Cristina Danilov: Frumusețea
Cristina Danilov, psiholog și scriitor de renume internațional
16.03.2026
Tendința unei persoane de a generaliza este una dintre cele mai dăunătoare atitudini ale minții sale. Aceasta este însăși simplificarea pe care creierul obișnuiește s-o aplice realității înconjurătoare, obosit , probabil, de atâtea informații pe care le primește în fiecare secundă. Dar această simplificare ne costă, dacă ne lăsăm pe mâna ei, pentru că, din cauza ei, mulți indivizi pot include categorii întregi de oameni în anumite ”liste”, unele complet nerealiste. Cu alte cuvinte, simplificarea ne va determina să tratăm pe toată lumea cu aceeași monedă, fără să privim atent lucrurile, reducând semnificativ eficiența interacțiunii noastre cu semenii.
Nu rareori auzim comentariile trecătorilor prin fața vreunei biserici care concluzionează dezamăgiți și răutăcios, privind fugar spre miri: ”ea e cam urâțică, el este frumușel foc, nu se potrivesc!” Apoi intrăm pe rețelele de socializare unde citatele despre frumusețea interioară ne copleșesc: ”Frumusețea stă în inimă”, ”Adevărata frumusețe vine din tine însuți” , ”A fi frumos înseamnă a fi simplu” etc. Este adevărat că frumusețea unui om se reflectă din interioritatea sa? Sau ține doar de aspectul fizic, ceea ce distingem, cu ochiul, la prima vedere?
Să începem prin a înțelege de ce oamenii acordă în general atât de multă importanță aspectului celuilalt și se judecă unii pe alții după aspectul lor. În ceea ce privește atractivitatea fizică, contează pentru că o persoană frumoasă pare mai viabilă, mai sănătoasă, mai sociabilă și, deci, profitabilă din punct de vedere al conviețuirii cu ea și de a avea descendenți cu ea. Logica, dar nu și practica, presupune că oamenii frumoși dau naștere copiilor frumoși, care sunt mai ușor de integrat în societate, mai acceptați decât alții și, prin urmare, mai ușor pentru ei să supraviețuiască, fiindcă sunt plăcuți. S-ar putea să nu înțelegem acest lucru, dar natura își rezolvă problemele prin noi. Că o fi așa sau nu, să dăm crezare celor care s-au ocupat cu asemenea studii.
Dacă o persoană tinde să fie atrasă de oameni mai frumoși, atunci acest lucru trebuie să se datoreze unui fapt. Poate că o astfel de atracție este în genele noastre? Există un prototip al frumuseții? De ce imaginea despre o persoană ”frumoasă” e atât de diferită între multitudinile de popoare, etnii și rase?
Dacă, după multe cercetări și comparații, s-a dovedit că bărbații au doar două caracteristici care sunt foarte apreciate în toate culturile – înălțimea și dezvoltarea musculară, ei bine, e mai complicat când vorbim despre femei: „femme fatale” la nivel planetar nu există ca atare. In majoritatea țărilor occidentale, un zâmbet perfect, cu o dantură sănătoasă, este, de obicei, asociat cu frumusețea, dar pentru Japonia lucrurile funcționează invers. În această țară, tinerele merg la stomatolog pentru a-și face caninii să pară ușor strâmbi și încălecați. Aspectul de semi-vampir este considerat atrăgător deoarece japonezii îl asociază cu frumusețea naturală si tinerețea. O femeie ”perfectă” în Coreea de Sud are pielea albă, impecabilă, nasul ascuțit si ochii mari. Forma feței ar trebui să semene cu o inimă, cu barbia îngustă și fruntea lată. Pentru a atinge acest ideal, o mulțime de femei coreene cheltuiesc mii de dolari pentru intervenții estetice. Sprâncenele stufoase, care sunt contopite deasupra nasului, au fost considerate sute de ani standardul frumuseții la femeile din Tadjikistan. Cu ceva timp în urmă, a existat chiar și o superstiție legată de acest aspect- cu cât sprâncenele unei femei sunt mai apropiate una de cealaltă, cu atât soțul, se spunea, va fi mai tandru și mai atent cu ea. Pentru oamenii din Myanmar, gâtul lung este considerat un simbol al bunăstării și frumuseții. De aceea, localnicele poartă colaci de aramă în jurul gâtului începând cu vârsta de 5 ani. În Africa, femeia frumoasă este femeia supraponderală, care denotă, din punctul de vedere al bărbaților africani, sănătate și bunăstare, în America de Sud, cea care are șoldurile pline. După cum vedem, fiecare nație are standardele sale de frumusețe.
