Cristina Danilov: Gânduri în prag de Crăciun
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
15.12.2025
Interesantă rochia asta, nu-i așa? m-a întrebat în timp ce treceam pe lângă vitrina unde tocmai se oprise. Nu ne văzusem de câțiva ani, de pe vremea când mergeam împreună la sală și mai schimbam o vorbă, două după curs. Da, potrivită pentru noaptea de Crăciun! i-am răspuns. De Crăciun sunt în Praga! a continuat ea râzând. Ținută sport! Departe de sarmale, de globuri, de pocnitori! Plecați, deci, concluzionez eu, în vacanță… Frumos! Plec, a subliniat ea, plec singură, dragă, evadez, el și-a stabilit alt program, e mai tradiționalist, va fi cu ai lui, vine și frati-său din Londra cu nevastă-sa, problema lor, la urma urmei… Mie asta cu familia de Crăciun îmi repugnă. Mâncare, băutură, trăncăneală, socrii care mă scot din minți, cam asta-i… Chiar nu-mi pasă! Pentru moment nu știu ce să spun. Totuși, încerc: E ok la voi? Se uită la mine, mirată: Desigur! Dar așa procedăm de când ne știm, nu ne încurcăm unul pe altul. Cred că am făcut doar un singur Crăciun împreună. Râde. Nu mai pun întrebări. Îi urez vacanță plăcută și mă îndrept spre stația de tramvai din Unirii. În drum spre casă, mintea mea schițează deja articolul de azi. E oare familia pentru toți o valoare în sine? Ar trebui, oare, să condamn pe celălalt fiindcă nu are aceleași valori ca cele în care cred eu?
Sunt persoane cărora le este teamă să-și întemeieze o familie dacă au văzut, auzit sau citit despre cum alți oameni aflați în relație ajung să se înșele, cum țin cont de fiecare ban pe care îl cheltuiește celălalt, cum își ucid dorințele, idealurile din cauza partenerului, prin urmare, dacă au privit viața de familie doar într-o lumină negativă, atunci le va fi greu să accepte ”înregimentarea”, cum auzim că definesc ei această comuniune, într-o relație de cursă lungă. Pentru ei, familia nu reprezintă o valoare în sine, ci doar ceva împovărător și, în general, inutil, astfel încât, conchid ei, e mai sănătos să trăiești liber, fără astfel de obligații și bătaie de cap, fără copii și soacre sau rude de tot felul. Deși aici, dacă stăm mai bine să ne gândim, totul depinde de cât de conștienți suntem privitor la viața noastră, la valorile acestei existențe și, în special, privitor la ceea ce presupune familia, ca valoare. Uneori nu este atât de important în ce fel de familie ai crescut, ce îți spun prietenii, colegii sau orice alte persoane care nu au avut o relație fericită, poate ai crescut într-o familie cu probleme, toate acestea nu te pot influența dacă aderi, prin autoeducație, la valorile familiei, dacă te străduiești să creezi propria ta familie în care să te simți fericit și împlinit. Prin urmare, conștientizarea cu privire la această problemă este foarte importantă. Pe de o parte, când știi, văzând din experiențele altora, cum ar trebui să funcționeze totul ca să aibă un sens, pe de alta, când știi că o familie fericită se poate crea dacă cei doi se străduiesc să ofere ce este mai bun în relație, deja putem spune că această conștientizare a avut loc.
Imaturitatea oamenilor este, din nefericire, o cauză foarte frecventă a problemelor în viața de familie. Știm asta din experiența în rezolvarea acestor probleme. Când faci cunoștință destul de des cu povești dintre care majoritatea sunt legate de relațiile dintre oameni, începi inevitabil să observi că poveștile au ceva în comun. Și acest lucru comun este însăși imaturitatea psihologică a oamenilor care intră în relații. Se întâmplă ca ambii parteneri să nu fie suficient de maturi, poate doar unul dintre ei, și acest lucru conduce spre distrugerea lor, a relațiilor, zguduie fundamentul legăturilor de cuplu. Pentru că, așa cum vedem, familia este responsabilitate, iar imaturitatea este, în multe cazuri, absența ei.
Unii experți cred că infantilismul este o trăsătură a timpului nostru, cauzat cumva de viața relativ ușoară pe care o ducem astăzi, ușoară în comparație cu vremurile trecute, care nu le permite oamenilor să evolueze psihologic, caracteristică unui anumte categorii, cea care se blochează în copilărie. Nu am studiat această problemă pentru a spune cu certitudine dacă în trecut au fost mai mulți imaturi decât azi, e doar o supoziție, bazată pe faptul că această problemă apare și în diverse domenii ale activităților umane, inclusiv în politică, în care se vede adesea comportamentul copilăresc al elitei politice, care nu poartă nici o responsabilitate față de alți oameni. Imaturitatea apare la toate nivelurile societății. Chiar și doar învățând despre viața oamenilor, despre deciziile lor, despre modul cum își petrec timpul, cuvintele pe care le folosesc, înțelegi că infantilismul este un fenomen comun în societatea noastră. Iar oamenii imaturi nu sunt capabili să-și creeze, nu doar propria viață, ci nici o familie normală, fiindcă familia necesită anumite investiții în ei înșiși și o anumită responsabilitate. Unor astfel de oameni nu le place, nu doresc și adesea nu știu cum să rezolve situațiile pe care le întâmpină, nu vor să se ocupe de problemele lor, ar prefera să le plaseze altora. Au o percepție diferită asupra vieții și, în consecință, valori diferite. Să ne gândim, ce le place copiilor să facă? Să meargă la muncă? Să aibă grijă de cineva? Să rezolve problemele casei? Nu, le place să se distreze, să se joace, cu foarte puține excepții, divertismentul este singurul obiectiv principal în viața lor. În general, copiii trebuie încurajați să studieze, să-și scrie temele la matematică, să citească, trebuie să fie obișnuiți cu dobândirea ordonată a cunoștințelor, fiindcă comportamentul lor este unul haotic, instinctiv. Imaturii, din punct de vedere psihologic, sunt copii într-un corp de adult. Vor să se distreze, vor să stea departe de griji, vor ca alții să fie responsabili pentru ei, chiar să se sacrifice la o adică, doar ca lor să le fie bine. Aceștia sunt în mod constant atrași de plăcere, au în esență o natură primitivă, care satisface cele mai fundamentale nevoi umane. De exemplu, unor astfel de oameni nu le face plăcere să se realizeze ca soț sau părinte, nu înțeleg bucuria acestui statut și nici nu îi vor înțelege pe alții. Dar o petrecere cu prietenii la băut îi va face să se simtă foarte bine sau să aibă relații pasagere, ocazionale cu diverși indivizi pentru satisfacerea nevoilor sexuale. O persoană imatură face un părinte să fie rău – un tată rău, o mamă rea. Dacă există deja un copil în relația cu o persoană imatură, atunci persoana imatură va fi, la rândul său, un alt copil adăugat celui existent. Și problemele pe care le creează vor fi mai grave decât problemele create de copiii obișnuiți. Astfel de oameni, cu iresponsabilitatea și încăpățânarea lor, pot dăuna foarte mult partenerilor, pentru că nu înțeleg ce este o familie, ce cere ea de la ei și nu au de unde cunoaște adevărata valoare a familiei. Mi-a venit acum în minte povestea unui cuplu în care ea, după 11 ani de așteptare, a reușit să-l convingă pe el să își oficieze relația. A acceptat, însă, în toți anii care au urmat, viața lui rebelă nu s-a schimbat cu nimic, a rămas același baiat al mamei, sau mai bine spus, al mamelor, soția transformându-se în cea de a doua mamă. Toate mofturile i-au fost îndeplinite, soția a fost de toate în casă, cea care muncea, cea care plătea facturile, cea care se ocupa de gospodărie, de educația copilului, de zugrăvit și de reparat prin casă, un adevărat salahor. Până când a căzut la pat, diagnosticată cu cancer. Atunci, el a plecat la mama, părăsind-o, pe ea și pe copil, în cele mai grele momente ale ei. ”Nu pot să-mi asum să am grijă de o persoană care nici măcar rudă de sânge nu îmi e”, a spus cu nonșalanță bărbatul. ”Câtă vreme trăiește mama, sunt pe mâini bune”.
O persoană apreciază, în general, în familie, ceea ce înseamnă timpul și atenția oferite de celălalt. Dacă o persoană din relație preferă să petreacă timpul liber cu prietenii, colegii de muncă și alții străini în locul partenerului, care stă acasă și, să zicem, se ocupă de treburile casnice, atunci nu aderă la valorile familiei, deși are, teoretic, o familie. Și nu contează cum justifică comportamentul,cuvintele nu înseamnă nimic, ci faptele. Dacă mi-aș prețui familia, aș fi atent, desigur, la ea și nu la străini. Dar dacă soțul obișnuiește să iasă cu prietenii în timp ce soția lui este acasă cu copiii făcând teme și, în același timp, se ocupă de gospodărie sau dacă, a doua zi, soția se distrează, după serviciu, cu prietenii ei, preferând să facă cumpărături sau să ia cu ei cina în oraș și nu acasă, înseamnă că astfel de persoane adunate laolaltă sunt potrivite a fi împreună. Pentru ele, familia, ca valoare, nu este suficient de apreciată pentru a face din ea o prioritate. Ei vor o viață diferită de a altora în familie – o viață ușoară, fără obligații și distractivă. Asta nu înseamnă că astfel de oameni ar trebui să fie condamnați, criticați, încurajați să divorțeze sau chiar forțați să facă ceva pentru ca ei să înceapă să prețuiască altfel familia. Nu,desigur. De ce, veți putea întreba. Dacă nu au fost crescuți și educați în asentimentul valorii familiei, prioretizînd-o în viețile lor, de ce să distrugă ceea ce s-a construit? Ei se potrivesc, pentru ei aceasta este familia, acestea sunt regulile ei, chiar dacă vor distruge această relație, nu vor face altfel în următoarea relație. Să ne gândim la relațiile deschise, ca exemplu. Încercarea de a schimba o persoană care nu s-a născut ieri explicându-i ce este o familie, cum să trăiești în ea, ce să prețuiești într-o astfel de relație, cum să-ți respecți partenerul, este, pur și simplu, pierdere de timp. Pentru că ei au alte valori pe care și-au construit viața.
Există opinia că familia ar fi o valoare fictivă, adică e un produs al culturii, ceea ce înseamnă că nu este în întregime adevărată, nici în întregime naturală. Valorile după care o persoană se ghidează îi determină destinul și arată cine este și cum este pentru el și pentru ceilalți. Trăind după unele valori, o persoană experimentează anumite senzații, dacă o persoană a ales sistemul de valori greșit, atunci fie va suferi de cele mai multe ori, fie la o anumită perioadă de timp va fi dezamăgită de viață și de sine, realizând că nu a mers, ar spune el, pe calea cea bună. Și astfel apare întrebarea: familia poate fi considerată o valoare corectă, putem spune că, alegându-o, o persoană alege calea cea bună? Cei mai mulți, dacă facem un sondaj, vor spune că da, dar pentru a merge pe calea cea bună trebuie să fim pregătiți, mai ales în cazul familiei, să fim devotați și loiali. Alții vor spune că nu, pentru ei nu reprezintă mare lucru, căsătoria e doar un parteneriat în care doi indivizi conviețuiesc impreună deși fiecare în parte face ce dorește fără a da socoteală celuilalt. Iar loialitatea nu e calea lor.
Ce presupune să fii loial? Asta presupune că cineva trebuie să poată face față slăbiciunilor sale, mai ales când se ivește ceva nou, interesant, când are o dorință de a încerca ceva diferit, pentru că tentația, așa cum am mai spus-o și în alte articole, va fi mereu acolo în interioritatea noastră. Nu va exista o familie normală, va exista doar o imitație a ei dacă o persoană nu știe să-și înfrunte ispitele. Loialitatea este, în primul rând, respectul față de partener, care provine din respectul față de sine. Loialitatea față de partener nu apare din neant, apare tocmai din respectul față de el. Nu din prea dragoste nu ne înșelăm partenerul, așa cum cred unii, ci din respect, ceea ce înseamnă capacitatea de a aprecia meritele, sentimentele, responsabilitatea unei persoane, modul ei de a coexista cu noi, aportul ei la viața noastră. Dragostea, pentru cei care cred că stă la baza relației stabile de familie, este, așa cum ne spun specialiștii, adesea, o explozie pe termen scurt de sentiment care inundă o persoană. După cum se întâmplă uneori, oamenii nu se cunosc încă, dar, conform semnelor primare, se plac și cu cât se plac mai mult, cu atât cred mai mult în dragostea lor. Dar aceasta nu este dragoste de multe ori, ci atracție. Trebuie să facem diferența. Un astfel de sentiment primar, pe care îl definim atît de simplu dragoste, ne spun tot specialiștii, este complet nesigur, astăzi te-ai îndrăgostit de o persoană, iar mâine, fiind un spirit mai romanțios, te vei îndrăgosti, poate, de altcineva, apoi de altul și de altul. Și vechile relații se vor prăbuși. Ce fel de devotament, ce fel de loialitate poate exista atunci când o persoană se lasă atrasă de tot ce îi place sau, în acest caz, de oricine îi place?
Respectul este un sentiment mai matur decât dragostea de care spuneam și mai bine înțeles de noi. Dacă este o persoană care respectă pe alta, atunci va vedea în această persoană diverse calități valoroase pe care le recunoaște și le prețuiește. Acesta nu este un sentiment spontan, ci mai degrabă deliberat. La urma urmei, respectul se câștigă. Respectul dă sens și valorii familiei. Respectându-ți partenerul, te respecți pe tine însuți, te iubești pe tine însuți, pentru că știi că ești capabil să descoperi și să apreciezi calitățile umane importante ale celorlalți și înțelegi că ai ales tot ce e mai bun pentru tine dintre toți, partenerul tău de viață.
Bucuriile și necazurile nu le ducem singuri, fiecare din noi avem pe cineva drag căruia i le împărtășim: un soț, un iubit, un părinte, un copil, o bunică sau un bunic, un prieten mereu săritor.Ne apropiem de Crăciun. Respectul față de celălalt, indiferent ce valori ne ghidează viața, că suntem sau nu familiști, e cel mai frumos dar pe care îl poți oferi aproapelui tău. Și nu doar în această perioadă minunată. Ci în toate cele ce vor urma. Sărbători fericite, dragi cititori!
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
