Vedere din Delhi: Moștenirea lui Raisi este un far pentru posteritate
Georgiana Arsene, director New York România
29.05.2024
Deși mandatul său de trei ani a fost scurtat, poziționarea de către Ebrahim Raisi a Iranului ca o putere regională fermă va avea efecte de durată în anii următori, scrie M.K. Bhadrakumar, ambasador indian și observator internațional proeminent.
Aproape toate procesele importante care au loc în Asia de Vest sunt legate de Iran într-un fel sau altul, în măsura în care Teheranul fie le influențează, fie este implicat direct în ele. Prin urmare, moștenirea lui Raisi este, de asemenea, suma totală a amintirilor legate de scurta sa perioadă de timp în care a ocupat funcția de președinte.
Ambasadorul indian se întreabă dacă stabilirea unei moșteniri de durată a fost o motivație cheie pentru Raisi.
Fiind un cleric care și-a petrecut întreaga viață publică în sistemul judiciar, el a dobândit o înțelegere profundă a viziunii ayatollahului Khomeini despre velayat-e faqih ca fiind crucială pentru guvernul islamic. Prin urmare, supunerea sa totală față de liderul suprem a fost ancorată în convingerea că este esențială pentru funcționarea armonioasă a sistemului. Se poate spune că, în ultimii trei ani, președinția și guvernul au dat dovadă de o unitate rară de scop, chiar și în fața alimentării concertate a protestelor de către puterile occidentale.
Raisi a atribuit în mod deschis acțiunile și politicile sale instrucțiunilor liderului suprem. Acest lucru a însemnat că a dispărut paralizia guvernului cauzată de neîncetatele certuri între facțiuni. Viteza amețitoare cu care Teheranul și-a putut avansa programul nuclear, rezistând presiunilor Washingtonului și Bruxelles-ului, a mărturisit acest lucru.
Așa cum stau lucrurile, Iranul este un stat cu prag nuclear. În egală măsură, în octombrie anul trecut, embargoul ONU asupra transferurilor de rachete către Iran s-a încheiat, deoarece membrii europeni ai Consiliului de Securitate au decis să nu declanșeze mecanismul de revenire. Iranul poate acum furniza în mod legal rachete, iar sancționarea acestor transferuri de arme este voluntară. Aceasta a fost o victorie diplomatică extraordinară.
Dintr-o perspectivă pe termen mai lung, o altă mare schimbare în situația din jurul Iranului este recunoașterea tacită de către Washington a faptului că Teheranul poate fi un factor de stabilitate regională și de securitate în marasmul din Asia de Vest. New York Times a relatat la 18 mai că au avut loc discuții între înalți oficiali ai SUA și Iranului, primele conversații de acest fel după atacurile cu rachete „tit-for-tat” Iran-Israel.
Brett McGurk, cel mai înalt oficial al Casei Albe pentru politica privind Asia de Vest, și Abram Paley, adjunctul trimisului special pentru Iran, au participat la discuțiile din Oman alături de noul ministru de Externe interimar iranian Ali Bagheri Kani, care a jucat un rol activ în negocierile nucleare ale Iranului cu SUA și puterile europene de-a lungul anilor.
Însă discuțiile cu SUA sunt un teren minat. Faptul că acestea au devenit o „nouă normalitate” sub conducerea lui Raisi face din ele o moștenire politică, având în vedere istoria tumultoasă a animozității dintre SUA și Iran. În mod ironic, acest lucru poartă imprimaturul lui Raisi, care a fost defăimat ca fiind un dur convins, care a eliminat prioritățile relațiilor Iranului cu Occidentul și, în schimb, a scris un nivel crescând și fără precedent de cooperare cu Rusia.
Este perfect imaginabil ca Biden White House să estimeze că este puțin probabil ca Iranul și Rusia să forjeze ceva dincolo de parteneriatul lor agil actual, care le oferă spațiu de manevră.
Nu este surprinzător faptul că imperativele resimțite de ambele părți de a spori presiunea asupra SUA în Asia de Vest și de a crea un front unit de facto împotriva SUA de la Marea Neagră până la Golful Persic nu sunt suficient de bune pentru a încheia o alianță oficială.
Agenția de știri iraniană Nour News a inventat o descriere potrivită a legăturii vitale dintre strategiile diplomatice ale Iranului și nevoile de pe câmpul de luptă ale Axei Rezistenței sub supravegherea lui Raisi – „rezistență rațională”.
Diplomatul indian susține că, în orice caz, realitatea geostrategică este că, dacă Israelul se simte astăzi încolțit, Iranul este responsabil pentru aceasta.
Raisi și-a dat seama că doar puterea dură nu poate rezolva criza iminentă și a înțeles importanța puterii soft întruchipată în cultura și valorile Iranului, prin care poate genera încredere și mobiliza publicul regional și internațional în jurul unor agende de viitor care să privească dincolo de problemele militare și politice.
Traiectoria discuțiilor dintre SUA și Iran din Oman va putea fi urmărită chiar și după moartea lui Raisi și a ministrului de Externe Hossein Amir-Abdollahian, un diplomat remarcabil al timpurilor moderne a cărui viață a fost scurtată în mod tragic în cel mai bun moment al său.
Chiar și SUA își dă seama că nu mai este posibil să limiteze Iranul; folosirea forței împotriva acestuia este contraproductivă, iar ignorarea sa este o greșeală. Presimțirea lui Raisi se află aici – anticipând că regiunea va deveni coaptă pentru schimbare, el a prioritizat relațiile Iranului cu vecinii săi ca fiind chiar nucleul diplomației sale, subliniază M.K. Bhadrakumar.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
