0 4 minute 2 luni

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

14.02.2025

Secolul american al Europei s-a încheiat și relațiile dintre SUA și Europa nu vor mai fi niciodat la fel. Aceasta este concluzia preliminară a majorității analiștilor politici după evenimentele din ultimele zile. Iar totul a început datorită unui telefon care s-a dat peste capul Europei: cel al conversației lungi dintre Trump și Putin.

Ignorând Uniunea Europeană, cei doi s-au înțeles de principiu că trebuie făcută pace în Europa și că trebuie să se întâlnească, spărgându-se astfel blocada impusă de Occident lui Putin și Rusiei.

Însă buzduganul peste Europa fusese aruncat înainte, prin intervenția secretarului pentru apărare, Pete Hegseth, care practic a dictat aliaților europeni viziunea și hotărârile Statelor Unite cu privire la războiul din Ucraina și viitorul postbelic al Ucrainei. Iar Ucraina, atrage atenția o analiză publicată pe CNN este adevăratul test al noilor relații ce vor exista între Statele Unite și Europa.

SUA are o proprie ideologie: “America First”. Iar aceasta exclude implicările altruiste în politica internațională. NATO va fi regândit ca o alianță bazată pe doctrina “America First”, în sensul în care banii vor fi cei care vor conta și vor stabili gradul de acoperire de securitate.

Prin buzduganul său, Hegseth, Trump a transmis celorlalți membri NATO că Statele Unite nu vor mai tolera o relație care nu mai este în balans de parteneriat, încurajând dependența Europei față de SUA. SUA are alte probleme.

Iar răspunsul este unul rațional și asumat de întreaga echipă Trump. Șeful diplomației SUA, Marco Rubio a transmis un mesaj similar: UE va trebui să își plătească propria apărare și să nu se mai bazeze pe SUA și nici să mai creadă că SUA va acționa așa cum își doresc ei.

Trump deja tratează problema Ucrainei ignorând UE și regimul de la Kiev. După conversația cu Putin, Trump a anunțat începerea negocierilor de pace și abia apoi l-a informat pe liderul de la Kiev că soarta țării sale va fi decisă de către alții.

Practic Zelenski, care nu mai contează, devine modelul oricărui aliat al SUA care încurcă planurile și interesele americane: va fi ignorat fără prea multe politețuri. Iar UE va trebui să învețe să primească lecția aceasta.

Reacția capitalelor UE nu s-a lăsat neașteptată. Au cerut să participe și ele la negocieri, să nu fie ignorate. Însă în ce măsură și cu ce preț vor putea face lucrul acesta?

A se burzului acum la americani nu ajută Bruxellesul. Desigur, SUA poate lăsa războiul din Ucraina să meargă mai departe, dar fără susținere americană. Iar asta va duce la o înfrângere și mai gravă a Ucrainei, decât cea care poate fi negociată acum, dar va duce și la o înfrângere și mai gravă a Uniunii Europene.

În oricare dintre variante, secolul american al Europei s-a încheiat.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole

Vamos!

2 minute 9 luni