
Daniel George
11.12.2024
Washingtonul s-a trezit duminică dimineață la o nouă realitate, notează The New York Times.
Este poate cea mai importantă tulburare de până acum, din cele 14 luni de când atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului a declanșat un val de represalii violente, care a schimbat dinamica puterii din regiune.
Odată cu înlăturarea lui Assad, două întrebări urgente și conexe circulă prin Washington, cu doar șase săptămâni înainte de învestirea președintelui ales Donald J. Trump pentru al doilea mandat. Lumea s-a schimbat radical de când Trump a părăsit postul, cu patru ani în urmă.
Rebelii îi vor evacua pe iranieni și pe ruși de pe teritoriul sirian, așa cum au amenințat unii dintre liderii lor? Sau, din pragmatism, vor căuta un fel de acomodare cu cele două puteri care i-au ajutat într-un lung război civil?
Iranienii – slăbiți de pierderea Hamas și Hezbollah, și de fuga lui Assad – vor ajunge la concluzia că este cea mai bună cale să deschidă noi negocieri cu Trump, la doar câteva luni după ce au trimis asasini să-l omoare? Sau, alternativ, vor dori o bombă nucleară, arma pe care unii iranieni o consideră ultima lor linie de apărare într-o nouă eră a vulnerabilității?
Înainte de căderea Damascului, liderul Hayat Tahrir al-Sham, fostul grup rebel legat de Al Qaeda (interzis în Rusia), care a condus loviturile fulger asupra guvernului lui Assad, a declarat unui intervievator CNN că „revoluția a trecut de la haos la un sentiment de ordine”.
Dar liderul grupului, Mohammad al-Jolani, căutat încă de Statele Unite ca terorist, nu a dat nicio indicație despre cum ar putea încerca grupul să guverneze. „Cel mai important lucru este să construim instituții”, a spus el, sugerând că acum își dorește o societate în care sirienii strămutați să se întoarcă și să reconstruiască. Mohammad al-Jolani a subliniat că nu dorește un sistem „în care un singur conducător ia decizii arbitrare.”
Dar pentru americani, una este să sărbătorim înlăturarea domnului al-Assad, despre care televiziunea de stat rusă a spus că a sosit duminică la Moscova. Și cu totul altceva să gestioneze vidul de putere care urmează – și să se asigure că Siria nu devine un stat terorist de alt tip, sau un stat eșuat, așa cum a devenit Libia după ce Muammar Gaddafi a fost detronat și ucis în urmă cu 13 ani.
Președintele Biden a recunoscut acest lucru după ce a declarat duminică după-amiază, din Sala Roosevelt a Casei Albe, că „momentul oportunității” a fost „și un moment de risc și incertitudine, deoarece ne întoarcem cu toții la întrebarea – ce urmează?”.
„Nu vă lăsați înșelați, unele dintre grupurile rebele care l-au doborât pe Assad au propriul lor istoric sumbru de terorism și abuzuri ale drepturilor omului”, a spus Biden. El a remarcat că lideri precum Jolani „spuneau lucrurile corect acum, dar pe măsură ce își vor asuma o responsabilitate mai mare, le vom evalua nu doar cuvintele, ci și acțiunile”.
Această evaluare, însă, va cădea în mare parte administrației Trump. Și va testa semnificația postărilor sale pe rețelele de socializare, care susțin că strategia cea mai bună este ca Statele Unite să stea deoparte.
Este puțin probabil ca Trump să își permită acest lux. Statele Unite au deja o forță militară de 900 de soldați în estul Siriei, vânând și lovind forțele ISIS (interzise în Rusia). Instinctul lui Trump, în primul său mandat a fost să se retragă. Dar el a fost convins de consilierii săi militari că o retragere americană din baza din Siria ar putea împiedica efortul de a limita și înfrânge forțele ISIS.
De 20 de ani, Iranul face eforturi de a-și construi capacități nucleare. Acum este mai aproape ca oricând să dețină o bombă nucleară. Rafael M. Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, organul de pază nuclear al Națiunilor Unite, a declarat vineri că Iranul a înregistrat „o accelerare” a producției sale de uraniu. Are deja un depozit suficient pentru a construi patru bombe, deși transformarea lor într-un focos ar putea dura între un an și 18 luni. Declarația lui Grossi a sugerat că ritmul în care se mișcă iranienii ar permite producția a multor altele.
Ar putea fi doar un truc de negociere.
Dacă acea nouă nesiguranță îi determină pe iranieni să-și negocieze calea de ieșire din impas, sau să obțină arma supremă a supraviețuirii, este unul dintre multele mistere care urmează.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com