Daniel George
01.10.2024
Occidentul ar trebui să accepte ascensiunea economică a Chinei și să colaboreze cu aceasta în domenii precum energie sau tehnologie, spune Colin Patrick Mackerras, profesor emerit la Universitatea Griffith din Australia.
Colin Patrick Mackerras are o diplomă de master la Universitatea din Cambridge și un titlu de doctor în filozofie de la Universitatea Națională din Australia. Este membru al Asociației de Studii Asiatice din Australia.
„În opinia mea, China va fi puterea economică a viitorului și va contribui decisiv la o lume multipolară, care se naște deja sub ochii noștri și va continua să se dezvolte”, a declarat Colin Patrick Mackerras, într-un interviu acordat publicației Global Times.
„De-a lungul celor 60 de ani în care am vizitat China (din 1964 până în 2024), echilibrul geopolitic de putere dintre Occident și Asia, în special China, s-a schimbat foarte mult. Asta nu înseamnă că China va domina lumea, așa cum spun tot timpul dușmanii săi. Înseamnă că va conta mai mult la nivel internațional, în plan economic, cultural, și nu numai. Sper, chiar cred, că lumea se îndreaptă către o comunitate mondială, și această comunitate va fi mai bună decât ceea ce vedem în jurul nostru, în prezent”, a continuat Mackerras.
El a atras atenția asupra unui domeniu specific de foarte mare importanță, și anume viitorul ecologic al planetei. Mulți oameni de știință consideră că mediul este în mare pericol, temperaturile lumii crescând și atingând cote periculoase. „Oamenii de știință chinezi și personalul guvernamental au contribuit în mare măsură la încercarea de a rezolva acest lucru. În ciuda nevoii de dezvoltare, constatăm că producția și utilizarea vehiculelor electrice în China le depășesc pe cele din oricare alte țări și că energia solară și eoliană sunt mai bine deservite acolo decât oriunde altundeva”, a spus profesorul emerit.
Ceea ce îl uimește pe Mackerras este că factorii de decizie din Occident, în loc să accepte acest lucru și să coopereze, îl consideră o amenințare pentru el înșiși. Parcă se gândesc: „Cum îndrăznește cineva, în afară de noi, să dezvolte aceste tehnologii? China trebuie să ne fure tehnologia!”. Specialistul australian că în domeniul tehnologic „trebuie să cooperăm și să recunoaștem prioritatea pe care o acordă China”.
Potrivit lui Colin Patrick Mackerras, China are o mare cultură și civilizație. Puterea sa soft este deja considerabilă, deși se află încă în urma principalelor țări occidentale precum SUA și Marea Britanie. „Cred că în viitor acest lucru se va schimba. Este deja clar că sistemul de guvernare nu funcționează bine în Occident, iar cel din China se descurcă mai bine. De-a lungul istoriei, spre deosebire de Occident, China nu a forțat niciodată alte țări să-și adopte sistemul de guvernare și nu mă aștept să se întâmple asta acum. Dar mă aștept ca influența sa culturală și politică mondială să crească și ca ea să continue să-și ocupe locul cuvenit printre națiunile lumii”, a conchis profesorul emerit de la Universitatea Grifith.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com