Adevăratul câștigător al politicii europene privind Rusia
Bogdan Alexandru Duca, analist politic
06.06.2025
Sinuciderea UE prin o politica de sancțiuni continuă nestăvilită, relatează o analiză UnHerd despre noile sancțiuni pregătite contra Rusiei.
Comisia Europeană a dezvăluit la începutul acestei luni un nou plan de eliminare a tuturor importurilor de energie din Rusia în termen de doi ani – inclusiv gaze, gaze naturale lichefiate, petrol și uraniu îmbogățit pentru centralele nucleare.
Ca parte a foii de parcurs actualizate REPowerEU, Comisia s-a angajat să interzică importurile de gaze din Rusia pe piața spot – inclusiv contractele existente și cele noi, care reprezintă în prezent o treime din achizițiile de gaze ale UE – până la sfârșitul anului 2025. De asemenea, a propus interzicerea tuturor contractelor energetice pe termen lung din Rusia până în 2027.
Înainte de războiul din Ucraina, Rusia a furnizat cea mai mare parte a gazelor UE prin conducte. De atunci, UE a redus cota Rusiei din importurile sale de gaze de la 45% în 2021 la 19% în 2024, cu o scădere suplimentară la 13% proiectată pentru 2025.
Cu toate acestea, Rusia rămâne al treilea cel mai mare furnizor de gaze al UE după Norvegia și Algeria. Pentru a umple golul, Europa a apelat la gaze naturale lichefiate, sau GNL, a căror pondere în importurile totale de gaze a crescut de la 20% la 50%. Aproape jumătate din aceasta provine din Statele Unite.
Problema este că GNL este mult mai scump și mai volatil decât gazul prin conducte. În timp ce importurile prin conducte sunt de obicei asigurate prin contracte pe termen lung, prețurile GNL sunt legate de piața spot globală, ceea ce le face vulnerabile la speculații financiare și șocuri geopolitice – rezultând costuri mai mari și o incertitudine sporită.
În mod ironic, în timp ce reducea importurile prin conducte din Rusia, UE și-a mărit achizițiile de GNL rusesc. Numai în primele patru luni ale anului 2025, livrările de GNL rusesc către Europa au crescut cu 12% față de anul precedent.
De ce? Parțial pentru că o întrerupere completă și imediată nu a fost niciodată fezabilă; în plus, țări precum Ungaria și Slovacia au refuzat în mod explicit să schimbe gazul rusesc ieftin cu GNL american costisitor. Dar acest lucru s-a întâmplat și din motive legale: multe companii europene rămân blocate în contracte pe termen lung „take-or-pay” cu furnizori ruși. În baza acestor acorduri — adesea semnate înainte de 2022 — cumpărătorii trebuie să plătească pentru volumele contractate, indiferent dacă primesc sau nu gazul. Acest lucru face ca importurile continue, chiar și la prețuri mai mari, să fie o alegere rațională.
Franța, Spania, Olanda, Belgia și Italia sunt în prezent cei mai mari importatori de GNL rusesc. Odată regazificat — adică, transformat din nou în gaze naturale — gazul respectiv intră în rețeaua europeană și, în cele din urmă, aprovizionează și alte țări, cum ar fi Germania. Între timp, gazul rusesc prin conducte încă circulă în Europa — și, în mod surprinzător, și în Ucraina — prin conducta TurkStream, tranzitând prin Turcia către Bulgaria, Serbia și Ungaria, chiar dacă alte rute majore (Yamal-Europa, Nord Stream, Ucraina) s-au închis.
Dar Bruxelles-ul vrea acum să pună capăt tuturor acestor lucruri. „Anul trecut am plătit încă 23 de miliarde de euro Rusiei pentru importurile noastre de energie”, a declarat comisarul UE pentru energie, Dan Jørgensen. „Nu dorim să importăm nicio moleculă în viitor. Pentru propria noastră securitate și pentru solidaritatea noastră cu Ucraina.” Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a adăugat: „Acum este momentul ca Europa să rupă complet legăturile energetice cu un furnizor nesigur. Resursele energetice care ajung pe continentul nostru nu trebuie să finanțeze războiul împotriva Ucrainei.”
