
Daniel George
17.04.2025
Secretarul de stat al SUA Marco Rubio și Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Donald Trump, însărcinat să pună capăt conflictelor din Ucraina și Gaza, sunt așteptați la Paris în cursul acestei săptămâni, au declarat două surse familiarizate cu pregătirile pentru vizită, conform Politico.
Witkoff urmează să aibă o întâlnire cu președintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Rubio va vorbi cu omologul său francez, ministrul de externe Jean-Noël Barrot.
Potrivit unui oficial american căruia i s-a acordat anonimatul deoarece nu era autorizat să vorbească cu reporterii, Rubio va ajunge la Paris săptămâna aceasta înainte de a pleca în Africa.
Potrivit unui oficial familiarizat cu pregătirile pentru călătorie, cele două părți vor discuta despre Ucraina, Iran și relațiile comerciale, în urma amenințărilor tarifare ale lui Trump.
Întâlnirea lui Macron cu Witkoff are loc la doar câteva zile după ce delegatul s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina. Aceasta după ce discuțiile Rusia-SUA se blocaseră în ultimele săptămâni. Întâlnirea de la Moscova a fost „un alt pas în procesul de negociere către o încetare a focului”, în ciuda „frustrarii” lui Trump, a declarat secretarul de presă de la Casa Albă.
Președintele francez a condus eforturile europene de a oferi Kievului garanții de securitate, inclusiv desfășurarea unei așa-zise forțe de reasigurare în Ucraina, în cazul unui armistițiu.
Va fi pentru prima dată când demnitari americani de nivel înalt vor merge în Franța după ce vicepreședintele SUA, JD Vance, a participat în februarie la summit-ul privind inteligența artificială de la Munchen.
Este de așteptat ca tarifele să fie în fruntea agendei. Săptămâna trecută, Macron a spus că mișcarea lui Trump, de a suspenda cele mai mari tarife pentru 90 de zile, oferă doar o pauză „fragilă” a tensiunilor.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com