Chinezii pot vedea persoanele dragi decedate mișcându-se și vorbind, printr-o aplicație AI, plătind un preț ce echivalează cu suma de 13 lei.
Daniel George
Milioane de chinezi merg în fiecare an, în a 15-a zi după echinocțiul de primăvară, la mormintele celor dragi, pentru a le aduce un omagiu și a face curățenie la locurile lor de veci. Anul acesta, „Ziua Măturării Mormintelor” a căzut în data de joi, 4 aprilie.
Dar iată că în 2024, această zi a adus ceva special, după cum relatează cotidianul britanic The Guardian.
Internauții chinezi au avut posibilitatea să „întâlnească” persoanele decedate. Un avatar digital în mișcare a redat omului în viață o imagine a celui dispărut, pentru un preț de numai 20 de yuani (13 lei sau 3 dolari). Practic, prin intermediul Inteligenței Artificiale, chinezii au comunicat cu cei care au trecut în lumea de dincolo.
Experimentul începe să fie introdus pe scară largă, după ce a fost aplicat în câteva ocazii sporadice.
Printre alții, cântărețul taiwanez Bao Xiaobai a folosit AI pentru a-și „învia” fiica de 22 de ani, care a murit în 2022. El a creat un videoclip în care fata îi cântă „La mulți ani” mamei sale.
„Oamenii din jurul meu mi-au spus că mi-am pierdut mințile. Dar eu am vrut să aud din nou vocea fiicei mele” – a declarat Bao.
Luna trecută, SenseTime, una dintre cele mai importante companii de AI din China, și-a arătat abilitățile în acest domeniu printr-un discurs rostit de Tang Xiao’ou, fondatorul firmei, la adunarea generală anuală a acționarilor. „Bună tuturor, ne reîntâlnim. Anul trecut a fost greu pentru toată lumea, dar cred că lucrurile dificile vor trece în cele din urmă”, a „spus” Tang Xiao’ou în martie 2024, deși el a decedat în ziua de 15 decembrie 2023, la vârsta de 55 de ani.
Discursul său a fost susținut de o clonă digitală, care a fost instruită de inginerii SenseTime folosind un program sofisticat de învățare automată a modelului de limbaj, antrenat pe clipuri video și audio create chiar de Tang.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro