
De ce principala întrebare astăzi – din SUA până în Germania, din Serbia până în Ungaria – este dacă putem atinge plenitudinea suveranității noastre naționale și autoritatea completă a suveranității populare, sau dacă trebuie să le cedăm unei elite globaliste fără chip?, se întreabă Dr.Márton Békés, istoric maghiar.
Reproducem, în cele ce urmează, INTEGRAL, interviul acordat de acesta portalului Eagle Eye Explore:
Din 2010, Ungaria a asistat la ascensiunea unei noi hegemonii de dreapta care a contestat hegemonia liberală postcomunistă anterioară, care a guvernat Ungaria între 1990 și 2010. Acesta a fost „marșul nostru lung”. Firește, munca nu s-a încheiat, dar nu poate fi niciodată cu adevărat completă: trebuie să luptăm pe frontul cultural, în primul rând pentru că ne aflăm acum în mijlocul unui război cultural – un Kulturkampf purtat de elita globalistă împotriva patrimoniului și coeziunii națiunilor noastre, spune Dr. Marton Bekesh, istoric și politolog, într-un interviu pentru portalul nostru. Din 2009 până în 2014, Bekesh a lucrat ca editor de emisiuni, iar din 2010 până în 2014 a editat un tânăr site conservator. Din 2014, a fost director de cercetare la Muzeul Casa Terorii, iar din 2019 director al think tank-ului „21st Century Institute”. Din 2018, a fost redactor-șef al trimestrialului național-conservator Commentary. Cele mai recente cărți ale sale includ Gerillaháború (2017, Guerrilla War), Fordul a szél (2019, The Wind Turns), Kulturális hadviselés (2020, Cultural Warfare), Nemzeti blokk (2022, National Bloc) și Konzervatív forradalom (2023, Conservative Revolution).
Dr. Bekesh, ultima dvs. carte se intitulează National Bloc: Sistemul de cooperare națională. Ce înțelegeți prin acest termen și în ce constă „blocul național”?
„Blocul național ” a fost publicat în Ungaria cu două luni înainte de ultimele alegeri naționale din aprilie 2022. În anul următor, în noiembrie 2023, o ediție germană a fost lansată de editura Jungeuropa din Dresda. Atât ediția maghiară, cât și traducerea germană au avut un mare succes, traducerea fiind citită de Björn Höcke, liderul Alternativei pentru Germania (AfD) din Turingia. Titlul reflectă viziunea mea privind obținerea simultană a puterii hegemonice în domeniile politic și cultural. În Ungaria, așa-numitul Sistem de cooperare națională a fost instituit în 2010 și rămâne în vigoare aproape 15 ani mai târziu. Un astfel de regim nu poate funcționa fără o misiune istorică, hegemonie ideologică, dominație politică și o viziune superioară. Viktor Orbán este prim-ministru de la sfârșitul lunii mai 2010, ceea ce îl face cel mai longeviv lider din istoria Ungariei. Aceasta nu este o coincidență sau o anomalie; este mai degrabă o normă decât o excepție. Domeniul socio-cultural al acestui sistem, pe care eu îl numesc Blocul Național, servește ca o fundație dublă a hegemoniei – reprezintă și conduce simultan.
În cartea dumneavoastră, discutați despre diviziunile sociale. Care sunt liniile dominante ale diviziunii sociale astăzi?
În Europa și Statele Unite, cred că principala diviziune socială, culturală și politică se află între entitățile globaliste-individualiste și entitățile locale-colectiviste. Primele sunt vizibile în media mainstream, în cadrul operațiunilor „complexului cultural-industrial” și în comportamentul elitei globale. Cele din urmă pot fi găsite în mișcările populist-naționaliste, în votanții de dreapta ai clasei muncitoare și în autoapărarea culturală a familiilor normale, de zi cu zi. Principala întrebare de astăzi – din SUA până în Germania, din Serbia până în Ungaria – este dacă putem atinge plenitudinea suveranității noastre naționale și autoritatea completă a suveranității populare sau dacă trebuie să le cedăm unei elite globaliste fără chip. Aceasta este provocarea externă pentru mișcarea națională, dar există și una internă. Mă refer la forțele locale care servesc drept auxiliare elitei globaliste, cum ar fi ONG-urile finanțate de rețelele Soros, mass-media susținute de NED și USAID, partidele de stânga-progresiste și intelectualii metropolitani-cosmopoliți, printre altele.
În esență, credeți că liberalismul este principalul inamic de astăzi. Am dreptate?
Da, este aceeași întrebare, așa că voi continua de unde am rămas! Există o linie de front clară între democrație și liberalism. Vedeți, cineva poate fi un bun democrat fără a fi liberal, și cineva poate fi un bun liberal fără a gândi democratic. Trebuie adăugat că adevărata democrație poate fi imaginată doar în limitele unui stat național și în spațiul unui popor omogen din punct de vedere cultural – aceasta a fost viziunea comună a democrației naționale propusă de Rousseau și Carl Schmitt. Cred că avem nevoie de instituții naționale funcționale, inclusiv un parlament majoritar, o autoritate executivă eficientă, mass-media de stat care sprijină interesele naționale, o identitate națională puternică, frontiere sigure, familii sănătoase – aceștia sunt adversarii liberalismului occidental modern. Acest liberalism nu este același cu liberalismul european din secolul al XIX-lea; în schimb, el servește drept ideologie a unei elite globalist-tehnocratice. Așa cum Arthur Moeller van den Bruck, un mare gânditor conservator-revoluționar, scria în 1922: an Liberalismus gehen die Völker zugrunde– „națiunile pier din cauza liberalismului”. Liberalismul este dușmanul comun al tuturor națiunilor lumii. După cum puteți vedea, sunt un democrat național-populist care crede în etnopluralism.
Am menționat hegemonia. De ce este important pentru dreapta de astăzi să studieze opera lui Antonio Gramsci?
Studiul lui Gramsci de către dreapta a fost un proiect politico-filosofic major al lui Alain de Benoist începând din 1968. Cu peste o jumătate de secol în urmă, Noua Dreaptă franceză (Nouvelle Droite) a dezvoltat conceptul de „metapolitică”. Acesta este un efort cultural pe termen lung care vizează obținerea puterii. Formula este simplă: mai întâi, câștigați bătălia ideilor și abia apoi vă angajați în lupta politică. Domeniul cultural este mult mai important decât structura economică – aceasta a fost principala inovație a lui Antonio Gramsci, gânditorul marxist italian, teoreticianul socialist și liderul partidului comunist. De la încarcerarea sa în 1928 până la moartea sa în 1937, Gramsci a scris 33 de caiete de închisoare – aproape 3 000 de pagini – reflectând în parte asupra eșecului revoluției din Occident după Primul Război Mondial. Cred că a murit ca un idealist, nu ca un materialist, deoarece a scris despre dialectica dintre baza materială și suprastructura culturală, acordând în cele din urmă prioritate celei din urmă. După cum scria Gramsci, există o altă modalitate de a prelua puterea, dincolo de revoluție sau de o lovitură de stat leninistă: este prin lupta culturală pe termen lung. Cucerirea intelectuală și culturală are propriile instrumente, precum ziare, cărți, edituri, școli și așa mai departe. A face politică prin cultură – aceasta este cea mai precisă definiție a „metapoliticii” gramsciene.
Așadar, se pune întrebarea: ce ar trebui să reprezinte această nouă hegemonie și prin ce canale poate fi ea stabilită?
