0 6 minute o lună

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

10.11.2024

” În vremea aceea a venit la Iisus un învățător de lege, ispitindu-L și zicând: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citești în ea? Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuți». Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptățească pe sine, a zis către Iisus: Și cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, și a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și un levit, ajungând în acel loc, venind și văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el și, văzându-l, i s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeți și a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei și i-a zis: Ai grijă de el și, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îți voi da. Deci, care dintre aceștia trei ți se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Și Iisus i-a zis: Mergi și fă și tu asemenea.”

Evanghelia acestei duminici se învârte în jurul întrebării: ”cine este aproapele meu?”, adică cui sunt eu dator să îi dedic dragostea mea poruncită mie de către Domnul?
Ca să înțelegem textul evanghelic trebuie însă să îl așezăm în contextul vremurilor sale.  Samaritenii erau un popor disprețuit de evrei, priviți cu rezervă și dușmănie de către orice evreu ”cumsecade” din acele vremuri. Nu era bine să stai de vorbă cu ei și era cel mai indicat să îi eviți.

Ori în parabola lui Iisus, personajul pozitiv este tocmai un samaritean. Iar el este cu atât mai pozitiv cu cât este comparat cu un preot și un levit care au eșuat în a îndeplini porunca iubirii. Cu alte cuvinte, Iisus spune că nu există un ”departe” al nostru ci că fiecare om, indiferent de etnie sau credință este aproapele nostru.

Parabola aceasta este și o palmă dată exclusiviștilor religioși din vremurile noastre, care cred că doar Biserica ”lor” este cea bună, iar restul lumii sunt păgâni, eretici, schismatici și necredincioși.

Însă mai merită să ne oprim- pentru că în săptămâna care începe vom intra și în perioada Postului Crăciunului- asupra personajelor preotului și levitului din parabola rostită din Iisus. Aceasta pentru că, mai ales pentru cei care postim și suntem implicați mai activ în viața de credință, eroarea lor poate să fie o ispită periculoasă și pentru noi.

Când preotul și levitul- oameni dedicați slujirii lui Dumnezeu- au văzut pe cel tâlhărit și bătut până aproape de moarte, evident că ar fi sărit în ajutorul lui. Doar că i-a oprit tocmai credința lor prost înțeleasă.

Dacă ar fi atins un cadavru, amândoi ar fi fost considerați ”impuri” potrivit legii mozaice și ar fi fost împiedicați să își îndeplinească slujirile sfinte. De aceea, în socoteala lor, cei doi au zis că mai bine acordă prioritate lui Dumnezeu decât să riște „impuritatea” ajungând să atingă pe cel lăsat ”aproape mort”, cum spune Evanghelia.

De multe ori apare ispita aceasta, de a crede că Dumnezeu ar avea prioritate în sensul în care mersul la biserică ar fi prioritar ajutorării aproapelui, starea noastră de ”liniște duhovnicească” ar fi mai importantă decât să ne implicăm în alinarea tristeților și suferințelor altcuiva.

De aceea de multe ori ajungem să fim indiferenți față de aproapele nostru crezând că de fapt noi aducem slujbă lui Dumnezeu. Or, ne asigură Iisus, nu este așa.

Slujirea lui Dumnezeu se face prin slujirea aproapelui și departelui nostru.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previzualizare articole