0 6 minute 2 luni

Bogdan Alexandru Duca, analist politic

16.03.2026

În discuția săptămânală dintre jurnaliștii și comentatorii politici Grigore Culian (fondator/editor New York Magazin – nymagazin.com și nymagazin.ro) și Marius Ghilezan, purtată pe canalul de YouTube! al ultimului, subiectul săptămânii a fost , evident, războiul din Iran și provocările ridicate de această operațiune militară atât pentru pacea globală, cât și  pentru proiectul MAGA, în plan intern.

În opinia celor doi, riscul este, inițial, unul economic, riscând să devină politic. Astfel, a arătat Grigore Culian, americanii se confruntă cu o creștere semnificativă a prețului la pompă pentru benzină, ceea ce duce la scumpiri succesive. De exemplu, galonul de benzină, care costa 2,79 de dolari, a ajuns deja la 3,40+ dolari.

Căci, a comentat Marius Ghilezan, cineva trebuie să plătească pentru război. Iar cetățenii sunt în situația de a fi victimele economice cele mai evidente ale acestui război. 

Potrivit lui Culian, există un risc real ca americanii să nu sesizeze victoria ci să vadă gaura din propriul lor buzunar. Iar acest lucru va costa mult pe republicani la alegerile de midterms, care sunt programate în această toamnă.

Trump a reușit o serie de performanțe economice și sociale pe plan intern care ar putea să fie anulate de impactul acestui război. Mai ales că, atrage atenția Culian, pentru prima dată după mai multă vreme, alegerile vor fi cu adevărat curate, fiind limitat impactul voturilor ilegale, ale imigranților și celor ce nu sunt cetățeni americani.

Culian este pesimist cu privire la mersul războiului. Regimul iranian este departe de a părea slăbit ci pare chiar mai radicalizat. 

De asemenea, atrage atenția acesta, Trump nu a început un război nou, dacă suntem atenți la detaliile istorice.  Practic Trump încearcă să încheie cu o victorie militară clară un război ce a început acum 47 de ani.

După căderea regimului șahului și instaurarea republicii islamice, relațiile dintre SUA și Iran au fost tot timpul tensionate, într-un război rece, cu momente mai mult sau mai puțin fierbinți.

În timp ce Trump nu face decât să ducă mai departe doctrina Reagan cu privire la Iran, la rândul său, republica islamică se pregătește de decenii întregi pentru acest război.

La aceasta, crede Culian, se ridică marea dificultate- dublată de imposibilitatea de a câștiga- a unui război purtat terestru, cu trupe pe teren, având în vedere suprafața foarte mare a țării, dar și formele de relief.

Experiențele din Vietnam, din Afganistan și din Irak, au considerat cei doi, ar trebui să fie relevante cu privire la dificultățile unui război în Iran. Nici soluția bombardamentelor nu este una viabilă, în contextul în care SUA și Israelul se epuizează financiar, practic, într-un război cu o țară ce deja are o industrie puternică a dronelor militare ieftine.

Bătălia dintre o rachetă de un milion de euro contra unei drone de 30 de mii de dolari, poate fi câștigată în primă fază de rachetă, dar în termeni economici este câștigată de către dronă.

De asemenea, dacă pentru Iran a învinge în război înseamnă a avea reziliență, pentru SUA provocarea războiului este una economică și politică. Populația americană, deja nemulțumită de această aventură militară, va fi tot mai nemulțumită de consecințele economice, politice, dar și de eventuala creștere a numărului de victime umane.

De aceea, consideră Culian, Trump trebuie să găsească urgent o soluție de retragere onorabilă din acest război, care va costa SUA extern, dar proiectul MAGA, intern.

De asemenea, cei doi au discutat despre lunga convorbire telefonică dintre președinții Trumpși Putin. Ghilezan a comentat ironică că Putin a ajuns să fie, din inamicul paradigmatic al Occidentului, cum apărea în timpul administrației Biden, un soi de guru, de sfătuitor de încredere al SUA în timpul lui Trump. De altfel, Rusia și China sunt dubios de tăcute în ceea ce privește criza din Iran, mai crede Ghilezan.

Culian consideră că de fapt este o consecință a dialogului constant și a unor acorduri făcute deja între marile puteri.

Abonați-vă la canalul nostru de Telegramhttps://t.me/nymagazinromania

Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România

Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Previzualizare articole

Turcia avertizează Franța

6 minute o săptămână