Cristina Danilov: De la o extremă la alta
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
14.04.2025
Pendulăm, mulți dintre noi, când avem o problemă, dintr-o extremă în alta, nu căutăm paleta largă de opțiuni dintre cele două extreme, care ne-ar putea ajuta să privim mai profund lucrurile din jur, să abordăm situația sau relațiile, să ne adaptăm lumii în continuă schimbare în care trăim, suntem prea comozi să le căutăm sau nu știm cum să o facem, și de aceea acționăm doar în spiritul alegerilor noastre limitate, dacă nu e albă, atunci va fi neagră.Dacă nu execut ordinul șefului meu, îmi spun, desigur, va trebui să-mi dau demisia, nu am încotro. Deci, trebuie să execut orbește orice mi-ar cere, fără să mă opun, chiar dacă lucrul acela nu e pe gustul meu, nu am abilități pentru el sau nu mă caracterizează.Sau am varianta B, aceea de a renunța definitiv la locul de muncă, prin urmare nu am să execut ordinul șefului. Ce e mai potrivit pentru mine? Care dintre aceste două variante? Alba sau neagra? Comparăm aceste două posibilități între ele pentru a alege calea cea mai bună, adică cea mai puțin periculoasă saucea mai potrivită pentru prezent: ori tac din gură, înghit orice și am de-o pâine ori refuz să fac ce mi se cere și de mâine sunt un om liber. Și gata, nicio altă variantă nu-mi vine în minte. Nu iau în calcul faptul că o discuție cu șeful ar clarifica situația. Nu iau în calcul faptul că pot executa ordinul dar o pot face în felul meu:„zi ca el și fă ca tine!”, arătându-i că sunt un tip creativ, instruit și mă descurc cu sarcinile de serviciu. Aș putea cere un transfer, de pildă, într-un departament unde mă simt mai util. Dar nu o fac, pentru că sunt dintr-aceia care au învățat că în viață faci o alegere dintre două variante, opuse, nimic mai mult. E ca și când te-ai afla într-un magazin cu îmbrăcăminte de ocazie și ai de ales dintre două rochii, singurele, dealtfel, în acel magazin. S-o iau pe cea roz sau pe cea verde? Prima e cu un număr mai mic și plesnește pe talie, cealaltă e de trei ori mai scumpă și nu-și merită banii, e dintr-un material care nu mă avantajează. Sunt în dilemă: trebuie să aleg una, totuși. Dar nu iau în calcul faptul că pe aceeași stradă sunt alte cinci magazine cu rochii de ocazie și posibilitatea de a găsi ceea ce-mi place și mi se potrivește sau la un preț acceptabil este uriașă. Mai mult, comparând aceste două opțiuni- albă sau neagră – și scenariile care urmează, suntem la fel de limitați în abordarea noastră de a evalua perspectivele fiecăreia dintre ele. Prin urmare, alegerea poate fi greșită, mai ales dacă e făcută în frică, la nervi, în stare de stres, sau într-o zi proastă. Orice limitare a gândirii, încadrarea în șablon, deci, nu îi permite omului să evalueze toate consecințele posibile ale alegerii sale. Alegerea lui este limitată, deci și evaluarea acestei alegeri este limitată.Ce se va întâmpla dacă aleg albul sau dacă aleg negrul? Habar n-am, de fapt. Nu pot preconiza.Ce-o vrea Dumnezeu!
Ce te împiedică să te întrebi ce alte opțiuni există, ce posibile scenarii ar urma după o alegere, ce alte abordări ar mai putea avea o problemă? Lenea mentală: nu vreau să-mi bat capul mai mult decât este necesar. De asemenea, trebuie să lucrăm cu asta și e dificil să învățăm să gândim mai mult decât de obicei. De multe ori, deci, nu suntem liberi în gândirea noastră, nu găsim oportunități, din cauza lenei noastre, în primul rând. Acceptăm acele opțiuni, fapte, decizii, scenarii, idei care ni se oferă sau care sunt gata făcute de alții și nu căutăm altceva nou. De ce să întoarcem pe toate fețele un lucru, când totul este de-a gata? De ce să gândești prea mult când ai google, chat GPT, televizor, reclame care aleg produsele cele mai bune pentru tine, horoscopul lui Neti, care îți spune exact de unde primești azi bani și cum ai să întâlnești, așteptând tramvaiul în stație,iubirea vieții tale? Devine un obicei să fii ”hrănit” în permanență cu soluții gata făcute, asemănător obiceiului de a mânca la ”împinge tava”, e mai bun doar pentru că nu-ți mai bați capul să ți pregătești singur acasă mâncarea, să murdărești tigăile, chiar dacă ceea ce primești în farfurie este complet necunoscut.Așa se întâmplă și cu hrana pentru minte – optăm pentru decizii gata luate de alții,idei ale altora, modul de a trăi al altora, dar noi înșine nu suntem angajați în crearea lor sau în identificarea soluțiilor. Și cu asta ne culcăm liniștiți, au gândit, azi, alții pentru noi, e ok. Dacă toți au făcut așa, dacă toți spun așa, atunci fac și spun și eu la fel. Și în formă finită, oamenii pot găsi, între albă și neagră, o mulțime de „otrăvuri” informaționale, pe baza cărora își vor face calculele în viețile lor, vor trata relațiile cu cei din jur, fără nici o implicare, fără a procesa aceste informații primite pe tavă.
