Sufletul „lacătului milanez”. De la Facchetti la Acerbi
Valentin Gros
08.05.2025
Sursa foto: talkSPORT.com
„Cine iubește fotbalul nu poate iubi Inter Milano”. O zicală a anilor ‘60, când echipa antrenată de Helenio Herrera cucerea de două ori consecutiv Cupa Campionilor Europeni, jucând un fotbal cum nu se mai văzuse până atunci. Cu atacanții făcând faza de apărare, fideli principiului „câștigă cine marchează un gol mai mult decât adversarul”. Învingând în finale Real Madrid cu Di Stefano, Puskas, Gento, și Benfica Lisabona cu Eusebio, Coluna, Torres. Ciudățenia tactică primise și o poreclă – „lacătul milanez”.Prima condiție a victoriei era să încui poarta.
„Herrera a ucis fotbalul!” – striga Europa. Apoi toată Europa – echipe de club și echipe naționale – și-a învățat atacanții să facă faza de apărare. Lecția de aritmetică fusese predată. Tactica defensivă nu mai era ciudățenie.
„Mourinho a ucis fotbalul!” – am auzit mai târziu, timp de ani de zile. Jose Mourinho, antrenând Inter, a câștigat în 2010 tot ce putea câștiga: scudetto, Cupa Italiei, dar și Liga Campionilor. Învingând în semifinale Barcelona cu Messi, Xavi, Ibrahimovici. Meciul retur al acelei semifinale a fost o nouă lecție de fotbal, cu „nerazzurrii” aliniați și sincronizați ca pe playstation, jocul care începuse să facă furori pe laptopuri. Cei mai puternici jucători ofensivi de pe planetă (Thierry Henry era rezervă la Barcelona!) nu reușiseră să desfacă noul „lacăt milanez”. Finala cu Bayern a părut un amical, o distracție de 2-0.
Inter a mai bătut o dată Barcelona în semifinalele Ligii Campionilor. Acum, în 2025. Meciul tur a fost un nou recital al „lacătului”. 28% posesie, vreo 200 de pase precise și numai 3 șuturi pe spațiul porții. Și 3 goluri. De fapt 4, unul anulat pentru un ofsaid pe care nici VAR-ul nu l-a văzut. Antrenorul Simone Inzaghi, un fost fotbalist care a stat mai mult în umbra fratelui său Filippo, consacrat la marea rivală concitadină, se întrupase din Herrea și Mourinho.
Până acum nu am pomenit niciun mare jucător de la Inter, pentru că Inter nu a trăit prin mari jucători, ci printr-o fantastică forță de grup, cimentată cu o disciplină de fier. Inter a părut mereu o echipă fără suflet, dar cu foarte mult creier. Sufletul lui Inter poate ficonsiderat Giacinto Facchetti. Un fundaș, desigur. Unul cinic, care a dezvoltat filosofia lui Herrera, calculând că turneul final al Campionatului Mondial putea fi câștigat (în 1970) cu un număr minim de goluri – 3.
Meciul retur din 2025 a arătat că Inter are și suflet. Întruchipat tot de un fundaș, desigur. Francesco Acerbi, un tip care nu are nimic din sobrietatea și disciplina de fier a lui Facchetti. La 37 de ani, fundașul trecut prin două cancere și o perioadă de alcoolism, și-a readus echipa în joc cu un gol pentru care l-ar fi invidiat și Di Stefano, și Eusebio, și Messi.
Inter Milano joacă meciurile de acasă cu o medie de peste 70.000 de spectatori. Ani la rând cea mai mare din Serie A. Tribuna colorată în negru și albastru nu are efervescența de la Napoli sau Roma, nici aroganța explozivă de la Milan sau Juventus. Dar suporterii îndrăgostiți de, probabil, cea mai inteligentă echipă din istoria fotbalului, sunt mereu acolo, la fel de metodici ca și idolii lor de pe gazon. Acum cu toții așteaptă o nouă finală, cu același calm ca pe vremea când Facchetti punea lacătul în fața lui Puskas.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