UE a anunțat, de asemenea, o poziție dură față de Ungaria și Slovacia, care încă importă 80% din petrolul lor de la Moscova, fiind exceptate de la cel de-al șaselea pachet de sancțiuni care a interzis importurile maritime de țiței rusesc de la sfârșitul anului 2022 și de produse petroliere rafinate rusești din februarie 2023. Acestea vor fi obligate să prezinte planuri de eliminare treptată a importurilor rămase până în 2027. Comisia explorează, de asemenea, modalități de a permite companiilor să invoce „forța majoră” pentru a ieși din contractele de gaze rusești fără a suporta penalități.
În cele din urmă, Bruxelles-ul are în vedere și o interdicție privind noile contracte energetice cu Rusia și noi sancțiuni asupra importurilor existente. Dar astfel de măsuri s-ar confrunta aproape sigur cu vetouri din partea Ungariei și Slovaciei. După cum a spus ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó: „Planul Comisiei Europene, motivat politic, de a interzice energia rusească este o greșeală gravă. Amenință securitatea energetică, crește prețurile și încalcă suveranitatea.” Este greu să nu fii de acord.
Într-adevăr, costul mai mare al GNL-ului importat — în special al GNL-ului din SUA — a afectat profund gospodăriile și industriile europene. Recentul raport Draghi a confirmat că prețurile ridicate la energie sunt un factor major în scăderea competitivității Europei. Firmele din UE plătesc acum de două până la trei ori mai mult pentru electricitate și de patru până la cinci ori mai mult pentru gaze decât omologii lor din SUA. Consecințele au fost brutale: trei ani consecutivi de scădere a producției industriale și stagnare în întreaga UE și dezindustrializare totală în mare parte a Europei de Vest — în special în Germania.
Chiar dacă Germania, la fel ca alte țări, se confrunta, fără îndoială, cu provocări preexistente, este clar că costurile energiei reprezintă acum cea mai mare amenințare la adresa industriei germane și europene. Multe firme au început să își relocheze producția în străinătate. Se pare că marile grupuri chimice se pregătesc să părăsească complet Europa. Un raport a menționat că „aceste schimbări vin într-un moment în care costurile energiei în Europa au rămas excepțional de ridicate timp de aproape trei ani. Sectorul chimic – care reprezintă 5-7% din producția UE și are 1,2 milioane de angajați – se află sub o presiune extraordinară. Consiliul European al Industriei Chimice a avertizat cu privire la închiderea planificată a peste 11 milioane de tone de capacitate de producție în 21 de situri majore și a solicitat acțiuni urgente”.
Deci, care este logica din spatele acestei politici aparent sinucigașe? Argumentul oficial – că energia rusească „finanțează mașina de război a lui Putin” – este slab. Rusia își plătește soldații și își construiește armele în ruble, nu în valută străină. Indiferent dacă vinde gaze Europei, Chinei sau Indiei, nu contează prea mult pentru Rusia. Se poate doar presupune că birocrații de la Bruxelles înțeleg acest lucru – ceea ce sugerează că ultima mișcare a Comisiei UE are mai puțin ca scop slăbirea capacității Rusiei de a purta război în Ucraina și mai mult urmărirea altor obiective. Printre acestea, sugerează analiza citată, se numără dorința de a anticipa orice normalizare viitoare a relațiilor UE-Rusia.
Acest lucru a fost clarificat de noul cancelar german Friedrich Merz, care a promis că va face „totul” pentru a se asigura că conducta Nord Stream 2 – care a suferit un sabotaj cu bombardament subacvatic în 2022, se pare din mâna unui echipaj ucrainean – nu se va redeschide niciodată. Von der Leyen a menționat chiar și Nord Stream ca parte a „noului pachet de sancțiuni” la care lucra echipa sa. Potrivit Financial Times, discuțiile de la Berlin și Bruxelles despre prevenirea oricărei relansări a Nord Stream au fost declanșate de știri despre interese comerciale rusești și americane care explorează opțiuni pentru reluarea operațiunilor conductei.
Decizia lui Merz de a susține o interdicție permanentă asupra Nord Stream nu este doar lipsită de sens din punct de vedere economic – ci și legitimează efectiv cel mai grav act de sabotaj industrial din istoria europeană, un eveniment încă învăluit în mister, în special în ceea ce privește potențiala precunoaștere a atacului de către guvernul german și aliații săi. Mai mult, aceasta arată o lipsă evidentă de respect pentru sprijinul public tot mai mare din Germania pentru restabilirea aprovizionării cu gaze rusești. Un sondaj recent a constatat că 49% dintre locuitorii din Mecklenburg-Vorpommern, unde se termină conducta, susțin reluarea importurilor de gaze rusești. Între timp, AfD, care are acum peste 20% din voturi la nivel național, a cerut redeschiderea Nord Stream – o poziție din ce în ce mai împărtășită de liderii de afaceri și de membrii atât ai CDU, cât și ai social-democraților.
Este ușor de înțeles de ce: redeschiderea conductei are sens economic și strategic. Gazul rusesc este mai ieftin, mai stabil și mai puțin dăunător pentru mediu decât GNL-ul american, care este produs prin fracturare hidraulică cu emisii ridicate și transportat în jumătatea lumii. Contraargumentul obișnuit la acest lucru este că Nord Stream a creat „o dependență iresponsabilă de gazul rusesc”. Însă, așa cum a subliniat un analist german, mult timp, mai întâi Uniunea Sovietică și apoi Rusia au continuat să furnizeze energie Germaniei, în ciuda mai multor crize geopolitice. Acest lucru a continuat chiar și atunci când Occidentul a declanșat un război economic însoțit de o retorică agresivă. Și chiar și după livrarea de arme germane Ucrainei și apoi atacul terorist asupra Nord Stream, partea rusă a declarat în repetate rânduri că depindea de partea germană dacă să reia sau nu aprovizionarea cu gaze.
Totuși, liderii germani și ai UE rămân cei mai înverșunați adversari ai reangajării. De ce? Parțial datorită ostilității lor profund înrădăcinate față de Rusia. Dar există și dinamici geopolitice mai profunde în joc. Piața globală a GNL este limitată de ofertă. Puține țări au un exces de capacitate. Statele Unite – care își extind în prezent infrastructura de export GNL – sunt într-o poziție unică pentru a profita. Trump a plasat GNL-ul în centrul politicii sale comerciale, presând UE să cumpere mai mult ca o modalitate de a reduce dezechilibrul comercial. Acest lucru ridiculizează discursul UE despre „autonomie strategică”. Sfidându-l public pe Trump, liderii UE implementează în liniște cerințele sale energetice – chiar dacă acest lucru accelerează declinul economic al Europei.
După cum a observat un comentator german: „Interdicția planificată asupra importurilor de gaze rusești are puțin de-a face cu războiul din Ucraina – și mult de-a face cu războiul comercial american. UE capitulează în fața lui Trump. Costul acestei capitulații va fi devastator, în special pentru Germania.” Și să nu uităm de ipocrizia climatică a liderilor UE. GNL-ul american are o amprentă de carbon mult mai mare decât gazul rusesc prin conducte – atât datorită transportului pe distanțe lungi, cât și extracției prin fracturare hidraulică. Cu toate acestea, în mod ironic, Verzii germani, autoproclamații ecologiști, sunt cei care se opun cel mai mult restabilirii fluxurilor prin conducte.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
