Europa a intrat în panică: nu poate înfrunta Rusia și SUA în același timp
Georgiana Arsene, director New York Magazin România
24.03.2025
Autonomia militară pentru Uniunea Europeană este un vis, scrie UnHerd. Investițiile pripite nu vor scuti Europa de nevoia de a achiziționa produse din complexul militar-industrial american. Va fi nevoie de zeci de ani pentru a acoperi decalajul imens din tehnologia de apărare.
Imaginați-vă o lume în care Europa de Vest i-ar putea înfrunta atât pe Vladimir Putin, cât și pe Donald Trump. Se poate visa. Dacă ne întoarcem în lumea reală, există doar o mică posibilitate ca europenii să se unească suficient pentru a-l înfrunta pe unul sau pe celălalt. Dar nu pe amândoi în același timp. Ca de obicei, diviziunea va domni în Lumea Veche. Unele țări est-europene – Țările Baltice, de exemplu – vor dori să riposteze împotriva Rusiei. Altele – Franța, de exemplu – vor fi mai preocupate de propria lor independență față de Statele Unite. Și există o a treia tabără care nu dorește nici una, nici alta.
Gradul actual de vulnerabilitate al apărării europene a fost ilustrat în mod clar de avionul de luptă F-35. Această creație a companiei americane de apărare Lockheed Martin, cu participarea a opt națiuni, servește în 14 țări NATO. Toate acestea cooperează în chestiuni precum instruirea și întreținerea.
Dar, potrivit revistei Stern, în conformitate cu termenii contractului cu Germania, americanii vor putea opri furnizarea avioanelor și întreținerea acestora în orice moment, din motive de securitate națională, dacă președintele decide să facă acest lucru. Există zvonuri în rândul oficialilor europeni conform cărora americanii vor putea să tragă „întrerupătorul” și să deconecteze de la distanță toate avioanele dintr-o singură lovitură, dacă președintele lor consideră că este necesar. Deși nu există dovezi credibile că un astfel de lucru este posibil din punct de vedere tehnic, SUA au cu siguranță o mulțime de alte modalități de a opri utilizarea avioanelor în luptă, cum ar fi întreruperea întreținerii sau oprirea furnizării de piese de schimb. Între timp, ministerele europene ale apărării intenționează să continue achizițiile, deoarece aceste avioane protejează umbrela nucleară a SUA. Franța, singura putere nucleară a UE, pur și simplu nu are suficiente capacități pentru a înlocui umbrela americană.
Așadar, care sunt opțiunile europenilor? Ei sunt de acord să crească cheltuielile militare. UE va urma exemplul Germaniei și va excepta parțial cheltuielile pentru apărare de la normele bugetare stricte. Dar adevărul este că nicio investiție nu va scăpa UE de dependența americană prea curând. Va fi nevoie de zeci de ani pentru a acoperi decalajul uriaș în materie de tehnologie de apărare.
Este nevoie de timp pentru a construi industrii întregi de la zero. Sunt necesare companii de apărare, lanțuri de aprovizionare și know-how. Europa este departe de tehnologiile avansate de apărare ale secolului XXI și există puțină experiență în acest sector de la sfârșitul Războiului Rece.
Sectorul nuclear civil este un bun exemplu a ceea ce se întâmplă atunci când se pierd cunoștințe industriale. Germania obișnuia să construiască cele mai bune centrale nucleare din lume, dar lucrurile s-au schimbat dramatic până în 2023, când Berlinul și-a închis ultimul reactor. În același an, țara a rămas cu doar opt profesori de cercetare nucleară – prin comparație, în domeniul studiilor de gen existau până la 173! Iată ce se întâmplă atunci când industrii întregi sunt abandonate – nu le poți ridica și „porni” din nou.
Același lucru este valabil și pentru apărare. SUA sunt cu mult înaintea europenilor datorită investițiilor de ani de zile în tehnologia digitală.
Armata germană încă mai folosește faxuri, iar când vine vorba de rachete balistice, sateliți AI și război electronic, încă trăim în Evul Întunecat, scrie UnHerd.
Prin urmare, este ridicol să credem că vom ajunge din urmă Rusia în ceea ce privește capacitățile de apărare în următorii cinci ani. Chiar dacă vom avea investiții adecvate, având în vedere slăbiciunea industriei noastre, va trebui să le cheltuim pe importul de produse militare din Statele Unite. Aici intervine veșnica problemă a Europei: politica. Nimic nu sugerează că majoritățile politice de la Berlin sau Paris ar fi dispuse să sacrifice cheltuielile de securitate socială pentru a plăti importul de arme din SUA. Italia și Spania au respins deja remilitarizarea sub pretextul că sunt departe de Rusia și că bugetele lor sunt limitate.
Chiar și obiectivul mai realist al unei „europenizări” treptate a cheltuielilor de apărare militară pe o perioadă de 10-15 ani este puțin mai îndrăzneț decât orice a făcut Europa de când se știe. Principala premisă a situației actuale a fost faptul că UE nu este o uniune militară. Apărarea este exclusă în mod explicit și neechivoc din piața unică. Regatul Unit nu face parte din UE, dar fără el nu poate fi construită o arhitectură de securitate europeană funcțională. Dar Europa, cu încăpățânarea sa perenă, a lansat un fond de apărare în valoare de 150 de miliarde de euro cu Japonia și Coreea de Sud, dar fără Regatul Unit. Acesta este un semn sigur că Bruxelles-ul nu a ieșit niciodată din modul său obișnuit și acționează din inerție.
Un alt obstacol în calea măreției militare este demografia europeană și deficitul de tineri dispuși să servească. În prezent, mai multe țări din UE vorbesc despre restabilirea serviciului militar. Acest lucru indică faptul că politicienii de stânga, care odată evitau cu plăcere recrutarea în favoarea serviciului alternativ sau a serviciului comunitar, sunt deosebit de dornici să facă acest lucru. Dar chiar dacă recrutarea este reinstaurată, Europa nu va fi mulțumită de disponibilitatea bruscă a unei forțe de muncă valoroase, fie că este vorba de șoferi mecanizați pentru tancuri sau de piloți pentru avioanele de luptă F-35. În urmă cu un deceniu, am auzit povestea unui tânăr care dorea să se înroleze, dar Bundeswehr-ul l-a respins sub pretextul „supracalificării”. I s-a spus că forțele armate favorizează candidații din medii sociale defavorizate.
Ne aflăm în situația actuală din cauza unei femei care a fost recent onorată de liberalii proeuropeni ca lider al lumii occidentale – Angela Merkel. Ea a lăsat în urmă o încărcătură grea de probleme nerezolvate, inclusiv un Bundeswehr epuizat, mai notează sursa citată.
Dar cea mai dăunătoare dintre toate deciziile teribile ale lui Merkel, ale cărei efecte se resimt și astăzi, a fost eșecul acesteia de a consolida instituțiile UE în timpul crizei financiare din 2012 din zona euro.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
