Bogdan Alexandru Duca, analist politic
22.05.2024
Una din iluziile ce au marcat raportarea la învățământ este aceea că acesta ar trebui să fie mai puțin focalizat pe cultură generală și formare intelectuală umanistă. În schimb, elevii ar trebui să fie educați să fie „practici”, să învețe o meserie.
Această iluzie s-a încheiat odată cu globalizarea economică și noua dinamică a pieței muncii care face ca foarte puțină lume să mai rămână să profeseze doar meseria pentru ale cărei competențe s-au specializat prin școli. Dinamica vieții face ca schimbările de carieră, găsirea și acceptarea unor noi provocări profesionale, foarte variate, să fie deja parte a vieților noastre.
La fel, revoluția I.A. anunță că în foarte curând urmează o revoluție și pe piața locurilor de muncă. Elevul care este acum în școală nu poate avea nici cea mai vagă idee despre ce profesie va avea în viitor, pentru că ….nu știm ce profesii vor mai rămâne și ce alte profesii vor apărea în următorul deceniu, doar.
Atunci, pentru ce este bine să fie pregătiți copiii? Pentru a fi oameni. Școala în contextul marilor schimbări prin care trece lumea, trebuie să redevină umanistă, în sensul în care elevii trebuie să învețe două instrumente esențiale pentru orice carieră profesională vor fi dispuși sau vor fi nevoiți să o aleagă.
Principalul instrument este gândirea logică și speculativă. Este vorba de capacitatea de a face conexiuni și analogii, de a gândi dialectic, de a face asocieri în viteză și a trage concluzii. Însă acest instrument nu se poate obține fără exercițiu și fără materia primă a acestei gândiri: cultura generală.
Al doilea instrument este integrarea tânărului în civilizația din care face parte. Aceasta nu se poate face fără cultivarea emoțiilor, sentimentelor, esteticii, valorilor culturale ale civilizației respective. Esențială în acest sens este și această ”matematică” a științelor umaniste care este istoria, disciplina care poate ajuta să înțelegem evoluția societății noastre și să încercăm să identificăm și să nu mai repetăm greșelile trecutului.
De aceea școlile dar și părinții trebuie să iasă din iluzia că școlile ar trebui să ofere o meserie și să înțeleagă că cea mai pragmatică pregătire pentru viitor a unui elev este, deloc paradoxal, pregătirea intelectuală umanistă.
Biblia, Iliada și Odiseea, epopeea lui Ghilgameș, inițieri în istoria artei și a muzicii, cunoașterea adevărată a propriei istorii și educarea minții în exercițiile logicii, matematicii și filosofiei, pot să facă un tânăr apt pentru orice provocare a viitorului.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com