0 4 minute o lună

Daniel George

04.11.2024

Cursa prezidențială este strânsă și niciunul dintre candidați nu are un avans clar. Dar în ultimul weekend înainte de ziua alegerilor, atât vicepreședintele Harris, cât și fostul președinte Trump sunt gata să declare, fiecare, propria victorie, scrie The Hill.

Cei din campania Harris spun că jocul lor de teren îi va ajuta să câștige, indicând peste 2.500 de angajați și voluntari din statele cheie. Ei cred, de asemenea, că probleme precum avortul, sau ratingul favorabil lui Harris, care este cu câteva puncte mai mare decât cel al lui Trump în media sondajelor Decision Desk HQ/The Hill, îl vor catapulta la Casa Albă pe actualul vicepreședinte.

În același timp, cei din campania Trump indică sondaje care arată că alegătorii nu cred că țara se îndreaptă în direcția corectă, evidențiind recenta creștere a costurilor și „vibe” generală a economiei.

Ei spun, de asemenea, că Harris este legată de președintele Biden, al cărui rating de aprobare este foarte scăzut. Aceștia invocă și un argument istoric: atunci când un titular are un rating scăzut de aprobare – Biden are sub 40% încredere – partea adversă prevalează.

„Cred că ambele părți au motive întemeiate să își clameze victoria. Asta în condițiile în care niciuna din tabere nu a reușit să se distanțeze convingător. Toate sondajele sunt extraordinar de strânse”, a spus un strateg democrat apropiat al campaniei Harris.

Un sondaj publicat de Gallup săptămâna trecută a arătat că aproximativ 49% dintre americani au o viziune favorabilă asupra lui Harris, comparativ cu 44% pentru Trump. Guvernatorul Tim Walz din Minnesota, nominalizat pentru postul de vicepreședinte din partea Partidului Democrat, are, de asemenea, un rating favorabil mai mare, de 45%, decât senatorul JD Vance (Ohio), cel care va deveni vicepreședinte dacă Trump câștigă alegerile, acesta situându-se la 39%.

Aceste cifre sunt de bun augur pentru Harris, a remarcat Gallup, deoarece candidații cu cote mai mari de favorabilitate au câștigat de obicei alegerile prezidențiale recente.

„Sincer, există o mulțime de date și motive pentru care cred că Harris va câștiga, dar există și analogia lui Potter Stewart: s-ar putea să nu poți defini o campanie câștigătoare, dar o știi când o vezi”, a declarat strategul democrat Christy Setzer. „Harris continuă să umple stadioane, să genereze entuziasm, controlând în același timp narațiunea media”, a adăugat Setzer.

Republicanii afirmă, la rândul lor, că au știut să pedaleze pe asocierea dintre Harris și Biden, care rămâne foarte nepopular în rândul electoratului american.

„Pentru ca Harris să câștige, ea va trebui să spargă tiparele istorice”, a declarat Harry Enten de la CNN, analist de date electorale. De asemenea, Enten a subliniat sondajele recente care au arătat că majoritatea americanilor cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. „Nu s-a întâmplat niciodată ca atunci când numai 28% din publicul american să creadă că țara merge pe drumul cel bun, partidul în exercițiu să iasă învingător”, a arătat Enten.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previzualizare articole