0 9 minute 4 luni

Ștefan Ion

29.05.2024

La o zi după învestirea sa, Bassirou Diomaye Faye – noul președinte pan-africanist de stânga al Senegalului – a anunțat că noul guvern va efectua un audit al sectoarelor de petrol, gaze și minerit din țară. Faye a declarat:

Exploatarea resurselor noastre naturale, care, conform Constituției, aparțin poporului, va beneficia de o atenție deosebită din partea guvernului meu și a afirmat că actualele contracte ale Senegalului cu corporații energetice precum BP vor fi renegociate dacă va fi necesar, scrie The Defend Democracy Press.

Victoria din campania electorală a lui Faye este o altă contribuție la o tendință recentă din Africa de Vest, în care mai multe guverne noi s-au format pe baza suveranității politice și economice, respingând dominația neocolonială care domnește pe continent de la mijlocul secolului al XX-lea. Una dintre aceste țări, Niger, a ordonat recent ca toate trupele americane să părăsească teritoriul său.

Aceste evoluții au provocat multă consternare pentru imperialismul american. Oficialii guvernamentali și militari americani au discutat în mod deschis despre importanța strategică a Africii pentru Statele Unite și dezbat cum să păstreze un control maxim asupra continentului. Ne putem uita la cazul lui Kwame Nkrumah, primul președinte și prim-ministru al Ghanei, pentru a înțelege unele dintre modalitățile prin care imperialismul american ar putea reacționa la evoluțiile actuale din Africa de Vest – și modul în care cei din Statele Unite se putem echipa mai bine pentru a-l contesta.

Ghana a fost colonizată de Marea Britanie în 1874 și a fost numită în această perioadă „Colonia Coasta de Aur”. Mișcarea de eliberare națională a luat amploare la sfârșitul anilor 1940, iar Kwame Nkrumah a devenit liderul a două dintre cele mai importante partide politice din colonie: mai întâi Convenția Unită a Coastei de Aur și, mai târziu, Partidul Popular al Convenției. Recunoscând că independența era inevitabilă, Marea Britanie a încercat să controleze strâns procesul de independență. Guvernatorul colonial a organizat alegeri după ce i-a întemnițat pe cei mai militanți lideri ai mișcării de eliberare națională, Nkrumah și multe alte cadre ale CPP, în 1950.

În ciuda acestor obstacole, CPP a dominat alegerile și a dat o lovitură decisivă colonialismului britanic. În 1957, Ghana a devenit una dintre primele țări din Africa care și-a câștigat independența, iar Nkrumah a fost ales mai întâi prim-ministru, apoi președinte.

Nkrumah a fost un pan-africanist și un socialist care a inițiat proiecte pentru a promova independența politică și economică a Africii într-o perioadă în care cea mai mare parte a continentului era încă colonizată. În 1958, Nkrumah a convocat o reuniune între liderii celor opt state africane independente de la acea vreme. Această reuniune a fost urmată la scurt timp de prima Conferință a popoarelor africane, care a avut loc la Accra, Ghana, în același an. Principalul obiectiv al conferinței a fost acela de a crea unitate între cei 300 de delegați cu privire la calea de urmat în lupta împotriva colonialismului și imperialismului pe continent.

Cinci ani mai târziu, în 1963, Nkrumah a jucat un rol central în crearea Organizației Unității Africane. Inițial, OUA era formată din 32 de țări și avea cinci obiective declarate:

Promovarea unității și solidarității statelor africane;

Să își coordoneze și să își intensifice cooperarea și eforturile pentru a obține o viață mai bună pentru popoarele din Africa;
Să își apere suveranitatea, integritatea teritorială și independența;
Să eradicheze toate formele de colonialism din Africa; și
Să promoveze cooperarea internațională, ținând seama în mod corespunzător de Carta Organizației Națiunilor Unite și de Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Nkrumah a adus, de asemenea, contribuții imense la lupta împotriva imperialismului prin identificarea și definirea „neocolonialismului”.

Lovitura de stat susținută de CIA pune capăt experimentului socialist din Ghana. În decembrie 1957, la doar nouă luni după ce Nkrumah a fost ales să conducă o Ghana independentă, CIA a distribuit un raport, acum declasificat, intitulat „Perspectivele pentru Ghana” către Casa Albă, Consiliul Național de Securitate și alte câteva agenții federale. Raportul a identificat faptul că prioritățile lui Nkrumah de a moderniza rapid economia Ghanei și de a promova panafricanismul pe continent vor fi îngreunate de lipsa de resurse financiare în noua țară independentă.

Așa cum a prezis CIA, nici măcar sprijinul SUA pentru Proiectul Volta nu a putut împiedica relația cu Ghana să se destrame din cauza opoziției fundamentale a lui Nkrumah față de colonialism și imperialism. Pe măsură ce relația se deteriora, guvernul SUA a început să ia măsuri pentru a-l răsturna pe Nkrumah. În 1964, directorul Departamentului de Stat al SUA din cadrul Biroului pentru Afaceri din Africa de Vest, Mahoney Trimble, a propus un „program de acțiune” pentru politica americană în Ghana. În acesta, el a declarat deschis: „Presiunea americană, dacă este aplicată în mod corespunzător, ar putea induce o reacție în lanț care să ducă în cele din urmă la căderea lui Nkrumah”. Componentele cheie ale programului de acțiune erau încetinirea sau retragerea plăților pentru proiectul Volta, „războiul psihologic” pentru a diminua sprijinul pentru Nkrumah în Ghana și întoarcerea liderilor altor țări africane împotriva lui Nkrumah.

Statele Unite au început, de asemenea, să creeze legături cu forțele din Ghana care au reușit în cele din urmă să conducă cu succes o lovitură de stat împotriva lui Nkrumah în februarie 1966. Într-un memorandum intern din 1965, Robert Komer de la Consiliul Național de Securitate a scris: „FYI, este posibil să avem în curând o lovitură de stat pro-occidentală în Ghana. Anumite figuri cheie din armată și poliție plănuiesc una de ceva timp, iar starea economică în deteriorare a Ghanei ar putea fi scânteia”.

Există, de asemenea, dovezi convingătoare potrivit cărora CIA a fost direct implicată în lovitura de stat. În 1978, „surse de informații de primă mână” au declarat pentru New York Times că CIA a sfătuit și a sprijinit conspiratorii loviturii de stat. Articolul din New York Times recunoaște, de asemenea, că această afirmație este susținută de „In Search of Enemies”, o carte scrisă de John Stockwell, care a lucrat pentru CIA timp de 12 ani.

După lovitura de stat, guvernul SUA s-a grăbit să ofere sprijin financiar și diplomatic guvernului loviturii de stat pentru a se asigura că Nkrumah și CPP nu vor putea recâștiga puterea. Acest lucru a inclus livrarea a 500 de tone de lapte pentru a atenua greutățile pe care SUA contribuiseră să le alimenteze cu doar câteva luni înainte.

Nu este greu de observat unele paralele între viziunea lui Nkrumah pentru Africa și cele exprimate de noua generație de lideri africani de astăzi, care resping neocolonialismul.

Această istorie ilustrează faptul că imperialismul american va folosi o strategie hibridă de război economic, informațional, politic și – dacă este necesar – militar pentru a împiedica ascensiunea unor țări africane suverane.

Cu toate acestea, pe măsură ce poziția imperialismului american alunecă în lume, conștiința anti-imperialistă continuă să se dezvolte în Statele Unite și tot mai multe țări se alătură rândurilor celor care refuză să se mai supună dominației coloniale, aceste tactici încercate și adevărate ale neocolonialismului sunt pregătite să se confrunte cu cele mai grele încercări de până acum, conchide The Defend Democracy Press.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole

Vamos!

2 minute 3 luni