
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
24.02.2025
Alegerile din 23 februarie din Germania au stabilit Alternative für Deutschland (AfD), ca al doilea partid din politica germană și ca forță politică de care trebuie să se țină cont.
AfD a obținut 153 de locuri de parlamentar din cele 630 ale Bundestagului german. Acest lucru va consolida partidul ca fiind principalul grup al opoziției. Dar Weidel, lidera AfD, este deschisă pentru o coaliție de guvernare cu CDU/CSU. Aceasta a și lansat oferta creștin-democraților germani, câștigătorilor alegerilor, transmite Boulevard Voltaire.
CDU/CSU, câștigătorii alegerilor de duminică, au obținut 208 mandate de parlamentar (163 pentru CDU și 45 pentru CSU), și vor avea nevoie de o coaliție de guvernare puternică ca să se poată menține la guvernare.
Social democrații (SPD), care au fost la guvernare, au obținut 120 de mandate de parlamentar, obținând o înfrângere istorică. Însă social-democrații speră că frica de AfD va funcționa și CDU/CSU va alege să îi cheme în coaliția de guvernare.
Acum mingea este la creștin-democrați. Merz, candidatul CDU pentru fotoliul de cancelar, are de ales între a susține ideea unei coaliții mainstream, cu social-democrații, deja compromiși la guvernare, sau de a avea curajul de a decide să spargă așa numitul cordon sanitar din politica germană și să facă o alianță cu AfD.
AfD este, în ceea ce privește politica internă germană, mult mai apropiat de agenda creștin-democraților decât social-democrații, care de altfel au și fost sancționați electoral preponderent din acest motiv.
O chestiune foarte sensibilă este cea a imigrației ilegale, care provoacă tensiuni sociale tot mai ridicate în Germania. Subiectul, unul important pentru AfD, a avut un rol cheie în creșterea votului în favoarea partidului.
De asemenea, AfD poate fi o oportunitate pentru creștin-democrați să relanseze relațiile cu Statele Unite, partidul catalogat ca extremist de către mainstream-ul UE, fiind foarte apropiat de actuala administrație Trump.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com