0 10 minute 4 săptămâni

Georgiana Arsene, director New York Magazin România

17.10.2024

Episodul anterior al interviului cu psihologul și scriitorul Cristina Danilov, în care explica motivele pentru care încă avem nostalgici după comunism în România, a stârnit, după cum era de așteptat, numeroase reacții. Și aceasta nu doar datorită subiectului, ci, mai cu seamă, analizei lucide și percutante realizate de Cristina Danilov.

De aceea, se cuvine a se insista pe subiect pentru că, este evident, o parte a populației României, în special cea de vârstă tânără, trebuie să înțeleagă anumite mecanisme sociale și psihologice.

Totuși, de ce idealizăm trecutul recent și care era atmosfera în România anilor post decembriști? Iată un subiect la care psihologul și scriitorul Cristina Danilov a acceptat, la solicitarea New York Magazin România, să aducă o serie de precizări suplimentare.

În cele ce urmează, redăm integram precizările Cristinei Danilov, pentru o mai bună înțelegere a situației de fapt:

După 90, am intrat cu toții într-un soi de malaxor social. Am devenit, fără nici o pregătire, brusc  ”capitaliști”, fără să avem habar de cultura capitalistă. Fiecare a înțeles capitalismul în felul lui. Îmi amintesc acum de un vecin care imediat după revoluție nu-și mai cobora punga cu gunoi la container, o arunca direct pe fereastră. Când vecinii nemulțumiți și-au arătat indignarea, a spus râzând: Comuniștilor, acum e libertate, fiecare face ce vrea!  Prostul gust este o trăsătură a anilor ce au urmat după revoluție.  Toată beteala a fost de ochii lumii, banul a avut prioritate: să vadă lumea ce avem, ce îmbrăcăm, cum trăiesc eu bine, unde și ce mănânc, la ce salon exclusivist merg pentru masaj. Prostul gust devenit snobism  a fost confundat cu libertatea și cultura capitalistă. Din start, am pornit greșit. Snobismul, așadar,  poate fi interpretat  ca un simptom al insecurității sociale postdecembriste  care a început atunci și, din păcate, continuă și azi. Snobismul poate reprezenta, desigur, și  o reacție la o societate aflată în criză, bazată pe un instinct uman profund înrădăcinat, conform căruia unii oameni sunt mai buni decât alții și trebuie dovedit cu orice preț acest aspect. La nivel politic, am văzut cum  unii cred că sunt mai potriviți să guverneze  decât ceilalți și că guvernul lor tinde să producă rezultate mai bune – deși, desigur, pentru a obține ceva  poți să fii  competent și instruit, dar nu e cazul în politica noastră românească, în care rezultatele , după 34 de ani de democrație, sunt insignifiante, oricine a  fost la putere. De ce nu s-a făcut nimic? Pentru că snobismul și prostul gust a fost prezent și pe scena politică. Vă amintiți personajul  care cumpăra pentru prima oară în viața lui pătrunjel, având la vedere, agățat de mână, un ceas de mii de euro? Dar de doamna care ducea pantofi cu platformă și genți de firmă acelora cărora inundațiile  le spulberaseră gospodăriile? Cam acesta este snobismul politic postdecembrist, cam acesta este prostul gust, dacă ar fi să-l definim cu exemple concrete. Ce arată snobismul? Patologia socială, un puternic complex de inferioritate. Prin snobism, după 90, individul a aderat  la cultura colectivistă. Valorile tale ca individ nu au mai contat, opiniile tale personale, ca și opțiunile personale fiind trecute pe planul doi. S-a mers cu valul, ca să zic așa, ce făceau zece oameni rând pe rând au început să facă și alții 200.  Pe de o parte, vedem uniformizarea individului,pe de altă parte, nivelul scăzut de individualizare care, așa cum știm, generează, la rândul său,  neîncrederea în celălalt, invidia.  La noi funcționează bine sintagma ”Să moară capra vecinului”.  Noi nu avem încredere unii în alții, ne temem unii de alții. Să nu aibă  celălalt mai mult, să nu fie mai deștept, sa nu-mi ia funcția etc. În societatea românească, spre deosebire de alte societăți, după revoluție, în mare parte, observăm că cel bun, cel competent profesional, cel care iese din grup și se remarcă prin inteligența sa sau prin aptitudinile sale este dat la o parte, marginalizat, adeseori ridiculizat, spre deosebire de alții, din alte societăți,  care știu să-și propulseze și să-și respecte valorile. Asta pentru că suntem adepții culturii colectiviste, la grămadă, unde mediocritatea este esența ei. Cel mai bun exemplu îl reprezintă tinerii noștri care au plecat în străinătate, acolo sunt apreciați pentru pregătirea și inteligența lor,  iar aici, tot acești tineri nu au reușit să-și găsească un loc de muncă sau, dacă l-au găsit, au întâmpinat dificultăți de comunicare profesională cu șefii lor, adesea mult sub nivelul de pregătire al acestora.