Fiecare societate are puterea sa socială, culturală și politică dominantă. Cu toate acestea, trebuie distinse două metode – aceasta este și gândirea gramsciană: comanda prin forță reprezintă „puterea” pură, dar conducerea oamenilor prin cultură (idei, ideologie, loialitate, tradiție) constituie hegemonia, cunoscută și sub numele de „domnie”. După cum puteți vedea, hegemonia este un acord consensual la nivel național, dezvoltat prin intermediul guvernului, al partidului de guvernământ și al intelectualilor săi. Stabilirea hegemoniei este o sarcină zilnică, în primul rând un efort ideologic de a câștiga loialitatea marii majorități a societății. O nouă hegemonie poate fi organizată prin intermediul aparatului instituțiilor culturale interpretate în sens larg – nu numai cele identificate de Gramsci la vremea sa, ci și cele mai noi (filme, rețele sociale, podcasturi, conținut video).
Așadar, pledați pentru integrare de la dreapta?
Trebuie să sprijinim metodele care integrează națiunile noastre: consolidarea identității, afirmarea vieții de familie normale, susținerea patrimoniului cultural și crearea unei coeziuni naționale mai puternice. Deoarece cultura este fundamentul vieții unei națiuni, trebuie să introducem un nou concept de „suveranitate culturală”. Cred că, prin forța constituțională, trebuie să asigurăm elementele propriei noastre culturi (compoziția etnică, familia tradițională, limba, identitatea națională, religia), deoarece acestea sunt sursele ultime ale statului și sângele vital al națiunii. Așa-numitele „revoluții de culoare” au fost despre „lovituri de stat de catifea” în state suverane, dar acum ne confruntăm cu o „lovitură de stat postmodernă” care operează de jos și acționează prin cultură. Dacă „suveranitatea culturală” a unei națiuni dispare, în cele din urmă va cădea și suveranitatea statului.
Cu toate acestea, liberalismul nu poate fi învins doar în Ungaria. Așadar, ce înseamnă toate acestea pentru orientarea politicii externe a Ungariei?
Din punct de vedere istoric, Ungaria a fost situată între est și vest și între partea de nord și cea de sud a Europei. Timp de peste o mie de ani, am jucat rolul unei punți central-europene. În prezent, ne confruntăm cu toții cu schimbări globale, cu o criză planetară, pe măsură ce „ordinea internațională liberală” se prăbușește și apare o nouă ordine mondială. Aceasta va fi o ordine mondială multipolară bazată pe spații mari cu civilizații distincte (ceea ce Carl Schmitt numea Großraumordnung). Într-o astfel de tranziție majoră, o țară precum Ungaria trebuie să stabilească legături cu cât mai multe state și să mențină relații bune cu vecinii săi. Guvernul maghiar are mulți prieteni în întreaga lume, iar Viktor Orbán se bucură de sprijinul a numeroase state – aceștia sunt aliați importanți.
Care este rolul Serbiei pentru Ungaria?
Sunt un mare prieten al poporului sârb, respect Serbia și îi apreciez pe sârbi ca o națiune de sfinți și războinici, la fel ca a mea. Admir conceptul de Svetosavlje și apreciez etica Vidovdan. Cred că Serbia și cultura sârbă sunt minunate și îmi place foarte mult bucătăria sârbă. Cu mult timp în urmă, am călătorit de la Belgrad la Kosovska Mitrovica și de la Banja Luka la Niš – a fost o perioadă frumoasă pentru a vizita ținuturile sârbești. Sârbii și maghiarii se aseamănă în multe privințe: suntem creștini care trăiesc în inima Europei, suntem națiuni europene mândre, avem compatrioți care trăiesc dincolo de granițele noastre, suntem state teocratice care nu doresc ca migranți ilegali să trăiască în țările noastre și ne respectăm reciproc. În aceste vremuri tulburi, națiunile puternice ca a noastră au nevoie de vecini puternici, așa cum suntem noi. Relațiile ungaro-sârbe sunt cea mai bună garanție pentru prosperitatea reciprocă în regiunea noastră.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com