Guvernul fără speranță al lui Keir Starmer a adus Marea Britanie în pragul prăpastiei
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
27.11.2025
În Marea Britanie există un consens general că ceva a mers profund prost. Niciodată starea de spirit națională nu a fost atât de proastă. Niciodată atât de mulți oameni nu au vrut să părăsească Marea Britanie. Marea Britanie pare să fie în strânsoarea unei depresii colective, notează „Spiked”.
Contează „starea de spirit națională”? Desigur că da. Care este primul lucru pe care ni-l întrebăm unii pe alții, prieteni, familie sau colegi, în fiecare zi, de fiecare dată când ne întâlnim: „ce mai faceți?”
Un sondaj recent realizat de King’s College și Ipsos a evidențiat cât de rău se simte Marea Britanie în acest moment. Mai puțin de jumătate dintre respondenți au spus că sunt mândri de această țară. Peste jumătate cred că societatea se schimbă prea repede și un număr similar ar dori ca țara lor să revină la „cum era odinioară”. Alte 84% au spus că țara „se simte divizată”, iar 86% au spus că există tensiuni între imigranți și cei născuți în Regatul Unit.
Pe lângă criza imigrației economia este în genunchi. După ce a amânat data bugetului de toamnă cât mai mult posibil, rugându-se să găsească câteva miliarde în plus de undeva, cancelarul Rachel Reeves își va deschide cutia roșie a dezastrului în câteva săptămâni. A petrecut luni întregi, așa cum a spus deputatul laburist Clive Lewis, „prezentând argumente pentru a vedea ce consideră acceptabil publicul, mass-media și orașul”.
Acum momentul adevărului este aproape. Fără bani, fără încredere și fără credibilitate. Bugetele sunt întotdeauna dureroase, dar acesta ar putea să ne dea peste cap. Angajații de la toate nivelurile de venit sunt presați până când se lovesc de buget, iar bugetul promite doar și mai multă durere.
Partidul Laburist pare să facă tot ce îi stă în putință pentru a transforma ceea ce a fost o depresie națională când a intrat în funcție într-o cădere nervoasă. De la înghețarea pensiilor la fermierii sinucigași, de la revoltele declanșate de crimele din Southport la eliberarea accidentală a infractorilor sexuali care oricum nu ar trebui să fie în țară, acest guvern nu face altceva decât să se clatine de la o criză la alta. Asta fără a mai menționa poziția schizofrenică a Partidului Laburist față de drepturile transgenderilor, incoerența sa în conflictul din Gaza, atacul său asupra libertății de exprimare și înrădăcinarea unei poliții pe două niveluri. Chiar și susținătorii înrăiți ai Partidului Laburist sunt disperați. Nu se știe cine va crăpa primul, poporul sau așa-zisul lor prim-ministru.
Este greu de recunoscut, dar țara se destramă, continuă articolul citat. Mulți nu mai vor să locuiască aici. Un număr tot mai mare de oameni vor să scape definitiv. Acest sentiment de lipsă de speranță este resimțit la toate vârstele și grupurile socioeconomice. Tinerii, în special, simt disperare din cauza creșterii costului vieții, a locuințelor inaccesibile și a lipsei de oportunități.
Când totul este sistematic distrus, când străzile sunt pline fie de gunoaie nestrânse, fie de marșuri rasiste de ură, când nu poți obține o programare la medic sau o școală decentă pentru copiii tăi, când fiecare bănuț pe care îl câștigi este luat din impozite, când abia îți permiți cumpărăturile săptămânale, când nici măcar nu-ți poți conduce mașina și drumurile sunt oricum pline de gropi, când vezi miliarde trimise în străinătate ca ajutor extern – care mai este rostul?
