
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
07.06.2016
În timpul Războiului Rece, Statele Unite au menținut un arsenal divers de arme nucleare pentru descurajarea agresiunii sovietice. Acest arsenal includea rachete terestre, de teatru de operațiuni, operate de armata americană. Astfel de sisteme au complicat procesul decizional sovietic și au oferit SUA opțiuni suplimentare, credibile, pentru a răspunde la escaladare.
Armata și-a retras toate armele nucleare la sfârșitul Războiului Rece și a abandonat în mare parte misiunea nucleară. În același timp, numărul total de arme nucleare nestrategice americane a scăzut vertiginos, trecând de la aproximativ 7.000 de arme nucleare în Europa, în punctul culminant al Războiului Rece, la aproximativ 200 în prezent.
Cu toate acestea, la 35 de ani de la sfârșitul Războiului Rece, Rusia și China își extind și modernizează arsenalele nucleare nestrategice și se bazează din ce în ce mai mult pe coerciția nucleară pentru a-și atinge obiectivele. Rusia deține un mare avantaj în ceea ce privește numărul de arme nucleare nestrategice desfășurate. Între timp, China este puterea nucleară cu cea mai rapidă creștere de pe planetă, deținând rachete antinavale și de atac terestru cu capacitate nucleară, ceea ce a erodat capacitatea de descurajare a SUA, atrage atenția o analiză publicată de The Heritage Foundation.
În consecință, Statele Unite trebuie să își adapteze atât postura de descurajare strategică convențională, cât și cea nucleară. În acest sens, Armata ar trebui să se alăture din nou Marinei și Forțelor Aeriene în misiunea nucleară și să își asume din nou responsabilitatea de a furniza capabilități nucleare mobile, terestre, pentru a consolida descurajarea, a se proteja împotriva riscurilor strategice crescânde și a se asigura că președintele are instrumentele necesare pentru a răspunde flexibil la escaladarea nucleară.
În cea mai mare parte a Războiului Rece, Armata a folosit diverse arme nucleare nestrategice, de la muniții mici bazate pe artilerie până la rachete balistice. Rachetele balistice Lance și Pershing II erau rachete balistice cu randament redus, cu rază de acțiune în teatru, care îi ofereau președintelui SUA opțiuni suplimentare pentru a menține țintele inamice în pericol, consolidând astfel postura de descurajare a Americii în teatrul operativ. Astăzi, Statele Unite dețin un singur tip de armă nucleară non-strategică desfășurată în avans, bomba gravitațională B-61 – o relicvă a Războiului Rece care poate fi lansată de bombardiere de vânătoare cu capacitate nucleară.
Alternativ, prezența opțiunilor nucleare mobile, bazate la sol, ar crește gama de obiective care pot fi vizate, deoarece raza de acțiune a rachetelor în sine este de ordinul sutelor sau chiar miilor de kilometri.
Aceste provocări legate de distanță sunt amplificate în Indo-Pacific, unde lipsa mijloacelor desfășurate în avans și dependența de platforme de lansare cu rază scurtă de acțiune, cum ar fi bomba gravitațională B61, limitează sever opțiunile credibile și evidențiază avantajele opțiunilor terestre, cum ar fi rachetele de croazieră lansate de la sol (GLCM) și rachetele balistice lansate de la sol (GLBM).
Sistemele terestre sunt mobile și ușor de ascuns, ceea ce le face capabile să supraviețuiască atacurilor preventive ale unui adversar. GLCM-urile sunt manevrabile, au secțiuni transversale radar mici și adesea zboară relativ aproape de sol, ceea ce le face mai puțin detectabile prin radar.
GLBM-urile sunt semnificativ mai rapide și adesea mai mari decât GLCM-urile, dar mai ușor de detectat prin radar. Cu toate acestea, acestea pot fi realizate cu vehicule de reintrare manevrabile, ceea ce ajută la penetrarea apărării aeriene și antirachetă a adversarului.
GLBM-urile cu rază intermediară de acțiune, în special cele care au vehicule de reintrare manevrabile sau hipersonice, sunt ideale pentru Indo-Pacific, având în vedere raza lor de acțiune extinsă și lipsa opțiunilor de bază în acel teatru.
Mai mult, sistemele lansate de la sol sunt rapide, au o probabilitate mare de a penetra apărarea adversă, sunt eficiente împotriva unei game largi de ținte, supraviețuiesc și pot fi desfășurate în avans în Europa și Asia. Această ultimă caracteristică este importantă, deoarece desfășurarea în avans în țările aliate asigură și aliaților într-un mod în care forțele generate în Statele Unite nu pot fi – și, de asemenea, să fie disponibile imediat, fără a necesita o decizie de desfășurare sau a trimite semnale potențial nedorite.
Armata SUA întreține mii de focoase nucleare retrase la Complexul Subteran de Întreținere și Depozitare a Munițiilor Kirtland din New Mexico. Dacă noua rachetă de precizie cu impact (PrSM) a Armatei ar fi capabilă să utilizeze sisteme nucleare, aceasta ar oferi o armă nucleară non-strategică de înaltă precizie, cu bază terestră și acțiune în teatrul de operațiuni, care i-ar oferi președintelui modalități suplimentare de a răspunde escaladării nucleare și de a consolida efectul de descurajare al țării la nivel de teatru.
Renunțarea Statelor Unite la armele nucleare non-strategice – și dezinvestirea armatei din misiunea nucleară – au avut sens în era post-Război Rece. Dar retragerea Armatei SUA din capacitățile nucleare terestre, cu rază de acțiune în teatrul de operațiuni, a creat o lacună în descurajare, mai ales pe măsură ce Rusia și China își extind arsenalele nucleare tactice și tehnologiile de rachete.
Pentru a-și recâștiga avantajul, SUA trebuie să reintegreze armele nucleare mobile, tactice, asemănătoare rachetelor Pershing II și Lance, și să investească în sisteme hipersonice cu capacitate nucleară. GLCM-urile și GLBM-urile cu capacitate nucleară ar oferi SUA opțiuni de descurajare flexibile și credibile, contracarând amenințările tot mai mari din partea adversarilor și asigurând un răspuns robust la escaladarea nucleară, mai arată analiza.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com.