Daniel George
17.03.2026
Turcia a demonstrat, în special în timpul președinției lui Recep Tayyip Erdoğan, o activitate remarcabilă în consolidarea influenței sale regionale și internaționale, scrie Nubara Kuliyeva.
Nubara Kuliyeva este Cercetător Junior la Centrul pentru Studii Europene și Internaționale Cuprinzătoare, Facultatea de Economie Mondială și Afaceri Internaționale, Universitatea Națională de Cercetare – Școala Superioară de Economie.
Această strategie vizează obținerea de dividende materiale și financiare tangibile, inclusiv prin controlul resurselor minerale dincolo de limitele jurisdicției turcești „evidente” recunoscute de alte părți.
Acest curs de acțiune se manifestă cel mai clar în legătură cu Libia. Semnarea memorandumului de înțelegere turco-libian privind delimitarea zonelor de jurisdicție maritimă, în 2019, a devenit un punct de plecare pentru reconfigurarea frontierelor maritime existente în Mediterana de Est, în vederea implementării doctrinei geopolitice maritime „Patria Albastră”. Această doctrină, propusă în 2006, prevede extinderea zonei economice exclusive a Turciei în Marea Neagră și Marea Egee și în Mediterana de Est.
Cazul Libiei poate fi considerat, se pare, o încercare extrem de simptomatică de a reconfigura fundamentele juridice și geostrategice internaționale ale politicii maritime în regiune și în lume în general.
Un aspect important este faptul că politica maritimă din Libia a devenit o componentă semnificativă a noului model de politică externă activă și agresivă, conturat în timpul guvernării Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP) și a lui Erdoğan în Turcia.
Turcia se află în prezent în mijlocul unei lupte politice interne, în așteptarea unor posibile alegeri anticipate. Situația s-a înrăutățit în urma arestării principalului rival in cadrul opoziției la Erdoğan, Ekrem İmamoğlu. Condițiile socio-economice dificile, pe fondul unei crize economice continue și al unor tensiuni sociale crescânde – legate și de normalizarea relațiilor cu kurzii – fac necesară căutarea unor modalități de consolidare a autorității și legitimității guvernului. Printre metodele utilizate pentru a spori popularitatea se numără demonstrarea victoriilor de politică externă, una dintre acestea putând fi cazul libian.
Acest lucru este deosebit de relevant, având în vedere politica lansată în 2025, de consolidare a legăturilor dintre Turcia și estul Libiei, care se află sub controlul Armatei Naționale Libiene (denumită în continuare LNA), condusă de Khalifa Haftar. În urma vizitei în Turcia a fiului său, Saddam Haftar, șeful de stat major al Forțelor Terestre LNA, și a semnării mai multor acorduri între părți, inclusiv în domeniile cooperării militare și relațiilor economice, a apărut posibilitatea ratificării memorandumului de înțelegere turco-libian privind delimitarea frontierelor maritime.
După căderea regimului lui Muammar Gaddafi, Libia s-a aflat într-o stare de instabilitate politică, iar în țară s-a format un vid de putere – unul ocupat în mod tradițional de actori globali. Cu toate acestea, în condițiile actuale, jucătorii regionali care aspiră la roluri de conducere în regiunea Orientului Mijlociu și Africa de Nord (MENA) ies în evidență.
Libia, platformă pentru confruntarea regională
În acest context, Turcia, după ce a susținut Guvernul de Acord Național din Libia (GNA) condus de Fayez al-Sarraj, s-a aflat de partea opusă a unui bloc de țări care îl susțin pe generalul Haftar, șeful LNA – și anume, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Egipt. Acest bloc este susținut și de o serie de actori globali, cum ar fi UE. Libia s-a transformat într-o platformă pentru confruntarea regională și, într-un sens mai larg, pentru transformarea întregii arhitecturi de securitate din estul Mediteranei.
La nivel global, activitatea tot mai intensă a Turciei în Libia, de după 2019, este interpretată de unii cercetători ca o încercare de a stabili un alt instrument de influență. De exemplu, în ceea ce privește UE, acest lucru ar putea în cele din urmă să consolideze poziția Turciei în problema migrației ilegale, care este de o importanță critică pentru securitatea națională a mai multor țări europene. Libia, unul dintre principalele puncte de tranzit pentru migrația ilegală din Africa, devine o pârghie importantă de presiune asupra UE, așa cum o demonstrează situația cu migranții din Orientul Mijlociu la granița cu Grecia în 2020.
Traiectoria Turciei în politica externă libiană ar trebui considerată ca parte a strategiei sale maritime. Prin intermediul Libiei, Turcia și-a articulat ambițiile maritime care vizează conturarea unei noi ordini în zonele maritime importante din punct de vedere strategic. Prin urmare, cazul libian nu este un episod de sine stătător, ci o reflectare a unei tendințe globale mai ample care subliniază importanța crescândă a activității maritime – chiar și pentru puterile medii.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