Așa cum am spus, poate că preferăm oamenii mai frumoși pentru că în subconștient îi considerăm mai sociabili. Și există cercetări care confirmă acest lucru. De exemplu, bărbații frumoși comunică mai des cu femeile decât cu persoanele de același sex. Dar, cu toate acestea, oricare dintre cititori își poate aminti cu ușurință cazuri în care aspectul prea frumos al unei fete a „speriat” potențialii parteneri de dans , deoarece persoanele respective se temeau să nu primească un refuz la invitația lor. Acest lucru se întâmplă și în alte situații de viață. Există o altă presupunere, conform căreia ne place să comunicăm cu oameni frumoși pentru că vedem un anumit beneficiu în asta. Să spunem, o parte din frumusețea unui partener ne va înfrumuseța și pe noi, punându-ne într-o lumină favorabilă în public. Comunicând cu o persoană frumoasă, crește, se pare, stima de sine.
Oamenii se judecă unii pe alții după înfățișare, nu întotdeauna pentru că nu sunt suficient de inteligenți pentru a face o evaluare mai profundă a personalității altei persoane, astfel încât să înțeleagă ce potențial are. Ideea poate fi că este mult mai ușor și mai rapid să înțelegi cine se află în fața ta. O persoană are minte, dar nu există nicio dorință de a o folosi în acest moment. Creierul simplifică lucrurile, așa cum am spus, mai ales în situațiile în care nu are timp să gândească profund la cineva sau la ceva. Ei bine, el nu consideră important să privească și să se gândească la interioritatea altei persoane atunci când o vede, aspectul acestei persoane este suficient pentru a o cataloga: e frumoasă sau e urâtă.
În consecință, dacă ne adaptăm impresiile la acestă simplificare atunci va fi și mai ușor să aruncăm praf în ochii oamenilor acordând atenție doar aspectului nostru, învelișului. Îmbrăcat modern, cu o coafură stilată, câteva operații estetice și toate acestea ne vor da încredere din partea celorlalți. Pe rețelele de socializare este mai simplu, sunt folosite filtrele. Acesta este modul în care mulți escroci câștigă adesea încrederea oamenilor. Pur și simplu, își adaptează aspectul la tiparele despre frumusețe pe care cei din jur le au. Și se dovedește că această simplificare cu care oamenii se pot evalua unii pe alții, doar după înveliș, ne dăunează în evaluarea noastră reciprocă. Și chiar foarte puternic. Graba, tendința de a simplifica, ascunde un pericol serios pentru oricine. Câți nu au fost escrocați de indivizi frumoși, atrăgători sau tinere sexy care fie vindeau produse, fie câștigau încrederea lor obținând, astfel, beneficii financiare? Nu mai departe de exemplele noastre sunt cazurile acelor lover boy care cuceresc inimile adolescentelor transformându-le ulterior în victime ale traficului de ființe umane sau chiar a ”generalilor din Kabul” care invadaseră rețelele de socializare cu fotografii furate din alte conturi și care, dincolo de imaginea unor bărbați atrăgători și cu prestanță, se ascundeau infractori din Nigeria? Simplitatea cu care judecăm oamenii doar după aspectul fizic, poate genera, după cum vedem, fapte monstruoase.
