Bogdan Alexandru Duca, analist politic
27.05.2024
Poate cea mai importantă dilemă a suveraniștilor europeni este legată de viitorul Europei. Lecția Brexitului a fost asumată de majoritatea suveraniștilor din statele membre: costurile unui divorț de UE sunt prea mari și ar putea, mai ales în cazul unor state mai fragile social și economic, să fie letale.
De aceea retorica suveranistă este tot mai mult concentrată pe ideea continuității existenței Uniunii Europene. Opinia că Uniunea Europeană ar trebui desființată e tot mai marginală și chiar văzută ca ”extremistă” în chiar cercurile suveraniste.
Cum însă va arăta Uniunea Europeană în viziunea suveranistă? Aici lucrurile sunt departe de a fi cu adevărat clare și unitare.
În primul rând, piața comună și libera circulație în interiorul Uniunii Europene nu fac decât să ducă la dispariția, la mod practic, a suveranității statelor membre ale Uniunii. O Europă care are o piață comună, o monedă comună și în care frontierele sunt doar niște linii simbolice pe o hartă, este o Uniune în care statele și-au pierdut principalele elemente ale suveranității proprii.
Însă se poate gândi o Uniune Europeană fără zona Schengen și fără o monedă unică? Pentru statele membre ale zonei Euro lucrurile sunt clare: costurile unei renunțări la euro sunt atât de mari, încât mai bine nu gândim o UE fără monedă unică.
Pentru statele care nu sunt în zona Euro, păstrarea monedei naționale ar veni cu niște costuri: o mai mică integrare în piața comună europeană cu avantajele sale economice. Practic s-ar menține ideea, deloc confortabilă și discriminatorie a „Europei cu mai multe viteze”.
Același lucru este valabil și în cazul liberei circulații. Schengen-ul poate lovi în elementul definitoriu al suveranității unui stat, frontiera, dar…. este mult mai comod să ajungi în vacanță în Grecia sau Austria fără să mai treci prin birocrația și uneori și umilința unui control de frontieră.
De alfel chestiunea Schengen devine chiar un punct de conflict între suveraniștii din statele membre. Dacă suveraniștii români sau bulgari se consideră „discriminați” pentru că țările lor mai au vamă la frontierele cu UE, suveraniștii austrieci, germani sau olandezi sunt îngrijorați de perspectiva că, odată primite România și Bulgaria în Schengen, refugiații din Grecia vor avea nevoie doar de un plin/două de benzină ca să ajungă în inima Europei.
Însă există o viziune suveranistă cu privire la viitorul Europei unite? Răspunsul exact este ”Nu”. De aceea retorica electorală a taberei suveraniste din UE este mai degrabă legată de aspecte mai degrabă ideologice abstracte, decât de identificarea unei imagini concrete cu privire la cum ar trebui să arate Europa.
Peste tot, de la Paris la Varșovia și de la Berlin la București, suveraniștii merg pe logica ”să câștigăm alegerile și apoi o să vedem noi”.
Cum va fi acest ”vedem noi”? Un bun exemplu l-am avut toți în ceea ce privește Italia, țara unde suveraniștii, după ce au obținut o frumoasă victorie electorală, s-au dovedit, la guvernare cei mai loiali Bruxellesului.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com