0 2 minute 2 săptămâni

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

30.11.2024

Sondajele de opinie indică faptul că 68% dintre francezi se opun unei intervenții militare a Franței în Ucraina, în favoarea regimului de la Kiev, ceea ce arată un refuz categoric din partea societății franceze față de intențiile președintelui Macron de a plusa în conflictul ucrainean prin trimiterea de trupe.

De altfel, de la începerea conflictului o astfel de ipoteză a fost respinsă de mai bine de 60% dintre francezi (cu un vârf de 76% în sondajele din februarie 2024), spune o analiză publicată pe valleursactuelles.com.

În ceea ce privește structura sociologică a opozanților, femeile sunt cele mai categorice. 73% dintre femeile intervievate și 63% dintre bărbați s-au declarat clar împotrivă. De asemenea, persoanele de peste 50 de ani sunt în proporție de 75% contra unei intervenții militare, în timp ce tinerii (segmentul de vârstă 25- 35 de ani) ar fi cel mai ”favorabil”, cu „doar” 61% procente împotriva implicării în război.

În ceea ce privește sensibilitățile politice ale celor chestionați, aici există o uniformitate. Pur și simplu nu există vreo opțiune politică a cetățenilor francezi care să îi facă favorabili intervenției în război. Desigur,  între adepții Rassemblement national există o majoritate de 84% față de această idee. Dar și la extrema cealaltă, adepții La France insoumise se găsesc în proporție de 73% contra ideii.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previzualizare articole