Oamenii, nu întotdeauna în mod conștient, analizează aspectul celorlalți și îi împart în „periculoși” și „siguri”. Oamenii care, pur și simplu, nu îndeplinesc criteriile noastre estetice ne pot face suspicioși. De exemplu, încercăm să stăm departe de oamenii cu probleme fizice sau psihice: credem că ne pot face rău și îi evităm în mod subconștient. În același timp, oamenii cu un aspect plăcut, îngrijiți ne evocă emoții pozitive. „Învelișul” extern creează iluzia că într-o astfel de persoană se poate avea încredere și le înzestrăm în mod subconștient cu calități pozitive inexistente. Acesta este motivul pentru care, când o persoană aparent plăcută se comportă răutăcios sau demonstrează aroganță, furie sau invidie, experimentăm un sentiment de dezamăgire profundă. Ne așteptăm la un comportament „frumos” de la o persoană frumoasă. Și suntem surprinși când se comportă exact invers. Greșeala noastră este că înzestrăm oameni frumoși cu calități care pot fi complet neobișnuite sau străine pentru ei. Le evaluăm greșit din cauza atractivității lor. În subconștient, ne așteptăm ca frumusețea exterioară să reflecte frumusețea interioară: o persoană care este frumoasă pe dinafară trebuie să fie frumoasă pe dinăuntru, iar o persoană care este neplăcută trebuie să fie urâtă din punct de vedere moral. Dar, de multe ori, se întâmplă contrariul. Frumusețea exterioară nu este deloc o garanție a frumuseții spirituale. Femeile și bărbații care au un aspect respingător îi pot atrage pe alții cu aspectul lor spiritual frumos. Da, atractivitatea externă atrage oamenii și îi motivează pentru comunicare ulterioară, dar în absența împlinirii spirituale, frumusețea încetează să mai aibă vreun sens.
Deci, unii oameni au un stereotip subconștient: „frumos înseamnă bine” și invers. Din punct de vedere etic, o astfel de concluzie este cu greu acceptabilă. Astfel, suntem în captivitatea unui fel de „rasism psihologic”, conform căruia o persoană, pentru a obține respect și succes în viață, trebuie doar să aibă date externe atractive și să nu-i pese de inteligență, cultură, educație, abilități și alte calități care nu sunt imediat evidente.
Se pare că lucrurile nu stau așa cum am putea crede. Oamenii frumoși sunt aleși mai des, dar nu întotdeauna. Există și o tendință opusă a oamenilor – de a alege persoane nu mai frumoase ca ei, dar asemănători cu ei înșiși – atât ca aspect, cât și ca temperament. Se știe că atractivitatea fizică a soților nu este un factor care contribuie la o mai bună conservare a căsătoriei. Acestea, precum și alte date sugerează că, în relațiile pe termen lung, conceptul de „frumusețe” dispare rapid în fundal, vin mereu alte tendințe, alte tipare ale frumuseții, iar simpatia și atracția reciprocă este „alimentată” de caracteristici complet diferite.
Scriind, mi-am amintit de un experiment interesant, în cadrul căruia un grup de subiecți au fost rugați să aleagă dintr-un număr mare de fotografii doar acelea ale persoanelor cu aspectul cel mai atractiv, în opinia lor. După cum s-a dovedit, nu a mai rămas nici o fotografie pe care să n-o fi ales-o cineva. De aici concluzia: nu există oameni urâți, sunt oameni care îi cuceresc rapid pe mulți și sunt plăcuți indiferent de aspectul lor. Ceea tu consideri a fi urât, pentru mine poate fi considerat a fi frumos. Asta și pentru că, poate, avem abilitatea de a vedea dincolo de o imagine.
Se spune în popor că oamenii foarte frumoși au adesea o soartă foarte urâtă. Aceasta nu este regula, dar nici nu este o excepție și, la drept vorbind, nu cunoaștem statisticile. Putem să ne referim doar la propria experiență, spunând că am cunoscut mulți oameni și am auzit povești despre oameni care erau foarte frumoși din fire, dar, în același timp, nu puteau gestiona corect frumusețea lor, deoarece popularitatea și faima pe care le-au primit, i-au transformat în aroganți sau narcisiști. Frumusețea exterioară duce destul de des la urâțenie internă atâta timp cât persoana nu va dori să îmbunătățească ceva din interiorul său și se va rezuma doar la ceea ce i-a oferit natura. Dar acest lucru este valabil pentru toți care își neglijează interioritatea, indiferent de aspectul lor. Natura compensează diverse avantaje, creând condiții pentru apariția dezavantajelor corespunzătoare. Poate că aceasta poate fi numită, dacă e să fim corecți, dreptate obiectivă.
Abonați-vă la canalul nostru de Telegram: https://t.me/nymagazinromania
Urmăriți-ne pe Facebook: New York Magazin România
Ne puteți contacta la: contact@nymagazin.ro și nymagazin@aol.com
