
Daniel George
15.01.2025
Granițele se închid în Europa. Motivele variază de la crizele din Europa de Est și Orientul Mijlociu până la creșterea presiunilor migrării și riscului de infiltrare a terorismului, scrie Isaac Stanley-Becker în The New York Times.
Dr. Stanley-Becker este reporter de securitate națională la The Washington Post și autorul cărții viitoare „Europa fără frontiere: o istorie”.
Franța citează „amenințări la adresa ordinii publice, a ordinii publice”. Germania numește „situația de securitate globală”. Austria și Țările de Jos indică „migrația neregulată”, iar Italia afluxul „de-a lungul rutei mediteraneene și a rutei balcanice”.
Nu așa trebuia să fie. Integrarea europeană promitea abolirea granițelor, o uniune tot mai strânsă care să permită libera circulație a oamenilor, mărfurilor și capitalului pe o piață unică. Această promisiune a fost întruchipată în zona Schengen, o zonă de granițe deschise formată în amurgul Războiului Rece — printr-un tratat între Franța, Germania de Vest, Belgia, Luxemburg și Țările de Jos — și care cuprinde acum 29 de țări europene. Dar teama de imigranții care traversează liber Europa a făcut din Schengen un proiect fragil încă de la început, scrie Isaac Stanley-Becker.
Schengen a simbolizat cândva internaționalismul liberal, un reper al unității europene construite după al Doilea Război Mondial. Astăzi este un simbol al crizei migrației din Europa – o criză care provoacă reacția împotriva globalizării și ascensiunea iliberalismului.
Astfel de paradoxuri bântuie istoria Schengen. Cu toate acestea, aproape uitat este un moment de cel mai profund paradox – când căderea Zidului Berlinului în 1989 aproape a condamnat deschiderea granițelor Europei. În mod pervers, distrugerea bruscă a celei mai simbolice granițe a continentului a blocat progresul tratatului Schengen, expunând riscurile liberei circulații care determină astăzi întoarcerea punctelor de control în Europa.
Tratatul Schengen urma să fie finalizat în 1989. Dar exact în acel an au intervenit evenimente revoluționare. Tulburările au cuprins Europa de Est, protestele în masă au zguduit Republica Democrată Germană și aproximativ 3 milioane de est-germani au trecut în Berlinul de Vest, când zidul a căzut pe 9 noiembrie.
Marile schimbări din 1989 au grăbit sfârșitul Războiului Rece, deschizând calea către o nouă eră a globalizării. Pe fondul acelor schimbări, apărea un nou plan pentru libera circulație, dar și pentru restricționarea acesteia. Tratatul consacra o Europă fără frontiere interne. În același timp, prevedea fortificarea frontierelor externe ale Schengen, construirea unui aparat de securitate multinațională și excluderea așa-zișilor migranți indezirabili din Europa de Est, precum și din Asia, Africa și Caraibe.
Iată situația dificilă simbolizată astăzi de căderea Zidului Berlinului: precaritatea liberei circulații într-o lume în care riscurile granițelor deschise par din ce în ce mai acute.
Vulnerabilitatea Schengen se reflectă în haosul măsurilor de frontieră ale Europei. Frontierele Schengen continuă să se extindă, învăluind țări care odată se aflau în spatele Cortinei de Fier – România și Bulgaria au aderat tocmai în acest an. În același timp însă, granițele interne ale Europei se întăresc ca remediu pentru bolile atribuite globalizării, prevestind moartea spațiului Schengen, subliniază autorul.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com