Dacă o persoană trăiește conform principiului: cred – nu cred, albă sau neagră, da sau nu,el va fi întotdeauna un ostatic al limitelor sale. Și, într-o astfel de situație, va fi ușor să o manipulezi. Poți veni cu orice poveste de groază, o poți împacheta frumos și o poți prezenta unei astfel de persoane sub forma unui produs care se va dovedi a fi otrăvitor, de fapt, pentru ea. Și, după ce l-a primit și îl va savura, va începe să se teamă, de exemplu, de unii oameni care nu i-au făcut niciodată nimic rău și, cel mai probabil, nu ar fi făcut nimic, deoarece nici măcar nu se intersectează cu ei, se va teme de viitor, de încălzirea globală, se va teme de roboți,de corporații sau de atacurile extraterestre și, cel mai mult se va teme chiar de propriile sale dorințe și gânduri. Așadar, nu va gândi mai mult. Nu-și va dori mai mult. De ce? De frică. Și avem mulți oameni de acest fel în jurul nostru: îi găsim în fața televizorului de dimineața până seara, ei trăiesc după cum decide televizorul. Sunt pe rețelele de socializare și împărtășesc ideologiile altora, scandează în același timp cu ei, înjură cu aceleași cuvinte. Și, nu, nici nu mai are importanță pe cine își revarsă oful, dacă-i întrebi de ce o fac nu vor fi în stare să-ți ofere propriul lor răspuns.Pentru că l-au primit deja de la alții și e mai comod așa.
Când te afli în perimetrul celor două extreme –albă sau neagră,fără propriile tale opțiuni, apare frica. De exemplu, o persoană poate fi speriată aflând că mâncatul fructelor îi amenință viața și sănătatea, și nu doar atât! Așa cum spuneau sâmbătă la știri, la unul din posturile de televiziune,cercetătorii britanici ar fi descoperit că pesticidele din fructe ar schimba, cică, orientarea sexuală. Dacă le spui oamenilor despre această descoperirede câteva ori pe zi, repetând, de pildă, la știri, din oră în oră, ei vor crede în ceea ce a fost spus. Și, unii, mai tradiționaliști din fire și mai slabi de înger, vor evita chiar să mai mănânce fructe, care sunt, de fapt, foarte sănătoase și o sursă excelentă de vitamine. Aceasta este ceea ce am putea numi teamă falsă. Pur și simplu, devenim conștienți de un pericol pe care nu îl putem simți instinctiv. La nivel instinctiv, în astfel de cazuri, ar trebui să ne fie teamă de fructe ca de un leopard care ne calcă în bătătură sau de un cataclism.Dar la nivel de inteligență, deja ți-e frică de o amenințare pe care ți-au oferit-o alții, pe care trebuie să o iei ca atare,fără să mai pui întrebări, în care trebuie să crezi orbește”că așa au zis oamenii de știință”, ”că așa au zis la televizor”. În acest caz ți s-a indus frica de fructe. Și îți este frică doar pentru că ți s-a spus că asta e o descoperire recentă, de fapt, este posibil să nu existe deloc oameni de știință care să fi fost implicați în astfel de cercetări. Dar tu nu ai pus întrebări, ai rămas pe axa alba- neagra. Doar că un prezentator de la o televiziune a decis să lanseze astfel de informații false în societate și, având resursele necesare pentru asta, dacă vorbim de propagandă de masă, a început să repete același lucru de câteva ori pe zi. Iar dacă prezentatorul e ceva mai deștept și mai creativ decât ni-l imaginăm, poate arăta tot felul de cifre, grafice, ar putea indica faptele studiilor efectuate, poate folosi ca dovezi opiniile unor oameni cu autoritate sau chiar să invite în platou un travestit și să îl întrebe: E adevărat că atunci când erați mic mâncați des mere? Nu-i așa că vă plăcea mult păpușoiul fiert de bunica? Ei bine, pentru cei aflați în captivitatea extremelor alba-neagra este suficient doar să se repete același lucru de mai multe ori, fără prea multe artificii sau dovezi.Aceste idei vor fi, în scurt timp și ideile lor: fructele, vor spune, siguri pe sine, schimbă orientarea sexuală.
De asemenea, din mai multe tipuri de amenințări, din mai multe rele, ca să le spunem așa, oamenii de tipul alba-neagra, aleg pe cel mai rău, crezând că fac alegerea corectă. O persoană poate ficocoțată pe o stâncă spunându-i-se să sară de pe această stâncă cu parașuta, iar dacă refuză, i se spune că va fi pedepsită crunt. Și, constatăm că persoana se teme de pedeapsă mai mult decât de moarte, care poate fi luată în calcul dacă săritura nu e efectuată cum trebuie sau nu se deschide parașuta. Obiectiv, pedeapsa va fi cea mai mică dintre rele pentru ea, dar persoana va merge, totuși, și va sări de pe stâncă, pentru că va crede că pedeapsa este mai greu de suportat decât moartea care poate surveni sau nu, desigur, sau va considera că prăbușirea în gol nu este atât de dureroasă, în timp ce pedeapsa o va răni cu siguranță. Totul, după cum vedem, ține de impresionabilitatea oamenilor. Astfel, răspunsul la provocările din jur este o frică emoțională și insuficient trecută prin filtrul gândirii sau chiar deloc. Mi-e frică de ceea ce nu înțeleg, de fapt, mi-e frică fiindcă nu înțeleg cu mintea mea lucrurile din jurul meu, pentru că nu am învățat să am păreri, opțiuni, impresii personale, alegeri, să am o gândire liberă, creativă, așa se poate explica. Și atunci nu-mi rămâne decât să primesc, umplându-mi viața cu viețile altora, cu părerile altora, cu eșecul și nefericirea altora. Și, da, de mâine, voi decide, nu mai mănânc mere, categoric nu!
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
