Bogdan Alexandru Duca, analist politic
06.11.2024
La Iași se desfășoară un festival cinematografic inedit, dedicat filmului creștin și artei cinematografice ce stă sub semnul credinței: festivalul ”Quo Vadis?”
Festivalul are ambiția de a cultiva moștenirea spirituală și culturală a creștinismului prin intermediul filmului, dar și de a încuraja cinematografia care vrea să reflecte experiența umană prin prisma spiritualității creștine, încurajând în același timp dialogul și comuniunea.
Evenimentul se desfășoară pe parcursul a 4 zile, de pe 7 până pe 10 noiembrie, fiind găzduit în mai multe locuri cu valoare culturală și istorică a capitalei culturale a României: Universitatea din Iași, Mitropolia, Ateneul Național din Iași, Palatul Braunstein, Centrul Internațional de Artă Contemporană- fosta ”Baie turcească”, superb monument istoric și de arhitectură al Iașiului sau Casa de Cultură Ursachi, din Copou.
Pentru programul complet al festivalului și posibilități de a rezerva locuri la vizionări și evenimente, puteți accesa site-ul oficial.
În calitate de consumator de filme cu o nuanță creștină, nu pot decât să salut organizatorii festivalului pentru că a ales să prezinte patru filme are regizorului Nicolae Mărgineanu ce încearcă să trateze memoria comunismului și a suferinței creștinilor în comunism.
Festivalul se deschide cu ”Fals tratat de mântuirea sufletului”, o bijuterie de film ce arată riscurile și ispitele necreștine ale anticomunismului ce poate să devină la fel de atroce ca și comunismul.
Celelalte filme prezentate sunt: ”Cardinalul”, un film dedicat martiriului lui Iuliu Hossu și celorlalți episcopi greco-catolici, victime ale terorii comuniste. Filmul este o veritabilă pagină de hagiografie cinematografică. De altfel episcopii martirizați atunci au fost canonizați de către papa Francisc, în timpul vizitei sale în România.
Alt film este ”Poarta Albă”, unde personajul principal este Arsenie Boca, canonizat recent de către Biserica Ortodoxă română.
Al treilea film este ”Undeva în Est”, un film puternic și onest despre rezistența armată anticomunistă din România anilor 50.
„Quo vadis?”- ”Unde mergi?”, rămâne poate întrebarea cheie a generațiilor noastre, bulversate de istorie, de mode și de mofturi culturale. Și cum trăim în vremuri postmoderne, e foarte posibil ca răspunsul la întrebarea ”unde merg?”, să îl găsim în niște filme bune.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com