0 4 minute 2 luni

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

26.07.2024

O retragere sinceră sau o veritabilă lovitură de stat? Aceasta este o întrebare ce apare după decizia lui Joe Biden de a nu mai candida pentru încă 4 ani ca președinte al Statelor Unite.

Întregul mandat al lui Joe Biden a stat sub semnul fragilității mentale a acestuia, ridicând semne de întrebare, spune Victor David Henson, într-un articol pentru American Greatness, cu privire la cine conduce cu adevărat SUA.

Pentru a vedea ce se întâmplă cu adevărat, consideră autorul articolului, trebuie să ne întoarcem în martie 2020, când, brusc, majoritatea candidaților la candidatura pentru Casa Albă din Partidul Democrat, s-au retras misterios din cursă, în favoarea lui Joe Biden.

Biden nu era cel mai proeminent dintre candidații democrați. De altfel pierduse deja primele 3 alegeri în statele Iowa, New Hampshire și Nevada, obținând o singură victorie, în statul South Carolina.

De asemenea, contracandidații lui Biden, precum Bernie Sanders, Pete Buttgieg și Elizabeth Warren, aveau profilurile politice mult mai bine conturate decât Joe, un politician mainstream, de cursă lungă, care nu strălucise prin cine știe ce viziune politică.

Atunci, în 2020, alegerea lui Joe Biden, bătrânul de 78 de ani, a fost văzută ca o strategie de succes. Nu doar succesul electoral la care s-a ajuns, ci și succesul mainstream-ului politic de a redobândi controlul asupra Casei Albe și a evita orice formă de schimbare revoluționară. Biden, se știa de atunci, este cu o capacitate cognitivă în declin, deci poate fi ușor controlat și manipulat.

Acum, Biden este înlăturat într-un joc de evenimente care seamănă cu o ”lovitură de stat”: contestat de partid, președintele se îmbolnăvește brusc și ”oportun” de covid, apoi anunță retragerea din cursa prezidențială.

Noul candidat, care a înlocuit aproape imediat pe Biden, Kamala Harris, este și ea un candidat deja testat de sistem.

Politician mainstream, cuminte, fără inițiative, Harris a confirmat în cei 4 ani de administrație Biden că știe să fie un vicepreședinte care nu face probleme, deci poate fi un președinte care să nu dea dureri de cap sistemului.

Cine sunt maeștrii păpușari? Articolul citat vorbește despre prezența constantă a lui Obama și a foștilor săi consilieri în toate cercurile cu adevărat influente din rândul democraților americani.

De altfel Obama, spre deosebire de ceilalți foști președinți, a preferat să nu părăsească Washingtonul ci să fie personal cât mai aproape de cercurile puterii.

Însă problema care se poate ridica este: sunt democrații simpli, cetățenii americani de la ”firul ierbii” Partidului Democrat, mulțumiți cu această schimbare care s-a făcut peste capul lor?
Biden câștigase alegerile primare și era în linie dreaptă pentru alegerile din noiembrie, iar democrații obișnuiți se obișnuiseră cu gândul că îl vor vota și îl votaseră deja în alegerile „primare”, având încredere în mesajul presei pro-democrate: că Biden este capabil de un nou mandat.

Acum nu doar că își văd candidatul votat înlocuit, dar trebuie să voteze un candidat ce nu a învins în alegerile „primare”, nu are un contact real cu electoratul democrat.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole