, să se gândească la modul în care partidul ar trebui să-și recalibreze abordarea față de Trump în timpul celei de-al doilea mandat al acestuia.

Un democrat din Camerei crede că partidul „trebuie să aleagă și să ne aleagă bătăliile” și să renunțe la această idee pe care o numesc „sindromul deranjament Trump”. Parlamentarul a fost categoric „Democrații au atacat literalmente tot ce a făcut Trump. Nu am putut niciodată să fim de acord cu nimic, nu i-am acordat niciun fel de cedit, nu am putut să spunem – ei bine, de fapt, asigurarea graniței este o idee bună, dar nu sunt de acord cu felul în care el o face”,” a spus parlamentarul democrat.

Concluzie: un senior democrat al Camerei a avertizat despre inevitabilului: „Va fi greu”.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previzualizare articole

Vamos!

2 minute 5 luni