De asemenea, după 90 s-a conturat o societate care nu mai este focalizată pe evoluția ei, ci doar pe ”aici și acum”. Consecințele le vedem în educație și sănătate. Un popor focalizat pe proiecte de viitor, va pune preț în  primul rând pe actul educațional și pe sănătatea mentală a tinerilor. Iar la noi ”România educată” a însemnat nepăsare din partea autorităților, ajungându-se până la consumul de droguri în școala primară, până la abandon școlar, mame minore, violență în rândul copiilor,  inexistența unor clinici pentru dezintoxicare și așa mai departe. Neavând proiecte de viitor clar definite,  ne întoarcem adesea spre trecut și îl idealizăm. Poate fi un răspuns la ceea ce m-ați întrebat anterior, legat de idealizarea perioadei comuniste….

Un alt răspuns cu privire la idealizarea trecutului ar fi și faptul că suntem,  în mod constant, spre deosebire de perioada dinainte de 89, speriați de ceva: de pandemii sau false pandemii, de războaie, de șomaj sau foamete, de schimbările climaterice, de inflație etc. La urma urmei, trăim atât de multe emoții negative, doar știrile de televiziune, dacă e să luăm un exemplu, ne oferă generos, zilnic, informații înfricoșătoare, care, adeseori, hiperbolizează realitatea și care, la o analiză mai atentă, nu merită deloc atenția noastră. Dar aceste informații, multe de tip fake news, cum ar fi cele de pe internet, ne provoacă o mulțime de reacții din cele mai nocive, asociate în principal cu frica, cu furia și foarte rar cu bucuria de a trăi. Pe de o parte, pe fondul fricii, poți manipula ușor populația, ea devine vulnerabilă. Populația ”înghite” orice: creșterea prețurilor, legile aberante, scăderea nivelului de trai, derapajele politicienilor  etc. În toți acești ani, după revoluție, am asistat  la fenomenul gaslighting pe scară largă, pe scară socială. Efectuat în mod repetat, așa cum știm, gaslighting-ul produce nesiguranță și disonanță cognitivă.  Scopul acestui fenomen vizează  obosirea ”victimei” prin alimentarea constantă cu informații fie false, fie dure, apocaliptice,   întrucât repetiția face ca lucrurile să pară mult mai plauzibile, iar manipularea este mult mai puternică atunci când oamenii sunt obosiți sau distrași de alte informații care prezintă interes. Manipulare pe de o parte, pe de altă parte,  efectul generat de teama repetată, oferită ca picătura chinezească – lipsa de reacție, acceptarea oricărui fenomen social, ideea că viitorul e sumbru și nu mai are sens să ripostezi, oricum, viitorul, ne spunem, nu ne mai poate oferi mare lucru. Ajungem de unde am plecat, dacă nu ai proiecte de viitor, idealizezi trecutul.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole