0 5 minute 3 săptămâni

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

16.09.2024

Alegerile din Statele Unite pot fi decise de subiecte sensibile, precum tema avortului, care reprezintă un element cheie în dezbaterea candidaților pentru Casa Albă. În Europa, deși acest subiect este oficial ignorat de către politicieni, societatea dar și Bisericile europene rămân împărțite pe subiect.

O dată legalizat avortul, interzicerea lui devine o misiune imposibilă pentru politicienii conservatori din Europa și chiar din Statele Unite. Îngrădirea avorturilor în mai multe state americane nu a ajutat electoral pe politicienii republicani ce au făcut-o.

Acest lucru face ca mișcările pro-life și partidele conservatoare să trebuiască să își schimbe strategia.

Întrebarea nu mai este aceea: cum putem interzice avortul prin lege?, lucru imposibil politic, în contextul în care avortul este asimilat deja cu un drept al omului. Întrebarea este: cum putem face avortul inutil?

Iar răspunsul la această întrebare prevede în mod necesar implicarea statului, cultelor religioase pro-life și acelei părți din societate care este pro-viață.

Din partea statului este necesară o legislație și acțiuni pro-active pe mai multe planuri. În primul rând, trebuie să existe un cadru legislativ care să asigure tuturor mamelor gravide, dar mai ales mamelor singure, protecție maximă, servicii de calitate finanțate de stat, consiliere medicală, juridică și economică gratuită.

De asemenea, un venit asigurat lunar pentru femeile gravide ar trebui să fie o prioritate bugetară.

Apoi trebuie să existe o legislație care să protejeze și să încurajeze tinerele familii de părinți și părinții singuri.

Pe lângă alocații pentru copii care să fie suficiente pentru asigurarea unei securități economice, statul trebuie să ofere garanții de protecție pentru locurile de muncă ale tinerilor viitori părinți.

De asemenea, creșele, grădinițele și școlile trebuie să fie o prioritate a statului, prioritate în care acesta să investească cu o pasiune mult mai mare decât cea în care investește în armament și războaie.

De asemenea, statul trebuie să gândească facilități fiscale pentru noii părinți, facilități care, pe lângă alocații, să reușească să mai relaxeze presiunea financiară asupra acestora.

O altă măsură importantă este relaxarea legislativă în ceea ce privește adopțiile. Un copil destinat avortului este un copil nedorit. Dar dacă reușești să oferi promisiunea că acel copil nedorit are o șansă în viață, va putea fi adoptat repede și bine, șansele ca femeia să păstreze sarcina, sunt mult mai mari.

Însă nimic din cele de mai sus nu ar fi suficiente dacă Biserica și societatea civilă pro-life nu se vor implica efectiv, decisiv și uman în ajutorarea femeilor însărcinate pentru a își păstra sarcina, a o duce la capăt sănătoasă și a asigura un viitor copilului născut, fie alături de mama sa naturală, fie lângă niște părinți adoptivi, fie în familii foster.

Și nicio instituție, în afara Bisericilor, nu se poate implica mai bine, mai ”la firul ierbii”, mai subiectiv, în administrarea unui efort, în același timp pragmatic dar și emoțional, de a convinge o mamă să nu își avorteze copilul și de a asigura celor doi un drum mai departe în viață, plin de șanse și de speranțe mai bune.

În sfârșit, dar nu în cele din urmă, este necesară o implicare a societății creștine. Schimbarea nu poate începe decât de jos. Și societăți care își pot permite să ofere atâta grijă pentru căței și pisici, pot să facă veritabile miracole dacă se vor implica pentru a salva oameni.

Avortul nu mai poate fi interzis prin lege, însă cu siguranță poate să fie transformat în istorie.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole