Am fost întotdeauna împotriva viziunii conspiraționiste/apocaliptice şi-mi displac predicțiile catastrofice. Au fost exploatate până acum destule momente critice…
G.V.V.
Perioada 2025-2030 va fi cea mai fastă din tot secolul al XXI-lea. Sub suflul prodigios al istoriei, omenirea va trăi o fericită odisee. În anul 2026, 9 din cele 10 cicluri ale conjuncţiilor planetare vor fi în faza lor ascendentă, într-o excepțională îmbinare armonioasă.
La sextilul Uranus-Neptun din 2025-27, se va adăuga sextilul Neptun-Pluton, din 2027-2029, ambele încadrate de trigonul Uranus-Pluton.
Triunghiul Uranus-Neptun-Pluton, potențat de prezența amplificatoare lui Saturn conjunct cu Neptun, anunță un imens avânt al civilizației mondiale ale cărui premise apăruseră deja în 2000. Odată cu intrarea în al doilea sfert al secolului al XXI-lea, va începe desăvârșirea unei noi civilizații. Cu trigonul Uranus-Pluton, subîntins de cele două sextile ale acelorași planete cu Neptun și cu Saturn, domnia geniului creator triumfător va conduce la un uriaș progres al omenirii.
O nouă revoluție științifică, împreună cu o avalanșă de invenții îndrăznețe, vor însoți mișcarea generală a societății într-o dinamică tehnologică constructivă. De pildă, fuleren-ul – C60 –, cu 60 de atomi de carbon în aceeași moleculă, descoperit în 1985 (premiul Nobel pentru chimie din 1996), ca fiind a treia structură moleculară – cea mai stabilă –, după diamant și grafit – cele două forme alotropice ale carbonului. Sunt mari perspective de aplicare în dezvoltarea unor noi generații de tranzistori și circuite integrate; un nou semiconductor, alcătuit din grafen epitaxial – o structură cristalină de carbură de siliciu (SiC) – în care electronii se mișcă de 10 ori mai repede decât în tranzistorii de azi cu siliciu – are mari perspective de aplicare în dezvoltare viitoarelor calculatoare cuantice.
Continuam apoi cu Întorsătura din anii 2042-2049: după formidabilul avânt din deceniul al patrulea, va urma un cumul de rupturi: quadratura Uranus-Neptun, din 2040-42,şi opoziţia Uranus-Pluton,din 2045-49.
Fără să mă alătur comentatorilor alarmiști, totuși – după previziunile astrologice, întreg secolul al XXI-lea –, nu e decât o succesiune de momente critice, cu excepția perioadei 2025-2030, care aproape că se pierde pe fundalul general al convulsiilor ce caracterizează ansamblul primului veac al celui de al treilea mileniu…
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania